La firul ierbii: Viva España!

A fost nebunie maximă în returul din cele două competiţii europene rezervate echipelor de club care au decis cele patru finaliste. 

Şi voi începe cu cea mai importantă dintre ele, Champions League, unde, pentru prima oară în istoria acestei competiţii, care a ajuns la numărul 59, se vor întâlni două echipe din acelaşi oraş. Este vorba, aşa cum ştiţi, de capitala Spaniei, Madrid, prin reprezentantele ei, Atletico şi Real, care în seara zilei de 24 mai se vor înfrunta la Lisabona, pe stadionul “Da Luz” (acolo unde îşi dispută meciurile Benfica) şi unde se va vorbi spaniola.

Plecată cu şansa a doua în faţa actualei deţinătoare a trofeului, Bayern Munchen, echipa titratului antrenor Carlo Ancelotti a reuşit să facă praf “panzerele” germane chiar în propriul lor fief. După un 1-0 în prima manşă pe celebrul “Santiago Bernabeu”, returul se anunţa a fi unul de foc, campioana Germaniei fiind condusă de pe bancă de, ironia sorţii, spaniolul Pep Guardiola (care în patru ani la Barcelona a câştigat nu mai puţin de 14 trofee: trei titluri de campioni ai Spaniei, două Cupe ale Regelui, trei Supercupe ale Spaniei, două Ligi ale Campionilor, două Supercupe ale Europei şi două Campionate Mondiale ale Cluburilor). Ibericii au jucat ca la carte, nu le-au dat nicio şansă deţinătorilor actuali ai trofeului şi au tranşat încă din prima repriză soarta primei finaliste, prin acel sec 3-0 la care au contribuit fundaşul central Ramos prin cele două reuşite, precum şi actualul deţinător al “Balonului de Aur”, Cristiano Ronaldo.

Acelaşi formidabil atacant avea să ducă umilinţa nemţilor la cote maxime, închizând pe final tabela cu o nouă reuşită. Ancelotti declara la finalul meciului că nu s-a gândit niciun moment la o astfel de desfăşurare a partidei, în timp ce omologul lui, Guardiola, îşi cerea scuze pentru acest dezastru. O calificare meritată, madrilenii fiind pe val după ce îşi învinseseră marea rivală Barcelona în finala “Cupei Regelui” cu 2-1, având şanse mari şă câştige şi titlul de campioană a Spaniei în acest final nebun de campionat.

Personal, cealaltă finalistă o vedeam pe Chelsea lui Jose Mourinho, britanicii plecând cu prima şansă după 0-0 la Madrid. Mai ales că returul începuse perfect pentru englezi, care au condus cu 1-0. M-am înşelat însă, echipa condusă de pe margine de argentinianul Simeone demonstrând că nu a ajuns întâmplător până în această fază a competiţiei. Spaniolii au egalat chiar înainte de pauză şi i-au adus la tăcere în partea secundă pe fanii gazdelor, înscriind de încă două ori. Ca să spunem lucrurilor pe nume până la capăt, Atletico formează un grup extrem de puternic, greu de învins, ei nepierzând niciun joc în actuala ediţie a competiţiei continentale. Este prima finală de “Champions League” din istoria clubului, iar finala de pe 24 mai se anunţă una foarte disputată.

Surpriza în cea de-a doua competiţie a venit de la Torino, acolo unde actuala şi viitoare campioană a Italiei, Juventus, nu a putut să întoarcă acel 1-2 de la Lisabona cu Benfica. Italienii au dominat, au avut şi superioritate numerică, dar lusitanii au ştiut ce vor şi au obţinut un 0-0, egal cu calificarea în finala, pe care, culmea, o va găzdui în 14 mai chiar stadionul pe care îşi desfăşoară meciurile din campionat Juventus.

Dramatism mai rar întâlnit în cea de-a doua semifinală, care a fost tot o treabă de “bucătărie” spaniolă. După 2-0 în tur, Sevilla părea scăpată în câştigătoare, dar Valencia era în stare de a mai întoarce încă odată, după isprava cu elveţienii de la Basel ( 0-3 în tur, 5-0 în retur). Lucru demonstrat, mai ales că după primele 45 de minute anulaseră deja rezultatul din prima manşă. “Liliecii” şi-au continuat asaltul şi în minutul 69 erau deja în finală prin reuşita lui Mathieu. Valencia jubila, dar în minutul patru al prelungirilor dictate de arbitru, Mbia a dat lovitura trimiţând Sevilla în finala de pe 14 mai. Spectacolul poate începe, sau mai bine zis, spectacolul continuă.