Noile voci ale scenei, promoţia 2014

Nicu Ştefan, Laura Maier, Alexia Artean, Andreea Popescu, Denisa Socolan, Alex Cireş, Beatrix Szots şi Laura Chereji sunt prima promoţie a secţiei de canto – muzică uşoară – instructor Roxana Olşanschi, de la Şcoala Populară de Artă Deva. Voci tinere, talentate şi lucrate cu eforturi mari timp de ani de zile sunt gata să îşi desfacă aripile către un viitor pe scenele României.

“Viaţa mea e o poveste, / O poveste-n pas de dans, / (… Ştiu că nu am încă vârsta, Să vorbesc despre iubit, / Dar mie teamă… cred că m-am îndrăgostit! / M-am îndrăgostit de samba”, sunt versurile melodiei interpretate de Alexia Artean, mezina grupei. Toţi au câte o melodie pe CD-ul de absolvire al promoţiei. “O promoţie care, potrivit instructorului, demonstrează că Deva şi Hunedoara au potenţial pentru a da României viitoarele voci”, spune Roxana Olşanschi, mândră de elevii pregătiţi de ea: “Pe CD, scrie: «Promoţia 2014 a Şcolii Populare de Artă din Deva!» Sunt mândra posesoare a primului CD scos pentru prima mea promoţie, cu elevii care anul acesta termină cursurile. Acest disc este un dar care le va aduce aminte peste timp de ei, cum erau, cum cântau şi sper că, la viitoarele CD-uri pe care sunt sigură că fiecare dintre ei le vor scoate, să poată să facă o comparaţie. Discul este unul cu circuit închis – să zic aşa – îl primesc doar absolvenţii şi profesorii şcolii. Cei care vor să-i asculte live o vor putea face la concertele pe care ei le susţin”, adaugă Roxana. “Copiii” ei sunt chemaţi peste tot – la sărbători locale, evenimente sau merg la festivaluri ca să se întoarcă cu premii şi diplome.

Trudă pe corzi vocale

Recent, hunedoreanca Laura Maier a luat locul II la concursul de interpretare “Deva Music Star”, în timp ce micuţa Alexia Artean a primit premiul special al juriului. “Sper să confirme în timp cu toţii şi nu să spunem noi că sunt talentaţi, ci să demonstreze rezultatele lor”, spune instructorul Roxana Olşanschi, care a trudit alături de tinerele voci timp de trei ani la orele de canto, în timp ce profesorul Alexandru Starkman i-a îndrumat în teorie. Şi nu a fost uşor – ora şi elevul! Dacă mezina Alexia Artean are numai 11 ani, “decanul” de vârstă este Nicu Eduard Ştefan, care este, de fapt, directorul Spitalului Municipal Hunedoara. Economist, la 37 de ani, se poate lăuda cu încă un vis împlinit: “Eu am venit la Şcoala Populară ca să îmi urmez un vis – îmi doream foarte tare să cânt cu vocea şi pianul în acelaşi timp. Cred că am reuşit, deşi nu cânt foarte bine la pian, dar, după trei ani de muncă cu Roxana şi profesorul Starkman, am reuşit să ajung seara acasă, după o zi foarte grea, să mă pun la pian, să cânt şi cu vocea şi să mă relaxez. Sunt, de fapt, singurele momente când mă relaxez după perioade grele, în afară de momentele pe care le petrec cu copiii. În muzică, uiţi de tot”. Lui Nicu Ştefan îi urmează pasiunea băiatul de trei ani: “Eu sunt destul de ocupat cu administraţia şi nu o să pot face muzică la nivel de profesionist, dar aş fi făcut-o cu plăcere dacă ar fi fost să aleg şi să fie şi o meserie care să îmi aducă destui bani. Atunci aş fi făcut muzică, cu siguranţă. Mă bucur mai ales că băieţelul mic împărtăşeşte aceeaşi pasiune cu mine şi cu certitudine o să urmeze şi el cursurile cu Roxana, pe care le recomand tuturor părinţilor care au copii cu talent. Îndreptaţi-i către muzică, e o artă minunată, care le poate modela sufletele într-un mod cu totul special”.

Lecţii pentru viitori artişti

Laura Maier are 14 ani şi este în clasa a VII-a la mate-fizică, la Colegiul Naţional Iancu de Hunedoara. Se vede deja cântăreaţă: “E bătut în cuie, îmi canalizez toată atenţia pe muzică, dar am timp şi pentru restul lucrurilor, pentru şcoală”. Pentru ea, viitoarea apariţie pe scenă va fi la concursul de interpretare “Steluţele Cetăţii” de la mijlocul lunii iunie. Când au început cursurile, niciunul dintre elevi nu o ştia pe Roxana. Acum? “Mă cunooosc!”, spune instructoarea, cu glasul schimbat al unui lup rău care întâlneşte Scufiţa Roşie. În orele ei, se învaţă muzica, dar şi buna dispoziţie, pentru că, până la urmă, Roxana prin firea ei deschisă şi optimistă le predă o lecţie despre viaţă şi cum s-o înfrunţi cu zâmbetul pe buze şi pumnii încordaţi: “Copiilor trebuie să le înţelegi problemele, să te apropii psihic de ei. Când nu au starea necesară pentru a cânta, e foarte important şi să-i asculţi. Dacă poţi să-l şi ajuţi, cu atât mai bine! Noi am făcut la şcoală inclusiv terapie prin muzică, ore în care am încercat să scot din ei tot ce au mai bun. Cred că am reuşit cu copiii aceştia”, spune instructoarea policalificată: Roxana este solistă, profesoară de canto, actriţă la Teatrul de Artă din Deva şi clovn ori ursitoare la petrecerile pentru copii. Exemplul ei este încă o lecţie pentru elevi: la Roxana Olşanschi văd copiii şi părinţii lor cât trebuie să lupţi în România ca să trăieşti doar din munca de artist talentat. “Eu cred că, în aceşti trei ani împreună, în afară de faptul că ne-am făcut o mare familie, – chiar le spun unora copiii mei, deşi cu unii am aceeaşi vârstă – sper ca ei, când vor fi mari, să aibă şi ei copii sub îndrumare, să dea mai departe ce au învăţat”.

