Denis are nevoie de ajutor. Să-i oferim şansa la viaţă!

Articolul a fost vizualizat de 1,809 ori

Avea doar cinci ani când o aluniţă cât o nucă i-a crescut pe frunte, iar mama lui, îngrijorată, l-a dus la medic. Din nefericire, ultimii patru ani i-a petrecut prin spitale, doctorii nereuşind, până acum, să-i pună un diagnostic concludent. A trecut prin intervenţii chirurgicale, tratament injectabil, iar săptămâna viitoare este programat la investigaţii complexe, care vor stabili clar dacă băiatul are tumori şi de ce tip sunt, benigne sau maligne. Acum, micuţul Denis are nevoie de ajutorul nostru pentru a ajunge la spitalul din Cluj-Napoca şi pentru a primi tratamentul care i-ar putea salva viaţa.

În inima lui de copil, Denis Scrobaniţă speră la o minune prin care problemele sale de sănătate să ia sfârşit

În inima lui de copil, Denis Scrobaniţă speră la o minune prin care problemele sale de sănătate să ia sfârşit

Băieţelul de numai 9 ani, din Hunedoara, este suspect de cancer, după ce, în urmă cu doi ani, a fost operat de o aluniţă. Familia lui trăieşte modest, de la o lună la alta, şi a reuşit, cu greu, să-l ducă la Cluj-Napoca, pentru analize mai complexe. “Lui Denis, în urmă cu patru ani, i-a ieşit o aluniţă în frunte. În afară se vedea cât un bob de fasole, dar înăuntru, sub piele, era cât o nucă. Am mers cu el pe la doctori, dar iniţial ni s-a spus că nu are nimic. După vreo doi ani, medicii au decis, totuşi, să-l opereze de formaţiune tumorală frontală, însă, după intervenţie, fiul meu nu a primit alt tratament decât Nurofen. În aprilie, acum doi ani, l-au operat, iar în decembrie a făcut vărsat de vânt. În momentul în care a făcut vărsat, i-au apărut ganglionii. M-am dus cu el, din nou, la chirurg, dar mi s-a spus că nu are nimic şi să lăsăm copilul în pace. Până la urmă, pentru că pe băieţel îl durea capul, în 2012, m-au trimis la secţia de Boli Infecţioase, iar de acolo m-au trimis la Oncologie, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii, “Louis Ţurcanu”, din Timişoara”, povesteşte Simona Scrobaniţă, mama lui Denis. Buletinul histopatologic emis de Spitalul “Louis Ţurcanu” conţine diagnosticul de histiocitom fibros atipic (adică leziune neoplazică sau dermatofibrom).

Patru ani de umblat prin spitale

Femeia adaugă că medicii de la Timişoara i-au spus că problema fiului ei vine de la dantură. “Nici de la Timişoara nu am primit niciun tratament, timp de un an de zile. De la Oncologie, am plecat la stomatolog. Totuşi, dentiştii ne-au spus că umflarea ganglionilor nu provine de la dantură, pentru că nicio infecţie majoră nu este vizibilă. Ganglionii îi erau umflaţi după cap, la umeri, sub braţe şi inghinal. Un an am stat, din nou, fără tratament. Într-o zi, însă, m-am hotărât să merg la un alt spital dintr-un centru universitar. Am căutat pe Internet Spitalul de Oncologie şi m-am dus singură în Cluj. Eu am bănuit tot timpul că ganglionii umflaţi i se trag de la aluniţă. Nu ştiu… a fost intuiţia… De când a ieşit din operaţie mie ceva mi-a spus că nu-i bine cu el”, spune Simona Scrobaniţă. Femeia adaugă că, abia medicii din Cluj-Napoca au depistat că băieţelul are un virus, Epstein Barr (n.r. un virus care cauzează mononucleoza infecţioasă şi care stă la baza altor infecţii, dar poate provoca şi apariţia hepatitei, a meningitei şi a unor forme de cancer. Virusul infectează celulele albe din corp, care au rolul de a lupta cu infecţiile), însă nu au putut stabili provenienţa acestuia. De la un nivel maxim admis de numai 20, analizele au demonstrat că băieţelul are un nivel de 176. Copilul este suspectat de cancer ganglionar, iar mama copilului spune că a primit aprobarea pentru a beneficia de investigaţii complexe şi de mare acurateţe, la Cluj-Napoca. Pentru a ajunge acolo, însă, femeia are nevoie de bani. Mai întâi bani pentru transport, iar apoi pentru a supravieţui, atâta timp cât va fi internată împreună cu micuţul ei.

O mamă sfârşită sufleteşte are nevoie de noi

Simona Scrobaniţă face tot ce poate pentru a-şi scăpa copilul de calvar, însă îi lipsesc banii de care e nevoie pentru drumuri şi tratamente în centrele universitare

Simona Scrobaniţă face tot ce poate pentru a-şi scăpa copilul de calvar, însă îi lipsesc banii de care e nevoie pentru drumuri şi tratamente în centrele universitare

Hunedoreanca spune că analizele amănunţite pentru care este programată la Cluj-Napoca le vor permite medicilor să stabilească dacă fiul ei suferă sau nu de cancer. Între timp, băieţelul urmează tratament injectabil cu Moldamin. ”Denis nu ştie nimic. L-am ferit, ca să-l protejăm. Ştie doar că are ganglioni şi că merge la spital ca să se vindece şi i-am promis că, dacă stă cuminte la injecţii o să-i iau o tabletă cândva, când oi avea bani… Diagnosticul ăsta ar fi: cancer ganglionar. Dar nu se ştie în ce stadiu este. Probabil că situaţia lui s-a agravat pentru că, după operaţie, nu a primit niciun tratament. Însă, acum e târziu…”, adaugă femeia. Umblătura prin spitale şi gândul că viaţa fiului ei este în pericol au obosit-o peste măsură. Şi, cu toate acestea, trebuie să facă tot ce este omeneşte posibil să-l vindece. Mai are acasă un băiat şi atâta timp cât Denis zâmbeşte puţin îngrijorat de ce-o să i se mai întâmple, Simona Scrobaniţă trebuie să lupte pentru el. Copilul vrea să crească mare, să fie un fotbalist celebru şi să se bucure şi el, la fel ca şi prietenii săi, de primăverile care vor urma.

Ajutaţi-ne să-l ajutăm!

Dacă doriţi să-i oferiţi lui Denis o şansă în plus la viaţă, puteţi face donaţii în contul deschis mama lui: RO55RZBR0000060016751303, deschis la Raiffeisen Bank pe numele Simona Scrobaniţă. Orice sumă donată contează pentru ca Denis să ajungă la un doctor specialist!

About Ada Beraru