Autorităţile judeţene anunţă că drumul până la cea mai importantă dintre cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, Sarmizegetusa Regia, va fi asfaltat până la sfârşitul anului viitor. Este vorba despre 19 kilometri de drum, pe porţiunea dintre Costeşti şi intrarea în cetate. Administraţia sitului se aşteaptă ca numărul turiştilor să se dubleze în primul an după asfaltare.
Valoarea totală a proiectului “Modernizare drumuri de acces pentru integrarea în circuitul turistic european a Cetăţilor Dacice din Munţii Orăştiei” este de peste 31.705.000 de milioane de lei (peste 7 milioane de euro), sumă care va fi alocată prin Programul Operaţional Regional. Termenul limită pentru finalizarea lucrării este, potrivit vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Tiberiu Balint, 31 decembrie 2015, iar autorităţile dau asigurări că acesta nu va fi depăşit. “Încă nu am semnat contractul, dar Agenţia de Dezvoltare Regională ne-a anunţat că proiectul a fost acceptat pentru finanţare. Drumul va fi asfaltat, iar ultimii 800 de metri ai tronsonului vor fi pavaţi cu dale de granit sau andezit, fiind amplasate în interiorul sitului arheologic. Doi la sută din finanţarea pentru acest proiect va proveni din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Hunedoara, iar restul va proveni din fonduri europene”, afirmă vicepreşedintele CJ Tiberiu Balint. Proiectul presupune amenajarea a 100 de locuri de parcare în zona văii care urcă spre cetate, la care se vor adăuga câteva zeci de locuri de parcare de-a lungul drumului, dar şi sus, la poarta cetăţii. Este posibil ca proiectul să includă şi platforme betonate, care vor funcţiona ca rampe pentru depozitarea lemnului exploatat în Munţii Orăştiei.
Lucrările ar putea începe în toamnă
“Detaliile tehnice e posibil să suporte modificări pe parcurs, pentru că acum suntem în faza de proiectare, iar în baza acestui proiect se vor organiza licitaţiile şi se vor executa lucrările”, adaugă Tiberiu Balint. Acesta spune că, în cazul în care eventualele contestaţii la licitaţii nu vor întârzia derularea lucrărilor, este posibil ca acestea să înceapă în luna octombrie. “Totul depinde de procedurile de licitaţie. Acolo sunt nişte termene independente de ceea ce ne dorim noi, şi anume, procedurile de contestare. Dacă nu vor fi probleme cu contestaţiile, eu cred că în octombrie-noiembrie vom putea semna contractul şi vom putea începe lucrările, cel puţin pe acelea care se pot executa şi pe timp de iarnă”, precizează vicepreşedintele Consiliului Judeţean. Ultimele lucrări de reabilitare executate pe acest tronson au fost realizate acum opt ani, dar autorităţile au reluat lucrările de întreţinere a drumului anul acesta (umplere a gropilor şi nivelare a drumului), ele fiind în derulare chiar în această perioadă. Lucrări de modernizare a drumului pietruit, pe ruta Costeşti – Sarmizegetusa Regia, nu au fost executate, însă, niciodată, proiectul fiind o premieră pentru zona din Munţii Orăştiei, atât de căutată de turişti, mai ales în lunile de vară.
