Sarmizegetusa, sub “asaltul” turiştilor

Fosta capitală dacică, Sarmizegetusa Regia, este, în această vară, plină de turişti. Sute de români urcă într-o zi cu vreme bună în locul care a văzut odinioară întreaga glorie, dar şi decăderea dacilor lui Decebal. Prea puţini ştiu a spune de ce pleacă de aici cu sentimentele răscolite şi dorinţa de a se reîntoarce să calce pământul care ascunde atâta durere şi mister.

“Ne aflăm la confluenţa Văii Albe cu Valea Godeanu, de aici începe Dealul Grădiştii, cea pe terasele căreia s-a dezvoltat antica Sarmizegetusa Regia”, îmi spune dr. Cristina Bodó, de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva. Este pentru prima dată când urc în cetate însoţită de “ajutor de specialitate”, tocmai arheologul devean care lucrează în echipa specialiştilor clujeni de pe şantierul arheologic. Prima oprire este chiar lângă tabla care ne anunţă ca am ieşit din Grădiştea de Munte. Potrivit istoricilor, acesta este locul de unde odinioară începea vechea capitală a Regatului Dac, în secolul I î. Ch. şi până în la începutul secolului II d. Ch., la cucerirea Daciei. “Trebuie să ne imaginăm că aproape fiecare terasă de aici poartă urme ale civilizaţiei dacice, vă puteti imagina drumul plin de oameni şi care, negustori ori soldaţi. Sarmizegetusa Regia nu era împădurită aproape deloc: sus, avem cetatea, lângă, cele două terase mari antropogene create de daci, unde se afla zona sacră cu minunatele monumente ridicate în calcar, andezit şi lemn şi, în jur, pe cele 260 de terase, erau locuinţe, ateliere, un adevărat oraş”, explică tânăra pasionată de istoria antică. Mulţi turişti preferă să urce la pas de aici, deşi până sus, la poartă, mai sunt vreo cinci kilometri buni. Între câteva opriri în care îţi tragi sufletul şi admiri peisajul, e destul timp pentru poveşti: “Le-am spus copiilor toate legendele cu Munţii Metaliferi şi Poiana Ruscăi şi Retezat-Godeanu. Le-am vorbit de Munţii Orăştiei, cu comorile încă negăsite ale dacilor şi de ce au venit romanii – că nu eram noi aşa frumoşi – le trebuia aurul şi grânele de sub munte”, spune o profesoară care conduce o excursie cu zeci de copii din Bucureşti. O întreb dacă e frumoasă plimbarea asta pe jos şi i se luminează privirea: “E superbă!”.

Capitala modelată în munte

La baza dealului care sprijină coastele fortificaţiei alte maşini sunt parcate de turiştii care aleg mişcarea în aerul curat alt muntelui. Sus, la intrare, parcarea de lângă cabanele administraţiei este aproape plină. Se vede clar că aceste construcţii din lemn imită forma locuinţelor dacice reconstituite chiar pe un panou la intrare. Puţini dintre cei care urcă ştiu că, în spatele lor, pădurea şade peste o mulţime de vestigii: “Aici se întinde aşezarea civilă cu terasele care se observă până jos, la confluenţa văilor. Pe aceste terase se aflau locuinţe, dar şi ateliere. O casă dacică era construită din lemn, cu acoperiş din şindrilă.

Sigur că urme ale acestor locuinţe se găsesc, întâlnim uneori bazele acestor construcţii, dacă s-a folosit piatră, se găsesc urme ale pereţilor, dacă locuinţa a fost incendiată, se găsesc urmele bârnelor, ale lemnului incendiat şi, desigur, inventarul acestor construcţii – fragmente ceramice din vase, obiecte din metal: fier, bronz…”, spune arheologul, avertizând că această zonă nu este deschisă turiştilor. Panourile de la intrarea în cetate conduc către două trasee de vizitare, dar şi către o imagine a fostei capitale: în centru, avem cetatea şi zona sacră, iar, în jurul ei, aşezarea civilă cu sutele de terase unde zac încă misterele unui popor. Cu ajutorul ridicărilor topografice, dar şi a “arheologiei aeriene”, cercetătorii clujeni cred că locul poate fi un Macchu Picchu autohton: “Sarmizegetusa Regia este foarte mare: avem un sit care are aproximativ şase km lungime pe ax, peste 250 de terase antropogene amenajate în antichitate, aproape 400 de hectare – amprentă la sol. Este mult şi de-abia în ultima vreme avem o dimensiune reală la tot ceea ce s-a întâmplat în antichitate”, spune profesorul universitar dr. Gelu Florea, şeful de şantier al sitului.

