Colţul cultural. Alexandru Creţescu: “A concerta într-un castel este ceva aparte”

M-a sunat zilele trecute interpretul la chitară clasică Alexandru Creţescu din Timişoara. Şi-a exprimat dorinţa de a cânta din nou în Castelul Corvinilor, aşa cum a făcut-o cu mulţi ani în urmă, în cadrul festivalului “Toamna Muzicală Hunedoreană”. Poate concertul lui va avea loc aici, la Hunedoara, poate nu, oricum eu am profitat de ocazie, pentru a afla mai multe lucruri despre artistul amintit.

Spune-ne câteva lucruri despre artistul Alexandru Creţescu.

Alexandru Creţescu

Am început iniţial cu muzică uşoară, dar ulterior, din 1984, m-am îndreptat spre chitara clasică. În 1985 am participat pentru prima oară la Festivalul de chitară de la Sinaia şi am fost furat de ceea ce am văzut acolo şi de ceea ce poate să exprime un instrument ca şi chitara: căldură, blândeţe, tristeţe, dar şi foc, rupere de nori în partiturile specifice acestui instrument. Eu, ca personalitate, mă regăsesc foarte mult în perioada barocă – clasică, aşa că am fost atras de compozitorii din această perioadă. Primul meu recital de chitară a fost pe 3 decembrie 1986 la Sala Arlus din Timişoara. După recitalul de chitară am abordat muzica de cameră şi concertul de chitară cu orchestră. În muzica de cameră am cântat alături de flaut, orgă de biserică, vioară, voce, nai şi chitară.

Ai evoluat în diferite formule artistice. În care te-ai simţit împlinit?

Cel mai bine m-am simţit în colaborare cu vocea, şi mă refer aici la colaborarea cu mezzosoprana Melinda Drug. La proiectul acesta lucrez şi în prezent, cu lucrări de Federico Garcia Lorca şi Manuel de Falla. În concertul cu orchestră am interpretat Concertul de Aranjuez de Joaquin Roddrigo, Concertul în La major op. 30 de Mauro Giuliani şi Concertul în Re major de Antonio Vivaldi.

Ce compozitor agreezi cel mai mult? De ce?

Compozitorul meu preferat este Mauro Giuliani, compozitor din perioada clasică. Partitura cea mai frumoasă pentru mine este concertul op. 30 în La major pentru chitară şi orchestră pe care l-am şi cântat. Costas Cotsiolis spunea: “Atât lucrarea cât şi compzitorul sunt pietre de încercare pentru orice chitarist”. Bineînţeles, am mulţi alţi compozitori preferaţi şi piese preferate, cum ar fi: Koyunbaba şi Variaţiuni pe o temă din podişul Anatoliei – Carlo Domeniconi, Catedrala – Agustin Barrios Mangore, Asturias – Isaac Albeniz, Chaconna – J.S. Bach, etc.

Cum comentezi interesul tinerilor pentru chitara clasică? Mai sunt amatori pentru a învăţa să cânte la acest instrument?

Interesul tinerilor pentru chitara clasică a scăzut. Sunt foarte puţini care ajung să concerteze în recitaluri şi concerte. În muzică este nevoie de foarte multă muncă: 1% talent – 99% muncă. Şi în ziua de azi tinerii sunt mai puţini predispuşi a munci. Din punct de vedere al audierii unui recital de chitară clasică tinerii sunt interesaţi şi atraşi de acest instrument.

Ai concertat în alte ţări? Cum a fost?

Am concertat în Ungaria, Italia, Germania şi Republica Moldova. Este altă mentalitate în ceea ce priveşte muzica în zona Germaniei şi Italiei, publicul fiind foarte sever. Am avut privilegiul de a cânta în Biserica Gotică din Heidelberg. Am fost efectiv furat de sunetul şi de armonicele ce mă înconjurau. Este foarte adevărat că ai nevoie de un instrument bun pentru a da trăire sentimentelor tale. În prezent cânt pe o chitară SAKURAI – KHONO. Aici e o poveste cum am ajuns să cânt pe chitara Khono. În perioada comunistă mai toţi chitariştii cântau pe chitara MASARU-KHONO. În 1998 am ajuns la Festivalul de la Volos din Grecia, unde am participat la un master class avându-l ca profesor pe Roberto Limon din Mexic. Eu am mers ca student activ acolo. Când a venit rândul meu să cânt, am interpretat pe chitara mea NAGOYA – SUZUKI piesa Koyunbaba. După ce am cântat, profesorul mi-a dat chitara lui. Nu ştiam ce chitară este, dar era o nebunie cu armonice şi sunete. Era MASARU-KHONO.
De atunci am plecat cu o singură idee, dacă va fi să-mi iau chitară, doar un MASARU-KHONO îmi voi lua. Pentru mine cel mai frumos moment a fost în Republica Moldova, la Chişinău, unde am cântat cu orchestra concertul de M. Giuliani.

Ştiu că doreşti să concertezi la Castelul Corvinilor din Hunedoara. Ai un motiv special?

A concerta într-un castel este ceva aparte. Sonoritatea, ambianţa interioară dau o altă culoare sunetului. Foarte mulţi chitarişti renumiţi concertează în castele tocmai pentru sonorităţile lor. Niciodată, o sonoritate de biserică sau de castel nu va fi egalată de cea a unei săli renumite de concert. Am cântat cu mai mulţi ani în urmă aici, în cadrul festivalului “Toamna Muzicală Hunedoreană”, şi mi-ar plăcea să revin în intimitatea şi fantezia sonorităţii de aici.