După ce am asistat la spectacolul oferit de participantele la Campionatul Mondial din Brazilia, intrăm repede în febra competiţiilor europene intercluburi. Ieri, a debutat Steaua în preliminariile Ligii Campionilor, iar astăzi a venit rândul altor două echipe autohtone să joace în cupele europene. Petrolul Ploieşti şi CFR Cluj vor evolua în preliminariile Europa League şi pornesc cu prima şansă la calificare. În această fază a competiţiei mai evoluază echipe precum CSKA Sofia, Zulte Waregem, Molde sau Rosenborg.
Petrolul vrea calificarea în prima manşă
Petrolul va întâlni pe teren propriu echipa albaneză Flamurtari Vlore. Oaspeţii au terminat pe locul şapte sezonul trecut în campionatul Albaniei. Fotbalul practicat de echipele din Albania este mult sub nivelul celui practicat de echipele de top din Liga 1. Petrolul a fost una dintre echipele bune, în prima ligă din România, sezonul trecut. S-a clasat pe locul trei, în spatele Stelei şi a Astrei şi a pus probleme oricărui adversar. Pentru ploieşteni este primul meci oficial şi, cu siguranţă, mai sunt lucruri de reglat. Jucătorii nu sunt în forma maximă, dar n-ar trebui să aibă probleme în faţa celor de la Flamutari. Au în lot jucători experimentaţi, precum Mutu, Hoban, Albin, Alcenat şi Geraldo, jucători care pot face diferenţa în favoarea echipei antrenate de Răzvan Lucescu. Tehnicianul român are în palmares un parcurs european foarte bun cu Rapid şi ştie cum să pregătească astfel de meciuri. Petrolul a fost neînvinsă pe teren propriu sezonul trecut în Liga 1. Este puternică acasă şi cred că va încerca să rezolve calificarea în meciul de astăzi, printr-o victorie la cel puţin două sau trei goluri diferenţă. Pariez 10 unităţi pe victoria gazdelor la cel puţin două goluri diferenţă. Cota de 1,55 ne va aduce 5,5 unităţi profit.
CFR Cluj, favorită pe teren propriu
CFR Cluj va primi în această seară vizita sârbilor de la Jagodina şi, în mod normal, nu ar trebui să aibă mari probleme. Sezonul trecut, campionatul Serbiei a fost dominat de Steaua Roşie şi Partizan Belgrad. Acestea s-au luptat pentru titlu până în ultima etapă şi au terminat pe primele două poziţii, la o diferenţă foarte mare de restul echipelor. Jagodina a fost prima din pluton şi a reuşit să termine pe ultima treaptă a podiumului. Pe teren străin nu a excelat şi a câştigat doar patru partide în 15 etape. CFR Cluj a fost o echipă redutabilă pe teren propriu sezonul trecut şi a pierdut doar două meciuri. Clujenii au avut evoluţii bune în cupele europene şi au învins echipe mult mai bine cotate decât Jagodina. Probabil, sârbii îşi vor vinde scump pielea, dar clujenii au valoarea şi experienţa necesare pentru a se impune. Miriuţă şi-a dovedit calităţile de antrenor la Ceahlăul Piatra-Neamţ şi cred că sezonul acesta o va face şi la Cluj. Ca de obicei, CFR se bazează pe mulţi jucători străini. Rămâne de văzut dacă aceştia se ridică la nivelul pretenţiilor echipei din Gruia şi dacă o vor ajuta
să-şi îndeplinească obiectivele. Cu siguranţă, unul dintre obiective este calificarea în grupele Europa League. Primul pas spre această calificare trebuie făcut astăzi. CFR are nevoie de o victorie pentru a avea prima şansă în returul din Serbia. Acum are parte şi de suportul publicului şi cred că se va impune. Mizez 10 unităţi pe victoria gazdelor. Cota de 1,50 ne va aduce 5 unităţi profit.
Waregem, meci facil
Zulte Waregem va juca pe teren propriu împotriva polonezilor de la Zawisza Bydgoszcz. Oaspeţii sunt o echipă modestă din campionatul Poloniei. Sezonul trecut au terminat pe locul şase în competiţia internă. Zulte este o echipă importantă în prima ligă din Belgia. Anul trecut a terminat pe poziţia a patra şi a fost singura echipă neînvinsă pe teren propriu, acolo unde a obţinut 11 victorii şi patru remize. Fotbalul belgian este la un nivel mai ridicat decât cel polonez. Diferenţa de valoare dintre cele două echipe este clară. Gazdele sunt favorite la calificare şi cred că vor face astăzi primul pas spre turul următor. Mizez 10 unităţi pe victoria lor. Cota de 1,40 ne va aduce 4 unităţi profit.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.