După mai bine de o lună şi nu mai puţin de 54 de partide, Cupa Mondială 2014 desfăşurată în Brazilia şi-a desemnat duminică câştigătoarea preţiosului trofeu. A fost o finală echilibrată, între două dintre favoritele cotate la câştigarea titlului înainte de începerea competiţiei, dar, până la urmă, reprezentanta Europei, Germania, a reuşit marea performanţă. Iată, mai jos, continuând de unde am rămas, cum s-au desfăşurat ultimele patru jocuri ale acestui turneu final, unul mediocru în opinia mea.
Semifinala 1, Brazilia – Germania: 1-7
Germania şi-a luat revanşa cu vârf şi îndesat pentru acel 0-2 suferit în faţa Braziliei în urmă cu 12 ani, în finala Campionatului Mondial găzduit de Coreea de Sud şi Japonia. Formaţia sud-americană, condusă ca şi atunci de Luiz Felipe Scolari, nu a contat decât în primele minute, când echilibrul a planat asupra jocului. Echipa lui Joachim Low a avut 18 minute de graţie în care a marcat cele cinci goluri din prima repriză, iar tabela indica un neverosimil 0-5 încă dinainte să fi trecut o jumătate de oră de la primul fluier al arbitrului mexican Marco Rodriguez.
Nemţii au deschis scorul după doar 11 minute de joc prin Thomas Muller, care a fost lăsat nemarcat în mijlocul careului şi a reluat simplu în plasă, centrarea lui Kroos din corner, ajungând la 5 goluri marcate la acest turneu. Echipa “auriverdi”- fără vedetele Neymar (accidentat) şi Thiago Silva (suspendat) – a fost parcă anesteziată şi a mai încasat un gol în minutul 23, când Miroslav Klose a înscris, după ce Julio Cesar respinsese un prim şut al germanului. Klose a devenit, cu această reuşită, golgeterul all-time al Cupei Mondiale, cu 16 goluri, cu unul mai mult decât Ronaldo Nazario de Lima, cu care se afla la egalitate. Acest veritabil “blitzkrieg” a fost completat de “dubla” lui Toni Kroos (min. 24,26), iar Sami Khedira (min. 29) a dus scorul la cote incredibile, fanii brazilieni plângând pur şi simplu în tribune. După pauză, Scolari a făcut câteva mutări, echipa Braziliei arătând altfel la revenirea de la vestiare. A controlat jocul, a atacat, iar ocaziile de gol au apărut repede. Neuer a respins centrarea periculoasă a lui Ramires (51), după care a fost salvator în faţa lui Oscar (52). Portarul german s-a evidenţiat în mod deosebit la două şuturi consecutive ale lui Paulinho (53). Muller a fost aproape de golul şase, dar Julio Cesar l-a blocat şi a trimis în corner (61). Andre Schurrle, intrat după pauză, a majorat scorul la capătul unei faze simple de atac, cu combinaţii care au făcut “şah-mat” apărarea Braziliei: 0-6, iar “panzerele” nu s-au oprit. Acelaşi Schurrle a mai înscris o dată, cu un şut la vinclu, marcând cel mai frumos gol al partidei, în minutul 79, când s-a oprit şi iureşul german. Neuer i-a refuzat golul lui Ramires (min. 85), Oscar a ratat şi el (89), dar şi Ozil a irosit o mare ocazie, pentru ca, la faza imediat următoare, Oscar să marcheze golul de onoare al Braziliei (min. 90). Meciul s-a încheiat cu cel mai mare scor al Mondialului 2014. Seleaco, care viza al şaselea titlu, nu a confirmat speranţele puse în ea şi a încheiat din nou lamentabil un mondial pe teren propriu, după cel din 1950, când pierduse finala cu Uruguay, 1-2.
Semifinala 2, Argentina – Olanda: 0-0 (4-2 penalty-uri)
Argentina s-a calificat pentru a patra oară în istorie în finala C.M. Sud-americanii au învins vicecampioana mondială la penalty-uri, după un meci în care ambele echipe au jucat precaut şi au ales să nu îşi asume niciun fel de risc. Olanda a început temător meciul cu Argentina. Messi şi echipierii lui au fost mai periculoşi în primna repriză. Căpitanul sudamericanilor a executat bine o lovitură liberă, dar Cillesen a fost atent şi a reţinut. A fost, de altfel, cea mai importantă ocazie a primei părţi de la Sao Paulo. În cel de-al doilea mitan, Garay a fost aproape de gol după un corner, dar Vlaar a respins în extremis peste poartă. Tabela a rămas nemodificată şi după pauză, iar până în minutul 70 statistica arăta un singur şut pe poartă. Higuain a ridicat tribunele în picioare când a trimis în plasa laterală, dar arbitrul semnalizase ofsaid. Singura ocazie a batavilor a venit în ultimul minut, după o combinaţie de pase între Sneijder şi Robben. Mijlocaşul lui Bayern a fost însă blocat de Mascherano. A fost primul meci din istoria Mondialelor în care Olanda nu a tras niciun şut pe poartă în timpul regulamentar.
