Plase la magazin
Se pare că braconierii nici nu trebuie să se obosească prea mult pentru a-şi obţine uneltele necesare.
Mai întâi, jandarmii au depistat în pieţe şi târguri comercianţi care vindeau triunghiuri de pescuit, iar acum umblă vorba că până şi magazinele de pescuit ar vinde plase monofilament. Potrivit unor informaţii oferite de către Agenţia pentru Pescuit şi Acvacultură, mai multe magazine de pescuit din judeţul Hunedoara au intrat în atenţia inspectorilor zonali după ce au fost depistate că scot spre comercializare plase monofilament cu diametrul mai mare decât cel acceptat de legislaţia în vigoare. Magazinele în cauză urmează a fi sancţionate potrivit legii.
Biban de 1,7 kg
Un pescar britanic – Gareth Goldson – este fericitul autor al unei capturi de excepţie: un biban care a cântărit nu mai puţin de 1,7 kg. Peştele a fost prins la babuşcă mică vie, la începutul lunii decembrie. În aceeaşi partidă de pomină pescarul a mai prins şi alţi bibani frumoşi, de peste 900 de grame, iar câţiva chiar au trecut de pragul de 1 kg. Totul a fost posibil în timp ce pescuia cu o lansetă Hardy Ultralite Avon, cu fir de 8 lb şi înaintaş de 6 lb, iar cârligul a fost nr. 8.
PuŞcă şi undiţă
O companie americană îndrăzneaţă a scos pe piaţă o unealtă revoluţionară în materie de pescuit şi vânătoare – undiţa-puşcă. Astfel, dispozitivul ingenios transformă o lansetă de grafit într-o armă artizanală de vânătoare de calibrul 22. E drept că arma nu este prevăzută decât cu un singur cartuş, însă pentru cei pasionaţi de astfel de invenţii, acest lucru nu pare a fi neapărat un impediment.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.