“Spărgătorul de nuci”, de la Bolşoi Teatr – Moscova, la Teatrul de Artă – Deva
Duminică, 18 decembrie 2011, ora 16:45, D’STARS îi invită pe iubitorii de balet la Teatrul de Artă Deva, pentru o nouă transmisie în High Definition de la Bolşoi Teatr Moscova, baletul în două acte “Spărgătorul de nuci”.
O splendidă poveste de iarnă, după nuvela cu acelaşi nume a lui E.T.A. Hoffmann, pe o muzică de Piotr Ilici Ceaikovski. Coregrafia, semnată de Yuri Grigorovici, se bazează pe ideile coregrafice ale marelui maestru coregraf Marius Petipa. Decorurile sunt realizate de Simon Virsaladze, iar bagheta dirijorală îi va aparţine lui Pavel Klinicev. În rolurile principale: Artem Ovcharenko (Prinţul Spărgător de nuci), Nina Kaptsova (Maria), Denis Savin (Drosselmeyer). Alături de solişti, îşi dau concursul Corpul de balet, Orchestra şi Corul Teatrului Academic de Stat Bolşoi – Moscova.
În Seara de Ajun a Crăciunului, Drosselmeyer, naşul micuţei Maria, îi aduce acesteia drept cadou o jucărie minunată, un nostim spărgător de nuci. La miezul nopţii, după ce petrecerea a luat sfârşit, toate jucăriile prind viaţă. Spărgătorul de nuci, aflat în fruntea oştirii soldăţeilor de tinichea, zboară spre a o salva pe Maria, căci micuţa stă sub ameninţarea armatei Regelui ªoarecilor…
“Spărgătorul de nuci”, această adevărată extravaganţă muzicală, cu decoruri somptuoase şi numere de dans strălucitoare, este un spectacol-eveniment excepţional, care nu trebuie ratat. Un spectacol clasic de Crăciun, menit întregii familii.
Biletele costă 42 de lei şi pot fi cumpărate de la Agenţia Teatrului de Artă Deva.
Spectacolele de balet de la Bolşoi Teatr Moscova, transmise prin satelit în High Definition, sunt difuzate în peste 450 de locaţii din 22 de ţări europene.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.