Editorial: De ce vrea Ponta USL în burta PSD-ului?

Nu e atât de mare victoria PSD-ului, pe cât au fost dispuse partidele dreptei să piardă separat. După comutarea alegerilor de pe emoţional pe raţional, observăm că „victoria” stângii nu e nicidecum zdrobitoare, dacă analizăm situaţia din perspectiva PSD contra restul lumii. Merită să amintim că electoratul stângii – PSD + UNPR + PC – a rămas sensibil egal cu cel al dreptei eşichierului politic – PNL + PDL + PMP + FC + PNŢCD + Mircea Diaconu.

Ca de obicei, UDMR-ul a rămas crupierul la această ruletă politică, el putând înclina balanţa într-o parte sau alta.

Dacă punem pe abac, situaţia stă cam aşa: toate partidele de dreapta au obţinut la 25 mai un scor cu câteva procente mai slab decât au luat separat PDL şi PNL în 2009. Atunci au avut 44% cumulat, iar acum toate procentele dreptei ajung undeva la 37%.

De partea cealaltă, PSD a crescut cu doar 5% faţă de precedentele europarlamentare, când a obtţnut 31,7%. Ponta şi ai lui cunosc această aritmetică electorală şi ea trezeşte nemulţumiri în rândul PSD-ului. Bau-baul care a ieşit din urne la 25 mai pentru social-democraţi este riscul unui tur doi perdant la prezidenţiale pentru actualul premier. Toate manevrele făcute acum de PSD sunt dedicate ridicării candidatului Ponta la 50 %, pentru a-i asigura o victorie la prezidenţiale din primul tur. Deşi spera aceasta, acest lucru nu s-a întâmplat la europarlamentare. Năstase şi Geoană, precedentele catastrofale ale turului doi la prezidenţiale pentru PSD, sunt coşmarul care-l trezeşte în fiecare dimineaţă pe Ponta. El vrea să rupă procente rupând din partide. De aici şi bazaconia cu „USL trăieşte”, de aici periplul lui Tăriceanu pe la foştii colegi, de aici plimbarea savarinei guvernării pe sub nasul liberalilor mai slabi de înger. Ca să fie cât mai sigur pe un prim tur victorios, Ponta-PSD cultivă în marsupiul partidului spectrul USL, cu speranţa că-i va putea da la un moment dat substanţă.

Chiar dacă aspectul ringului politic actual pare un câmp de luptă după bătălie, pentru dreapta politică situaţia nu este chiar funestă. Liberalii au plătit preţul alienării, dar măcar au ajuns în final acolo unde le este genetic locul, în opoziţie cu PSD-ul. Dacă restul partiduleţelor de dreapta coagulează pentru a propulsa un candidat comun la prezidenţiale putem spune că meciul se relansează de acolo de unde a fost întrerupt de ruperea Alianţei D.A. E o problemă de IQ politic ca acest lucru să se întâmple în pregătirea alegerilor prezidenţiale din noiembrie. Nu ar mai trebui să fie nevoie de alte bătăi la fundul gol ca PNL, PMP, FC, PNŢCD, PDL să înţeleagă că, separat, multe din ele nu fac nici cât Mircea Diaconu.