Estimare: 100.000 de vizitatori în primul an după asfaltare
Administraţia sitului Sarmizegetusa Regia estimează că numărul de turişti se va dubla, în primul an după asfaltare (2016). Anul trecut, numărul turiştilor plătitori de bilete a ajuns la 27.000, iar anul acesta autorităţile se aşteaptă să atingă cifra de 50.000 de vizitatori, iar după finalizarea lucrărilor de asfaltare numărul anual al turiştilor ar putea ajunge la 100.000. “În primul rând, aceasta este o veste extraordinară pentru locuitorii acelei zone, care aşteaptă asfaltarea de 20 de ani! Ei vor fi cei care se vor bucura direct de acest lucru. Indirect, se vor bucura turiştii, pentru că cetăţile dacice vor fi mai accesibile pentru turişti. Odată cu binefacerile asfaltării, sigur că vor veni şi problemele legate de indisciplina turiştilor. Fiind mai uşor accesibilă, sperăm să putem ţine zona sub control, ferită de manelişti şi de grătare. În acest moment, jandarmii au la Sarmizegetusa Regia un post de jandarmerie montană, iar doi angajaţi ai MAI aplică legea în zona cetăţii 24 de ore din 24. Paza şi supravegherea au fost externalizate şi sunt asigurate de Compact Silver Security”, explică adiministratorul sitului Sarmizegetusa Regia, Vladimir Brilinsky. Drumul asfaltat va deservi aproximativ 40 de familii din Grădiştea de Munte, plus alte 30 de familii care locuiesc în cătune, în zonele Sub Cununi şi Dealu Popii. Acestea vor scăpa de praful ridicat în urma maşinilor turiştilor, dar şi de poluarea generată de camioanele care transportă lemn de la exploataţiile din munte. Pentru acestea din urmă autorităţile intenţionează să impună limitări de viteză stricte, dar anunţă că vor institui sesiuni de control inopinat, pentru ca maşinile grele să respecte tonajul maxim admis şi să nu distrugă covorul asfaltic.
Barieră cu taxă, la 4 kilometri de incinta sacră
Adulţii care vor să viziteze incinta sacră de la Sarmizegetusa Regia trebuie să scoată din buzunar 5 lei, în timp ce copiii plătesc numai 2 lei, iar banii intră în bugetul Serviciului Public de Administrare a Monumentelor Istorice. Nicio categorie de vizitatori nu are asigurat aici accesul gratuit, contravaloarea biletelor fiind încasată de doi taxatori care lucrează în ture. Cu toate acestea, în timpul evenimentelor “Porţi deschise”, administraţia sitului permite intrarea fără bilet fiecărui turist aflat în trecere pe aici. “Chiar zilele trecute am avut vizitatori din Guvernul României şi pe preşedintele Camerei Deputaţilor. Toată lumea a trebuit să-şi cumpere bilet. Aici nu ne jucăm şi nu negociem. Până vom asfalta, taxele de intrare rămân aceleaşi, dar intenţionăm, în funcţie de terminarea asfaltării, să limităm, într-o oarecare măsură, accesul cu autoturisme în zona respectivă. Cu patru kilometri mai jos de sit vom instala o barieră, iar cine va vrea să ajungă sus cu maşina va trebui să plătească”, adaugă Vladimir Brilinsky. Acesta recunoaşte că, de la 50.000 de vizitatori în sus, locurile de parcare care urmează să fie construite ar putea fi insuficiente.
Zilnic, de la zero, la 1.000 de turişti
În ultimele zile incinta de la Sarmizegetusa Regia a fost vizitată de 250 până la 350 de turişti, dar administratorul sitului spune că în zilele ploioase de primăvară sau toamnă se întâmplă, uneori, ca numai două sau trei persoane să viziteze obiectivul turistic. Maximul de trafic turistic atins de cetatea de la Sarmizegetusa Regia a fost de 1.020 de persoane. Cifra a fost înregistrată în 15 august 2013, când calendarul ortodox marchează sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului. “Din mai până în septembrie sunt cei mai mulţi vizitatori. După aceea, numărul lor începe să scadă, iar în ultimele două luni de toamnă se întâmplă să avem şi zile cu numai doi vizitatori”, adaugă Vladimir Brilinsky.
Mulţumită faptului că lucrările de defrişare şi evacuare de deşeuri (care puneau în pericol atât turiştii, cât şi aspectul monumentului) au fost încheiate, administratorul sitului mai spune că programul de vizitare la cetăţi va fi prelungit şi pe timp de iarnă, după ce proprietarii de pensiuni au cerut acest lucru administraţiei. În acest moment cetatea de la Sarmizegetusa Regia poate fi vizitată între orele 8 şi 20. În lunile de primăvară (martie – aprilie) şi în lunile de toamnă (octombrie şi noiembrie) accesul în incintă se face între orele 9 şi 17, iar iarna (lunile decembrie – februarie) cetatea va fi vizitabilă între orele 10 şi 15.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.