Cum să începi o afacere de succes în Hunedoara

Un fermier din Cârneşti, moldovean de origine, din Bacău, demonstrează că micile afaceri de familie pot deveni un succes, dacă ai curajul să soliciţi finanţare europeană şi eşti dispus să munceşti la tine acasă la fel de mult ca în Occident. Vasile Gherăsimoaie a primit bani de la Uniunea Europeană pentru a transforma în realitate, în România, visul de a fi stăpân pe propria lui muncă şi de a fi proprietarul unei afaceri profitabile chiar la el acasă.

Solariile fermierului Vasile Gherăsimoaie sunt îngrijite zilnic, de dimineaţa până seara, astfel că pot rivaliza oricând cu legumele cultivate de nemţi în fermele din Bavaria

“Am lucrat în Germania, la ferme de pe lângă Munchen şi Dusseldorf, m-am săturat să lucru’ acolo şi am venit să muncesc la mine-n ţară”. Este povestea lui Vasile Gherasimoaie, un moldovean “adoptat” de Ţara Haţegului, care a avut curajul să încerce să câştige acasă, în Hunedoara, banii pentru care lucra pe brânci, toată vara, în fermele germane. O poveste de succes, deşi “patronul” e îmbrăcat în haine “de câmp”, pentru că, în ciuda faptului că el e şeful, tot el e acela care prestează şi munca “pe plantaţie”, ba mai vinde şi legumele în piaţă. În Germania a lucrat la castraveţi, la vaci şi, ultima oară, la legume. Începând din anul 2000, în fiecare sezon, a muncit în fermele nemţilor. Muncă foarte grea, dar bine plătită, în comparaţie cu sărăcia de acasă. “Toată vara acolo o duceam, dar nu m-am putut acomoda să rămân, deşi soţia ar fi vrut, dar no’… nu s-a putut”, recunoaşte Vasile, moldoveanul ardelenizat din Cârneşti, comuna Toteşti. Povesteşte că, atâta timp cât nu a fost căsătorit, a fost mai uşor, dar de când are o familie, soţia şi două fetiţe, a fost mult mai greu să continue să lucreze peste graniţe.

Un patron munceşte cât cinci angajaţi

Vasile Gherăsimoaie a pornit cu teamă spre ideea de a face fermă “pe banii altora”: “Am vrut să mă încadrez la un proiect foarte mic, dar am fost la un consultant care mi-a spus: «Stai aşa, că tu te încadrezi la o sumă mult mai mare!». Doi ani am alergat pentru proiectul ăsta pe Măsura 112, pentru instalarea tinerilor fermieri: l-am depus o dată, mi l-au respins, l-am depus din nou… stătea în stand-by când s-au schimbat unităţile de diviziune economică, UDE-urile… Iniţial, eu cerusem doar 14.000 de euro, dar nu am avut succes. Abia în anul următor am avut noroc. Nu au mai fost atâţia fermeri care să depună proiecte, aşa că, până la urmă, am accesat 32.000 de euro, iar acum am ajuns să cultiv 14 hectare. Am două hectare de legume în câmp şi 7 arii de solar. Pun cartofi, am un hectar de ceapă, morcovi… chiar acum pregăteam marfa pentru mers la piaţă.

Toţi banii primiţi în baza proiectului i-am investit numai în utilaje şi solarii, n-am ţinut pentru mine niciun ban! – se amuză Vasile, în timp ce-şi priveşte palmele roase de muncă. Am acasă semănătoare de porumb, un disc mare, freză de pământ, un motocultor. Pe toate astea eu le folosesc şi le repar. Nu ne permitem să angajăm pe cineva ca să ne ajute, însă suntem mulţumiţi de rezultatele muncii noastre. Cu utilajele pe care le am, mecanizat, se lucrează foarte uşor! Problema este acolo unde e nevoie să dai cu sapa, dar şi desfacerea: acum pregătesc marfa, mă duc la piaţă la Hunedoara, apoi vin acasă şi… o luăm de la capăt!”.

Fără bani europeni se poate face doar agricultură de subzistenţă

Spune că şi fără proiectul accesat în 2010, el tot ar fi lucrat pământul, pentru că nu avea cu ce să-şi întreţină familia. Banii europeni, însă, l-au ajutat mult. Hunedoreanul spune că pentru el e foarte clar faptul că fără utilaje nu ar fi putut să facă decât agricultură de subzistenţă. Bani să închirieze maşinile agricole de la alţi fermieri nu avea, iar 14 hectare de teren (dintre care 10 sunt luate în arendă) nu pot fi cultivate de un singur om. De altfel, tocmai de aceea, ca să mai economisească un bănuţ, de întreţinerea utilajelor se ocupă tot el, spre deosebire de fermele germane în care a lucrat, unde pentru fiecare fază erau muncitori calificaţi.

