Potrivit lui Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica, sistemul hidroenergetic de pe Râu Mare Retezat are durata de viaţă depăşită. Acest lucru impune de urgenţă investiţii pentru a evita degradarea instalaţiilor dincolo de pragul în care se poate asigura exploatarea lui în condiţii de maximă siguranţă şi eficienţă.
Pentru că Hidroelectrica nu are resurse, soluţia financiară pare a fi la Banca Mondială de Investiţii. “Am negociat cu Banca Mondiala un credit de 200 milioane de euro pe care vrem să-l alocăm retehnologizării Centralelor Vidraru, Mărişelu şi Râul Mare Retezat, cu peste 700 MW putere instalată, a căror durată de viaţă a fost depăşită. Aşteptăm de la Ministerul Finanţelor eliberarea scrisorilor de garanţie pentru ca această finanţare să fie una efectivă”, a declarat Remus Borza, citat de presa centrală.
Amenajarea hidroenergetică Râul Mare Retezat cuprinde barajul Gura Apelor şi hidrocentralele Retezat şi Clopotiva, cu o putere instalată de 349 MW şi o energie medie multianuală de 629,50 GWh.
Barajul Gura Apelor este un baraj din anrocamente cu nucleu central de argilă, cu înălţimea de 168 m. Acesta este amplasat la confluenţa râurilor Lăpuşnicul Mare, Lăpuşnicul Mic şi Râul Şes, în locul numit Gura Apelor, situat la 45 km de oraşul Haţeg. Lacul de acumulare Gura Apelor are o suprafaţă de 390 hectare şi un volum total de 210 milioane mc, asigurat prin captarea debitelor Râului Mare şi a debitelor cursurilor de apă captate prin intermediul aducţiunii secundare şi aducţiunii principale Retezat. Hidrocentrala Retezat, construcţie subterană realizată între anii 1977-1986, este a doua centrală de vârf de pe râurile interioare din ţară. Aceasta este echipată cu două turbine cu o putere instalată de 335 MW şi o energie medie multianuală de 605 GWh.
De asemenea, hidrocentrala Clopotiva, situată în aval de hidrocentrala Retezat, este echipată cu două turbine cu o putere instalată de 14 MW.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.