În fiecare an, în luna iunie, în România se face vorbire despre evenimentele de tristă amintire numite “mineriade”. Cele trei garnituri de tren pline cu ortaci supăraţi pe “golanii” care manifestau în Piaţa Universităţii, pornite din Vale pentru a-i aduce la Bucureşti să reinstaureze ordinea, corecţia fizică aplicată manifestanţilor, distrugerile şi devastarea sediilor partidelor istorice, a Universităţii etc. au stigmatizat pe termen nedeterminat, în mod nemeritat, Valea Jiului, în toată lumea civilizată, nu doar în interiorul ţării.
Deputatul Carmen Hărău
Este un stigmat nemeritat, cu atât mai mult cu cât acum se ştie despre instigatorii infiltraţi că erau orice altceva, numai mineri nu!
La distanţă de decenii am întâlnit, încă, persoane de cetăţenie germană speriate la gândul că vor ajunge să viziteze Valea, dominate de teamă şi de sentimentele de dezaprobare ale întregii lumi civilizate, provocate de ceea ce televiziunile au transmis atunci: batalioane negre de bătăuşi dezlănţuiţi sub deviza “Noi muncim, nu gândim!”. În fiecare an, în luna iunie, se comentează, se analizează, se comemorează… Unii acuză, alţii se scuză. Rănile sunt încă deschise, vinovăţiile, în mare parte, nerostite. Amintirea doare.
Lunile de iunie ale anilor care au urmat mineriadelor au semănat unele cu altele, în Valea Jiului. Simpozioanele oficiale, centrate pe ideea voit “educativă” că mineriadele au fost rele şi nocive, sunt întotdeauna dublate de întâlniri informale, “la una mică”. Vinovăţia indusă, cu mai mare sau mai mic succes, de către oficiali se mai diluează în amintirea euforică a unor indivizi care percep mineriadele ca pe evenimente marcante ale vieţii lor, momente unice, izolate, ale unei vieţi “fără cer”, cum se cântă în tulburătorul imn al minerilor. Atunci, minerii s-au simţit importanţi, au crezut, din toată fiinţa lor, că au salvat ţara (că doar cei care i-au adus, puterea de atunci, le-au mulţumit prin vocea preşedintelui Ion Iliescu, nu-i aşa?!). Eheee, când Valea avea zeci de mii de ortaci şi era şef Luceafărul Huilei… Atât doar că, pe măsură ce timpul a trecut iar politicile economice aducătoare de prosperitate au întârziat să apară, entuziasmul s-a topit în disperare.
Şi iată că în peisajul acesta de sentimente amestecate, în ciuda lor, sau poate tocmai datorită lor, în oraşul Vulcan, din Valea Jiului, în iunie 2011, s-a pornit un alt tip de mineriadă. Domnul Ştefan Nemecsek, jurnalist şi scriitor al locului, a avut o reacţie absolut formidabilă de contraofensivă, şi anume o contramineriadă în plan cultural care să fie săvârşită – aşa cum însuşi domnia sa declara – de fiii şi fiicele celor acuzaţi de derularea mineriadelor de tristă amintire. Domnul Ştefan Nemecsek, unul dintre cei patru bărbaţi cu acelaşi nume din familia sa, rânduiţi în şir cronologic în patru generaţii (bunic, tată, fiu, nepot), a găsit în oraşul Vulcan şi a exploatat un adevărat vulcan de talent tânăr, autentic, nepervertit!
Mişcarea culturală a fost lansată la începutul anului şcolar 2012-2013, la Colegiul Tehnic “Mihai Viteazul” din Vulcan. Această construcţie este, aşa cum remarca dl. Dorel Neamţu, ziarist şi fost profesor al lui Ştefan Nemecsek la acest liceu din Vulcan, o piatră pusă frumos la temelia unui început de vis, şi nu o piatră aruncată către alţii. Visul a prins deja contur naţional şi internaţional. Acest “anotimp al poeziei” a atras scriitori, primari, profesori, iubitori de frumos dar, mai ales, tineri talentaţi din România, Republica Moldova, Statele Unite ale Americii. De altfel, prin eforturile domnului Nemecsek, mineriada liceenilor a ajuns să fie prezentată în Scandinavia unde, la nivel de ambasade ale României, se lucrează la promovarea acestui fenomen cultural cu adevărat unic în spaţiul cultural românesc. Aici liceenii scriu poezie şi proză cu certă valoare artistică, aici se acordă râvnitul premiu “Ştefan Nemecsek” în concursuri cu juriu alcătuit din personalităţi ale literaturii româneşti.
Vă transmit, dragi colegi, salutul “Noroc bun!” din partea hunedorenilor, mai ales din partea locuitorilor Văii Jiului, a tinerilor din această zonă geografică, care nu sunt cu nimic mai prejos decât tinerii din marile centre urbane ale ţării, aş zice că dimpotrivă: mineriada liceenilor dovedeşte că, sub îndrumarea unor oameni dedicaţi zonei, pot înfăptui adevărate minuni. Şi mai dovedeşte mineriada culturală a liceenilor că există structuri de presă care promovează “cuvântul care zideşte”, nu pe acela care murdăreşte şi distruge. Colectivul de oameni profesionişti şi inimoşi din redacţiile publicaţiilor locale “Zona Specială” şi “Curierul Văii Jiului” merită tot respectul pentru efortul depus în derularea acţiunilor legate de această mişcare culturală.
Închei aducându-vă aminte, dragi colegi PSD, aflaţi la guvernare, că Valea Jiului este fieful partidului domniilor voastre, cu rare şi sporadice excepţii şi are nevoie de sprijin, de politici economice care să aducă prosperitate pe aceste meleaguri. Şi dacă pentru minerii-protagonişti ai mineriadelor din anii ‘90 nu aţi reuşit să găsiţi soluţii cu excepţia pomenilor electorale, ar fi o datorie de onoare să găsiţi acum soluţii pentru a sprijini Valea, pentru ca locuitorii să poată pune pe masă, ca altădată, o pâine muncită, nu asistată social, în interesul fiilor şi fiicelor lor! Oricum, vă promit că eu, deputatul liberal de Hunedoara, vă voi informa în fiecare lună iunie a mandatului meu în Parlament despre evoluţia mineriadei culturale internaţionale a elevilor pornită din Vulcan!
Carmen Hărău – deputat PNL de Hunedoara
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.