Muzica, o stare

Una dintre absolvente, Denisa Socolan, are 19 ani şi termină în acest an Liceul Teoretic Traian. Are vechime la Şcoala Populară de Artă, este acolo de la 12 ani: iniţial, a făcut canto-muzică populară, a terminat cursurile, apoi s-a axat pe muzică uşoară, un lucru deloc uşor: “A fost destul de greu, dar nimic nu e imposibil”. Preferă melodiile mai lente şi are planuri mari de viitor, însă spune că: “Cel mai important lucru este să te bucuri de muzică, pentru mine muzica este cu totul specială, cea mai frumoasă experienţă, şi sunt sigură că nu voi renunţa niciodată la muzică. E bine să te distrezi, să te simţi bine, muzica e ceva cu totul senzaţional, o stare pentru care nu îmi găsesc cuvintele”. “Copiii” Roxanei au făcut lecţii de canto ani de zile, o dată pe săptămână, dar au muncit sute de ore acasă.

Alexia Artean este doar în clasa a IV-a la Şcoala de Muzică şi Arte Sigismund Toduţă din Deva, dar şi-a format preferinţele: “Îmi plac în special melodiile ritmate, dar cânt şi din cele lente când îmi doresc să mă liniştesc sufleteşte. Totul e în funcţie de stare”. Ea a cântat şi muzică populară, dar preferă muzica uşoară: “Asta mi se potriveşte”, spune copila. În aceeaşi promoţie, Andreea Popescu are 14 ani şi este în clasa a VII-a la Colegiul Naţional Traian Lalescu. În viaţa de zi cu zi este timidă: “Eu pe scenă simt o mare emoţie, sunt extrem de impresionată de modul în care sunt primită de public. Iubesc muzica. Mai mult, înainte am emoţii, odată pornită muzica, trec toate!”. Roxana o cunoaşte bine şi ştie că, pe scenă, Andreea: “Surprinde pe toată lumea, se transformă. Această fierbere interioară pe care ea încearcă să o ascundă, iese la iveală şi atunci să vezi ce zace în copilul ăsta micuţ. Şi Beatrix este la fel!”, o prezintă Roxana pe o altă absolventă, Beatrix Szots. Pare cea mai puţin vorbăreaţă, are 14 ani şi este în clasa a VII-a la Liceul Teglaş Gabor din Deva: “La Şcoala Populară de Artă a fost tare bine. Roxana e o prietenă a noastră, nu te ceartă, nu strigă”. Beatrix preferă muzica uşoară “mai sensibilă, muzica care linişteşte şi ajunge acolo unde trebuie”.

Aripi către cântec

“Eu ţin foarte mult ca elevii mei atunci când părăsesc şcoala să fie alfabetizaţi muzical şi atunci i-am chinuit foarte tare, în fiecare oră, cu… solfegii”, explică instructoarea. Chiar dacă au terminat şcoala, elevii Roxanei sunt decişi să nu rupă legătura cu orele de canto şi cu Roxana: “Niciodată nu e destulă şcoală. Îi mulţumesc Roxanei pentru cei trei ani în care am învăţat împreună şi celorlalţi profesori. Să ştiţi că avem profesori minunaţi, lucru care se va vedea cu siguranţă în valoarea elevilor. Nu am făcut şcoala doar ca un simplu hobby, ci chiar cu pasiune. Cred că niciunul dintre noi nu se va opri aici, eu ştiu sigur că voi mai trece pe la clasa Roxanei şi la anul, ca să mai facem nişte exerciţii”, spune Nicu Ştefan. De cealaltă parte, profa de canto simte că puii îşi pot lua zborul. Sunt pregătiţi: “Nu ştiu câtă nevoie de mine mai au, eu am încercat să-i fac să-şi deschidă aripile, le-am fost îndrumător şi de acum este cazul să se descurce şi singuri, să exerseze, dar dacă au nevoie de ajutorul meu – cu toată plăcerea, la orice oră. Este nevoie să încerce de acum să se descurce şi singuri pe scenă, adică trebuie să ştie cum să-şi aleagă o piesă, să aleagă ţinuta, mimica feţei sau expresia corporală în secunda în care cântă”, explică Roxana. Între ea şi copii nu sunt hotare impuse de vârstă. S-a înţeles la fel de bine cu mezina Alexia sau cu directorul de spital Nicu Ştefan: “Cu el m-am înţeles foarte bine şi pentru că suntem de aceeaşi vârstă. De fapt, am încercat să păstrez această relaţie de prietenie cu toţi, indiferent că eu am 105 ani şi mulţi dintre ei nu au nici majoratul”, glumeşte Roxana care crede că: “În primul rând, un îndrumător trebuie să ajungă la sufletul elevilor. Nu poţi să le impui lucruri, trebuie să-i determini să descopere ce-i înlăuntrul lor şi ei să-şi dea seama cine sunt, care le sunt posibilităţile şi să exprime acest lucru de fiecare dată când ajung în faţa publicului. Copiii aceştia merită să fie pe scenă”.