Palacio a ratat o mare ocazie în prelungiri, apoi Maxi Rodriguez nu a profitat de o centrare perfectă a lui Messi. Europenii puteau să dea lovitura pe final, dar a fost nevoie de lovituri de departajare pentru a decide a doua finalistă. Vlaar a fost primul executant, însă fundaşul a tras lamentabil şi a ratat. Nici vedeta Sneijder nu a reuşit să-l învingă pe Romero, în timp ce colegii argentinianului nu au ratat nimic.
Finala mică, Brazilia – Olanda: 0-3
Fără Sneijder, accidentat la încălzire, selecţionata lui Van Gaal a început tare şi a profitat din plin de degringolada din echipa Braziliei. În minutul 2, Robben a fost agăţat la marginea careului mare de Thiago Silva. Arbitrul a dictat penalty, transformat cu siguranţă de Van Persie, iar fundaşul brazilian a scăpat inexplicabil de eliminare. A fost golul cu numărul 100 încasat de Brazila în istoria Cupei Mondiale.
Echipa gazdă a acuzat şocul şi nu a reuşit să se regăsească, astfel că Olanda şi-a majorat avantajul în minutul 17 prin Daley Blind, care a trimis simplu în plasă o minge respinsă greşit de David Luiz, dar după o poziţie de ofsaid nesemnalizată la atacul olandez. Seleaco a căutat să ţină pasul, să construiască fără grabă şi şi-a creat câteva ocazii, dar şutul lui Oscar a fost reţinut de Cillesen (21), iar Paulinho şi D. Luiz (38) au trecut pe lângă minge în faţa porţii, la o centrare foarte bună. Până la pauză, “portocala mecanică” a mai avut o oportunitate, dar J. Cesar a fost la post la şutul lui Van Persie (41).
Abia după un sfert de oră de la reluare s-a consemnat prima ocazie a echipei lui Scolari, dar şutul lui Ramires (60) din 16 metri s-a dus pe lângă. D. Luiz (63) nu a reuşit să îi dea emoţii lui Cillesen din lovitură liberă. Sudamericanii au avut penalty în minutul 65, când Maicon a centrat în careu şi mingea a lovit mâna lui Vlaar. Centralul Haimoudi (Algeria) şi-a continuat recitalul şi a mai refuzat un penalty echipei gazdă, după un fault al lui Blind asupra lui Oscar (min. 68), mijlocaşul lui Chelsea primind “galben” pentru simulare. Olanda a rămas o echipă de contraatac, cu Robben hărţuind permanent apărarea selecţionatei “auriverde”. Batavii au marcat şi golul al treilea în primul minut al prelungirilor arătate de arbitru, prin Wijnaldun, ducând scorul la unul de forfait, iar Brazilia a terminat acest turneu final în genunchi, primind 10 goluri în ultimele două meciuri.
Finala mare, Germania – Argentina: 1-0 (după prelungiri)
Nemţii au suferit teribil pentru acest al patrulea titlu suprem. J. Low s-a confruntat cu probleme din start, Khedira accidentându-se la încălzire, astfel că tehnicianul a început la “închidere” cu Kramer. Numai că, şi jucătorul Borussiei Monchengladbach a avut neşansă, accidentându-se grav în minutul 17, după ce a primit un umăr în bărbie, involuntar, din partea lui Garay. După câteva minute de îngrijiri, Kramer a continuat, dar nu pentru mult timp. În minutul 31, selecţionerul “panzerelor” a fost practic obligat la a doua schimbare faţă de registrul său tactic iniţial. A mutat cu Andre Scurrle, fotbalist care avea să se dovedească providenţial în derularea ulterioară a partidei. Între timp, argentinienii au marcat prin Higuain (30), dar golul a fost anulat corect, pentru că atacantul lui Napoli era în ofasid. Noul intrat Scurrle a fost eroul unei faze foarte periculoase, cu un şut respins de Romero (min. 37). Messi s-a remarcat abia în minutul 40, când a creat pericol în careul german, dar Boateng a reuşit să respingă din faţa porţii. Până la pauză, echipa lui Low a mai avut două ocazii bune de a da gol, dar Kroos a tras slab de la 17 metri, iar Howedes (45) a trimis mingea cu capul în bară, la un corner.
La reluare, Messi a fost angajat excelent de Perez (47), dar a tras milimetric pe lângă poartă din poziţie de finalizare. Apoi, cele două echipe nu au mai reuşit să îşi creeze situaţii periculoase o perioadă de timp. Germania, care a menţinut o posesie superioară, a avut o acţiune promiţătoare, dar Schurrle a făcut preluarea prea lungă (71). Nemţii au mai irosit o ocazie bună prin Kroos (82), care a trimis cu latul alături de poartă. Finala a intrat în prelungiri, iar Germania a început în forţă şi a fost foarte aproape de gol prin acelaşi Schurrle (91), dar Romero a apărat. Palacio a ratat şi el o ocazie uriaşă, singur cu Neuer, pe care a încercat să-l “lobeze” (97). Când întreaga asistenţă credea că ne vom îndrepta sprea a treia finală din istoria C.M care se va decide la penalty-uri, Schurrle i-a dat o pasă lui Gotze, iar mijlocaşul lui Bayern, intrat în locul lui Klose (min. 87), a finalizat după o preluare pe piept (113). Cu imaginea trofeului suprem care se scurgea printre degete, asemenea nisipului dintr-o clepsidră, “pumele” au încercat o revenire de senzaţie, dar reluarea lui Messi cu capul din interiorul careului s-a dus peste.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.