15 ore la lucru în câmp

Vasile Gherasimoaie

În Germania a muncit cinci ani la castraveţi, trei ani la vaci şi alţi trei ani la legume. Nu prea poate aplica ce a văzut acolo pe propriul lui teren, pentru că îi lipsesc instalaţiile ultramoderne, dar recunoaşte că experienţa pe care a câştigat-o lucrând ca legumicultor pentru germani i-a prins foarte bine în România, mai ales că nu ştia mare lucru despre cum ar trebui administrată o fermă şi nici cum trebuie să îngrijească legumele. Zice că experienţa germană a fost, pentru el, şcoală adevărată de agricultură. Dacă muncea un sfert de oră, un sfert de oră se ponta singur, pentru că era conştient de faptul că patronul german ştia exact cât a muncit, numai privind la rezultatele muncii lui. “Nu că mă duc acolo ca să stau… Munceam de dimineaţa de la cinci, până seara la opt în câmp şi eram pontaţi numai cu câte şapte-opt ore de lucru. Cât munceam propriu-zis, atât! Niciun minut în plus” A fost nevoie de experienţa asta, pentru ca Vasile Gherăsimoaie să înţeleagă că “neamţu’ te foloseşte cât eşti în putere şi, după aia, se lipseşte de tine”. Au făcut amândoi, şi el şi soţia lui, muncă foarte grea, în soare, iar când femeia s-a îmbolnăvit şi n-a mai putut ieşi în câmp o săptămână, hunedorenii n-au fost crezuţi. Ar fi putut să rămână el, Vasile, care era sănătos, însă n-a vrut să-şi lase soţia singură, aşa că s-au întors amândoi acasă, la Hunedoara. “Ce să zic… la datu’ cu sapa… am săpat o lună întreagă în Germania, 12 ore pe zi! Şi, dacă n-a fost greu acolo, nu-i nici aici, mai ales că sunt lângă familie şi, până la urmă, sap pământul meu!”, mărturiseşte bucuros Vasile Gherăsimoaie.

Taraba, mai profitabilă decât vânzarea en-gros

Ca să poată obţine un preţ mai bun pe legumele pe care le cultivă a evitat grupurile de producători, unde n-ar fi primit decât jumătate din preţ. Şi-a închiriat masă în piaţa de la Hunedoara şi munceşte ca un cal, de dimineaţa până seara, însă spune că astfel reuşeşte să câştige mulţumitor, iar faptul că e acasă, lângă familie, este tot ce contează pentru el. “Nu-mi permit să lucrez cu cooperativa: ea vine şi îmi ia roşia cu un leu, pe când eu o pot da în piaţă cu doi. Atunci, ce fac?! În piaţă e mult mai avantajos! Aş vrea să dau şi en-gros şi chiar fac asta cu ceapa şi cartofii, dar celelalte legume nu merită vândute pe nimic, pentru că e foarte, foarte mult de lucru la ele!”, adaugă fermierul. După ce-a cultivat terenul câţiva ani şi a văzut cum stau lucrurile, Vasile Gherăsimoaie s-a hotărât ca, de la anul, să cultive şi mai multă ceapă. Se caută foarte mult şi se lucrează mult mai uşor, în comparaţie cu roşiile şi castraveţii. Recunoaşte şi el că n-ar putea spune că la Cârneşti nu face bani, deşi nu i-a văzut niciodată grămadă, ca atunci când se întorcea din Germania cu câteva mii de euro, spre invidia cunoştinţelor. Ca să rezişti, însă, pe plantaţiile germane, trebuie să fii pregătit de muncă de dimineaţa până seara, pe un soare dogoritor: “Eu, când mergeam în Germania, din sat nu venea nimeni. Numai ne ziceau: «Hai, nu vă plângeţi, că voi faceţi o mulţime de bani acolo!» «Păi, mergeţi şi voi să vedeţi cum este», le spuneam noi. Până la urmă, care au mers, au stat o săptămână şi s-au întors. N-au rezistat! Credeau că acolo sunt câinii cu colaci în coadă…”. Când muncea la castraveţi, de exemplu, îşi aminteşte că era ca-n armată. Se trezea la ora cinci dimineaţa şi muncea până seara la ora opt sau nouă, cu o pauză la prânz de numai o oră.

Legumele sunt noul patron

Acum, Vasile Gherăsimoaie a scăpat de regimul spartan de muncă şi spune că, deşi continuă să se trezească la ora cinci dimineaţa, dacă nu mai poate să lucreze, poate să ia o pauză binemeritată de prânz, cu condiţia ca plantele să fie, totuşi, îngrijite: “Aici, dacă simt că pic de oboseală, pot să mă duc să dorm o oră, că nu mai e niciun neamţ care să mă trezească. Totuşi, legumele ne fac programul! Nu poţi să nu ai grijă de ele, pentru că singur mergi în pierdere”. A ales să ducă legumele la Hunedoara, pentru că la Haţeg cererea e mai scăzută, aşa că preţurile sunt ceva mai mari şi-ar pierde vremea în piaţă, degeaba.

Şi, chiar dacă asta înseamnă un volum şi mai mare de muncă, fermierul e mulţumit de rezultate. Se vede că a început să-i placă să muncească, dar recunoaşte şi că, acum, dacă a dat de gustul banilor, ar mai accesa o finanţare europeană. Doar aşa, ca să dezvolte fermele şi să mai înfiinţeze câteva solarii. Şi să-şi demonstreze că, dacă munceşti cu seriozitate, şi la Hunedoara poţi face un ban bun, fără să mai fii nevoit să fii slugă la străini.