Schimbarea la faţă

Majoritatea turiştilor aleg traseul care duce direct către incinta sacră, de fapt, partea cea mai cunoscută a Regiei. Pentru cei care au mai fost, schimbarea de peisaj este vizibilă: monumentul arată acum ca o casă bine îngrijită şi iubită, cu zidurile curăţate, iarba permanent cosită şi terenul de unde au dispărut buruienile şi rădăcinile fagilor frânţi de furtuni. Din loc în loc, sunt aşezate băncuţe din lemn şi coşuri de gunoi scobite în trunchiuri de fag, “mobilier de sit”, care se potriveşte de minune în peisaj. Schimbările au început anul trecut, când monumentul a fost preluat de autorităţile judeţene: “Ultimii doi ani au schimbat radical imaginea Sarmizegetusei şi nu este părerea noastră a celor care am trudit în perioada asta, ci a celor au vizitat Sarmizegetusa. În locul unei jungle care era acum doi ani, acum avem un parc la fel ca cel de la Simeria! Nici Roma nu s-a făcut într-o singură zi, aşa cum nici aici nu se desăvârşesc lucrările într-un an sau doi, aici este foarte mult de muncă, dar, în acest moment, avem o situaţie cât mai aproape de normalitate: am creat locuri de odihnă pentru turişti, pentru a evita întinderile la soare sau ezoterice, am amenajat coşuri de gunoi şi, aşa cum vedeţi, nu mai avem gunoaie în Sarmizegetusa. Am cărat peste 200 de remorci de camioane de deşeuri, atât vegetale, cât şi generate de către turişti. E o cantitate uriaşă şi acum Sarmizegetusa arată cum ar trebui să arate orice sit istoric dintr-o Europă normală. Statutul UNESCO ne obligă, de altfel, la o responsabilitate foarte mare”, spune Vladimir Brilinsky, şeful administraţiei sitului, obosit, dar mândru că acum: “Se văd terasele, se văd zidurile, este ordine, este disciplină, sunt panouri, nu mai avem doar nişte copaci, nu mai avem doar nişte pietre care nu spun nimic turiştilor – avem explicaţii pe panori în fiecare loc important”. Şi pentru toalete s-a găsit o soluţie eco – un gândac care curăţă “interiorul” – şi uite aşa nu trebuie nici sistem de canalizare, nici vidanjă!

Structuri impresionante, date puţine

Vizitatorii coboară pe lângă impresionantul drum pavat despre care arheologii cred că era mărginit de sâlpi de lemn şi cu acoperiş din şindrilă şi care coboară spre terasa a zecea, locul în care plintele masive de andezit demonstrează că dacii se pregăteau să înalţe aici cel mai impresionant templu: “Suntem aici în incinta sacră a Sarmizegetusei Regia – aceasta se întindea pe două terase susţinute de ziduri masive, construite în tehnica de inspiraţie elenistică. Cele două terase au fost numite convenţional terasa a X-a şi a XI-a. Pe terasa a zecea urma să se construiască un templu din andezit. Se văd încă bazele din andezit, dar, spre deosebire de alte temple din această incintă sacră, şi coloanele urmau să fie din piatră de andezit adus de la zeci de kilometri, din cariera de la Bejan, din Deva”, explică Cristina Bodó. Munca dacilor este de neînchipuit – de la transportarea pietrei masive, la cioplirea ei în forme perfecte, rotunde. Griul dur al andezitului de Deva era atunci îmblânzit de culoarea calcarului adus de la Măgura Călanului – o nuanţă caldă şi elegantă de crem. “Pe terasa a XI-a, găsim două tipuri de temple: patrulatere – care constau din aliniamente de coloane – şi temple circulare, plus un monument cunoscut ca soarele de andezit, un altar pe care se făceau diferite ritualuri şi sacrificii. Întreaga terasă a XI-a este străbătută de un canal care aduna apele pluviale ca şi diversele lichide care se utilizau pe altarul de andezit, cu ocazia diverselor ritualuri”, povesteşte arheologul.

