Ce fac săracii, când bogaţii plâng?

Săptămână decisivă pentru viitorul Uniunii Europene. Data de 9 decembrie 2011 ar putea intra în istorie pentru că mâine, la Bruxelles, liderii europeni tranşează soarta Uniunii Europene. Summit-ului european are loc într-un context extrem, extrem de dificil. Principiul dominoului în cazul datoriilor suverane începe să funcţioneze. După Grecia, Portugalia, Italia, Spania, este rândul nucleului economic al UE să se confrunte cu probleme. Ca dovadă, agenţia de evaluare financiară americană Standard and Poor’s (S&P) a anunţat luni că intenţionează să reducă nota de solvabilitate pe termen lung pentru şase ţări din zona euro notate până acum cu maximul “AAA”.

Este vorba, nici mai mult, nici mai puţin de Germania, Austria, Finlanda, Franţa, Luxemburg şi Olanda. Găsirea unor soluţii pare cu atât mai grea cu cât Germania şi, convinsă cu greu, Franţa, au declarat că nu se pune problema ca responsabilitatea datoriilor să fie împărţită între toate ţările UE. Prin urmare, acele “euro-obligaţiuni” emise în solidar de ţările UE, care ar fi purtătoare de încredere pentru investitori şi implicit ar avea un cost mai mic pentru finanţarea deficitului, nu sunt agreate. În aceste condiţii, de la o zi la alta, dobânzile la care se împrumută solitar statele UE cresc, iar finalul care se întrezăreşte este evident, dispariţia euro şi implicit un reflux economic generalizat în toată lumea, cu efecte dintre cele mai grave în Europa. Prin urmare, mâine toată lumea este cu ochii pe Bruxelles. Se joacă: “To be, or not to be, euro?”.

România, victimă colaterală

Ne-am obişnuit să urmărim aceste evoluţii din Europa Occidentală cu detaşare, cu sentimentul că, într-un fel sau altul, suntem protejaţi. Pare ciudat, dar singura noastră protecţie actuală, deşi cu caracter paleativ, este leul şi libertatea Băncii Naţionale a României de a jongla în cazul dispariţiei euro. Fireşte, este varianta extremă. Până la ea însă, România, în solidar cu celelalte state emergente din Europa Centrală, nu are nicidecum o situaţie roză.

Exporturi şi creditare “kaput”

Sub ce formă se exportă, deci, criza Bruxelles-ului la noi? În primul rând, prin atrofierea pieţei de export. Potrivit datelor Ministerului Economiei, 72,1 la sută din exporturile României au ca destinaţie ţări din zona euro. Căderea acestei pieţe ar provoca un cutremur în economia românească. Industriile auto, componente auto (cabluri), constructoare de maşini, combustibili, navală vor fi nevoite să-şi replieze activitatea. Efect: şomaj, falimente şi căderi bugetare. Nici restul industriilor nu ar duce-o mai bine. Băncile europene sunt principalul acţionar pe piaţa bancară din România. Proporţional cu adâncirea crizei, băncile mamă îşi vor restrânge operaţiunile din România pentru consolidarea capitalului la ele acasă. Cu alte cuvinte, creditul va deveni o specie financiară pe cale de dispariţie. Efecte? Din nou şomaj şi falimente. Deci, cu un buget sleit complet, autorităţile vor fi tentate să tipărească monedă. Prin urmare, inflaţia ar putea redeveni la cote scrise prin două cifre. Per total, dacă euro nu are viitor, nivelul de trai din România va ajunge la periculoasa cotă de avarie. Morala: atunci când bogaţii plâng, cei săraci vor plânge şi mai tare.