La firul ierbii: De 10 ori REAL!

1956, 1957, 1958, 1959, 1960, 1966, 1998, 2000, 2002 şi 2014. Sunt anii în care cel mai titrat club de fotbal din Europa şi-a adjudecat nu mai puţin de 10 trofee supreme europene. Nicio altă grupare de pe bătrânul continent nu a reuşit o asemenea performanţă de-a lungul desfăşurării acestei prodigioase întreceri fotbalistice rezervate echipelor de club.

Cea mai recentă izbândă s-a produs sâmbătă la Lisabona, când “galacticii” au reuşit a zecea cupă, după o finală dramatică, în care i-au avut ca adversari pe rivalii lor din capitala Spaniei, recenta campioană a ţării, Atletico Madrid. Chiar dacă pornea ca favorită, Real era conştientă că nimic nu va fi simplu în această finală madrilenă, mai ales când ai în faţă o echipă compactă, condusă de pe margine de un antrenor, Diego Simeone, însetat de performanţă.

Şi aşa avea să fie pe dreptunghiul verde de pe stadionul “luminii”, acolo unde Atletico s-a aflat la doar 75 de secunde de cea mai mare performanţă din istoria clubului. A fost o luptă feroce, în care nu s-a făcut rabat de la efort şi în care jucătorii de la Atletico au început mai bine, chiar dacă Diego Costa nu a putut sta în teren decât 9 minute. Elevii lui Simeone aşteptau erorile din defensiva lui Ancelotti sau faze fixe, acolo unde sunt maeştri. A venit însă acel contraatac năucitor, cu Bale care, intrat irezistibil în careu, dar presat de Miranda, a trimis pe lângă, de la 11 metri. Şi când părea că jocul ofensiv al echipierilor lui Ronaldo prinde din ce în ce mai mult contur, a venit “gafa” monumentală a acestui “monument” fotbalistic, Iker Casillas. La o centrare plouată, goalkeeperul a ieşit complet aiurea, fundaşul central Godin a câştigat duelul aerian cu Khedira şi mingea s-a dus în poartă, cu toate eforturile disperate ale lui Ike. Acelaşi uruguayan îi oferise titlul lui Atletico, înscriind goluri decisive cu Barcelona, iar acum repetase isprava, spre satisfacţia celor 17.000 de suporteri ai “plăpumarilor” prezenţi pe “Da Luz”. Din tribune se auzea şi mai tare “vamos Real”, dar deţinătorul “Balonului de Aur”, Cristiano Ronaldo, era prea apăsat de importanţa meciului, reuşitele lui fiind minime.

Golul care a schimbat totul

Totuşi, după pauză, antrenorul italian Carlo Ancelotii, care mai cucerise două Ligi în 2003 şi 2007, a făcut două schimbări inspirate, care aveau să schimbe complet faţa echipei. I-a introdus în teren din minutul 59 pe Isco şi Marcelo, iar presiunea la poarta belgianului Courtois a crescut şi mai mult. Cu toate acestea, Atletico se apără organizat şi respinge tot ce se poate respinge. Arbitrul de centru arată cinci munute de prelungire şi totul pare teminat pentru “galactici” . A venit însă minutul 93, când providenţialul Ramos şi-a făcut din nou datoria şi a lovit decisiv cu capul spre colţul lung, acolo unde Courtois nu a mai putut să intervină. Casillas l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat pe fundaşul său pentru că îl salvase de la dezastru, în timp ce în tabăra adversă se putea citi disperarea pe feţele jucătorilor şi lacrimi pe obrajii suporterilor.

Era clar că Atletico va cădea psihic şi fizic în prelungiri. Iar începutul sfârşitului s-a produs în minutul 110, atunci când argentinianul Di Maria a pătruns irezistibil pe stânga, portarul a respins în lateral cu piciorul, dar acolo se afla jucătorul galez care a costat 100 de milioane de Euro, care a trimis cu capul în plasa porţii. A venit şi ghiuleaua lui Marcelo şi apoi golul din penalty al lui Ronaldo.

Aşteptarea se încheiase. După 12 ani a venit “La Decima” pentru Real Madrid. O aşteptare care putea fi însă amânată dacă nu era acel minut 93.