Foarte probabil, printre aceste “lichide”, se vărsa şi sânge. Uman? Nu se ştie nimic sigur, spun cercetătorii care au prea puţine date despre religie: “Aici funcţionau şapte temple, deci putem presupune că cel puţin şapte zei erau veneraţi în acest loc. În antichitate, templul era “casa zeului”. Din izvoarele literare, se cunosc numele câtorva zei: se ştie numele zeului Zalmoxis, acesta este cel mai cunoscut, dar trebuie să ţinem seama şi că izvorul care l-a pomenit se referă la o perioadă cu câteva sute de ani anterioară. Apoi cunoaştem numele de Gebeleizis din acelaşi izvor, Herodot; credem că a existat un zeu al războiului, un zeu al focului, o zeiţă care se pare că se numea Bendis şi era similară cu Artemis de la greci. Probabil că existau mai mulţi zei pentru că şi dacii, ca celelalte popoare indo-europene, credeau în mai multe zeităţi”.

Lemn, calcar şi andezit

Cu ajutorul arheologilor, îţi poţi închipui cum arătau mai demult aceste locuri: “Toate templele din incinta sacră aveau acoperiş din şindrilă, iar templul mare circular avea stâlpi de aceeaşi înălţime şi între ei erau pereţi din lut. Urme ale acestor pereţi au fost descoperite în urma cercetărilor ştiinţifice. Este interesant şi acest templu pentru că, dacă îl privim cu atenţie, vedem că intrarea din exterior în interior nu dădea direct spre una dintre intrările din încăperi – erau probabil stabilite reguli de intrare”, spune Cristina Bodó. Cuvântul “probabil” îl veţi găsi la toţi istoricii când povestesc despre daci. Sigur că nu e plăcut să nu ştii mai multe despre strămoşi şi istoricii sunt primii care simt asta: “Nu avem surse scrise şi destule descoperiri. Credem că, cu ocazia sărbătorilor, procesiunea urma drumul pavat care venea dinspre cetate, drum cu lespezi de calcar şi care, pe terasa a XI-a, se termina într-o piaţă pavată, tot cu lespezi de calcar. Aici aveau loc anumite ritualuri, pe soarele de andezit se puteau face sacrificii. Templele din lumea dacică nu aveau acelaşi rol ca şi biserica de astăzi: templu era casa zeului şi nu oricine şi cu orice ocazie putea intra în aceste construcţii. În general, ritualul avea loc în afara templelor, în jurul altarului”, spune tânăra cercetătoare. Şi povestea de aici continuă: “Şi această terasă este antropogenă, deoarece roca locală, micaşistul, nu permitea să se formeze terase de mari dimensiuni şi atunci dacii au reconfigurat întreg dealul ca să corespundă necesităţilor lor. Aici, cele două terase aveau foarte mari dimensiuni şi de aceea au şi construit zidurile în faţa lor. La săpăturile de la începutul anilor ‘80, în faţa acestei terase au fost descoperite, la locul lor, 12 asize, rânduri de blocuri din zidul de susţinere”.

Arhitecţii daci ştiau cu ce pâmânt au de-a face şi l-au îmblânzit – peste veacuri, însă, distrugerile repetate au făcut pâmântul să o ia la vale, încet, dar sigur. De fapt, turiştii pot vedea şi acum blocurile de piatră scoase din diversele ziduri dacice, ba de romani, ba de urmaşi, ori austrieci. Importante distrugeri s-au făcut şi în perioada comunistă când cetatea trebuia să “bată” cu îndoctrinarea…

Demantelarea unei capitale

De fapt, romanii au fost doar primii care au distrus templele, zidurile şi casele Regiei: “Monumentele din zona sacră au fost distruse sistematic de către romani – se mai văd încă pe pilaştri urmele dălţilor, iar, după aceasta, zona sacră a şi fost incendiată. Lucrul acesta nu era tocmai specific romanilor care erau relativ toleranţi cu religiile popoarelor cucerite. Motivul ar trebui să-l căutăm în durata războiului şi în dificultatea pe care a reprezentat-o pentru romani. Distrugerea templelor ţintea pedepsirea zeilor dacilor”, crede Cristina Bodó. De fapt, zidurile masive de la intrarea în cetate nu sunt cele care îi apărau pe dacii lui Decebal. “Ce se vede azi pe teren foarte probabil nu este fortificaţia dacică, ci cea refăcută de romani. După anul 106, romanii au lăsat în acest punct câteva trupe până se mai linişteşte situaţia şi aproximativ 11 ani acestea au rămas aici. Romanii au mărit suprafaţa fortificaţiei pentru a răspunde nevoilor acestor trupe. Fortificaţia dacică închidea o suprafaţă mai mică, platoul şi încă două terase”, sunt convinşi arheologii. Din loc, în loc, între blocurile de calcar dacice, reaşezate de romani, se văd părţi din coloanele de andezit. Unele locuri au popria poveste: “Sub zidul fortificaţiei s-au descoperit urme ale unui atelier monetar – începând din secolul I î. Ch, dacii bat monedă prin care imită denarul roman, atât cel republican, cât şi, în sec I d. Ch, cel imperial. În această zonă au fost descoperite patru ştanţe monetare, din care, pe trei, s-a putut determina ce monedă băteau”. Şi totuşi o întrebare rămâne şi pentru arheologi – dacă romanii au distrus construcţiile dacice, cine le-a distrus pe cele romane?

BBC face lumină

Urmele ruinelor romane i-au interesat şi pe cei de la BBC-Discovery, care, în primăvara lui 2012, ajungeau la Sarmizegetusa Regia pentru a filma o parte dintr-un documentar de 90 de minute “Rome’s Lost Empire”. Echipa a folosit sateliţii şi o tehnologie numită LIDAR, cu care a scanat practic împrejurimile incintei sacre din capitala dacică. Producătorul documentarului declara atunci că: “Facem un documentar despre Imperiul Roman şi despre cum tehnologia prin satelit ne ajută să descoperim noi situri arheologice în tot Imperiul. În această parte a României, care are o moştenire culturală bogată, suntem foarte interesaţi de ruinele romane. Tehnologia numită LIDAR folosită de BBC ne-a descoperit o nouă imagine. Este o imagine foarte largă a pădurii care înconjoară acest sit. Este o descoperire foarte interesantă, parte din ea se cunoaştea dinainte, este vorba despre o structură romană de apărare, credem noi, dar nu suntem siguri 100%. Descoperirea este foarte importantă pentru că este pentru prima dată când această structură poate fi observată integral, deci putem vedea marele plan pentru prima dată”, spunea Louise Bray.

Profesorul universitar Gelu Florea aprecia încă de atunci că rezultatele vor fi de folos şi arheologilor români: “Această nouă tehnică pune în evidenţă tot felul de structuri care din fotografie aeriană nu se văd – trebuie să ne imaginăm tot acest deal fără vegetaţie şi văzut de la înălţime, ceea ce, din punctul nostru de vedere, spune foarte mult, mai mult decât ce se vede de la nivelul solului”. Acum, dr. Gelu Florea spune că scanarea a pus în evidenţă: “o structură patrulateră, sub forma unui val de pământ, care pe o lungime mare a alunecat şi nu se vede pe teren. Înainte de investigaţia LIDAR, ne imaginam o structură ca o potcoavă, când de fapt este un patrulater de mari dimensiuni şi pare să fie o structură romană. Bineînţeles, că ne ajută şi pe partea de monumente dacice, de fapt, imaginea luată de cei de la BBC poate fi transformată într-o hartă”. De fapt, oricine priveşte cu atenţie doar una dintre imaginile date publicităţii de către BBC poate observa cu uşurinţă urmele dacice numeroase, pe lângă cele două fortificaţii romane căutate de echipa documentarului.

Viitor pentru Regia

De fapt, doar din fotografiile aeriene îţi dai seama, de fapt, ce însemna Sarmizegetusa Regia şi cât de mică este, în realitate, suprafaţa vizitabilă care cuprinde doar cetatea şi incinta sacră. Nici măcar drumul nu mai e acelaşi – acum accesul se face pe lângă Valea Albă, în timp ce dacii umblau pe un drum care urca direct coasta muntelui. În timp ce arheologii îşi continuă munca de cercetare sub sol, administraţia sitului are planuri pentru ca Regia să devină un adevărat muzeu în aer liber: “Vom tipări în curând pliante şi vom avea tot felul de modalităţi moderne pentru ca turistul să primească informaţiile. Acum turiştii încep să înţeleagă, vom avea şi ghizi şi ne apropiem cu paşi înceţi de – hai, să spunem – Stonehenge sau un Macchu Picchu”, crede Vladimir Brilinsky. Şi profesorul universitar Gelu Florea spune că rezultatul muncii administraţiei se vede foarte bine la Regia: “Este un pas înainte, iar marele câştig este paza permanentă. De fapt, oricine merge acolo vede că în fiecare moment se mai face câte ceva, se coseşte iarba, se face mobilier, este un sit îngrijit, care are reguli de vizitare. Noi mai putem doar să sperăm că şi celelalte cetăţi dacice vor fi preluate în acest sistem, se poate gândi un circuit, noi avem deja informaţiile pentru panouri pregătite”. De la începutul lunii aprilie, în ciuda ploilor şi a timpului urât, în Sarmizegetusa Regia au urcat aproape nouă mii de turişti.