Editorial: România, din nou sub ameninţarea roşie

Am avut impresia c-am scăpat de comunism, în 1990. Mineriadele lui Ion Iliescu au dovedit contrariul. În 1990 – 1991 existau în România vreo 20 de milioane de voluntari taciţi pentru eliminarea fizică a lui Corneliu Coposu (nu pot să uit o scenă în care un copil de 10 ani le spunea adulţilor din jurul lui că i-ar pune cianură în ceai lui Coposu, provocându-le celor mari un râs satisfăcut). Am rămas cu Iliescu şi ai săi comunişti în haine de pesederişti până-n 1996.

I-am schimbat cu nişte cederişti hulpavi, ghidonaţi aparent de un naiv şi aproape inocent Emil Constantinescu. Pe timpul guvernării CDR despre şeful Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara se spunea că-şi petrecea mare parte din timp în sediul judeţean al FPS încercând şi reuşind de multe ori să tragă sforile pentru fel de fel de privatizări. Avea o privire şi un nume de om rău şi aproape toată lumea se temea de el pentru că făcea parte din principalul partid aflat atunci la guvernare. Dezastrul CDR a fost taxat de electorat. A fost taxat atât de rău încât în turul doi al alegerilor prezidenţiale din 2000 era cât pe ce să ne alegem cu Vadim Tudor la şefia statului. Vă mai aduceţi aminte câte milioane de români a avut de partea lui, atunci, promiţând că adună mafioţii pe stadioane şi îi împuşcă?

Electoratul cu simpatii de dreapta a fost atunci nevoit să aleagă răul mai puţin rău: Ion Iliescu. La guvernare a venit PSD-ul. Guvernul condus de Adrian Năstase a dat doar impresia unei bune guvernări. După vreo doi ani de la instalare a venit primul cadou pentru electoratul de stânga: legea venitului minim garantat.

Adică, nu munceşti, dar noi îţi dăm bani din banii produşi de fraierii care muncesc. De ochii lumii, în lege s-a introdus obligativitatea prestării a 72 de ore de muncă în folosul comunităţii. 80 la sută dintre beneficiari nu prestau (probabil că nu prestează nici acum) acele ore de muncă în schimbul banilor primiţi, pentru că aceeaşi lege prevedea că persoanele cu probleme de sănătate sunt scutite. Automat au apărut şi beneficiari de venit minim garantat care veneau la primării cu taxiul ca să-şi ridice banii. Asta în timp ce românii cu viziuni de dreapta munceau din răsputeri ca să-şi cumpere o haină nouă.

Electoratul de dreapta s-a simţit răzbunat în 2004 de Traian Băsescu. Valul său de simpatie era încă la cote ridicate în 2007 (vezi rezultatele primului referendum pentru suspendare), dar s-a stins apoi, proces încurajat de propriile-i greşeli dar şi de televiziunile controlate politic.

Anunţul reducerii salariilor bugetarilor, făcut de acelaşi Băsescu Traian care cu doar câteva luni înainte susţinea sus şi tare că România nu va fi afectată de dezastrul bancar occidental, a însemnat începutul sfârşitului politic pentru PDL şi liderul său.

Pedeliştii s-au salvat fuzionând cu PDL. Traian Băsescu îşi pregăteşte retragerea. Victor Ponta şi-a anunţat deja candidatura într-un mod cât se poate de “socialist” (comunist aş spune) prefăcându-se preocupat de problemele alegătorilor inundaţi din Gorj, judeţul său de baştină.

Dacă mentorul lui Victor Ponta, Adrian Năstase, a inventat legea venitului minim garantat, mă întreb ce-ar mai putea inventa Victor Ponta în afară de deja-i consacrata electorată? Vreo formă de haiducie cosmetizată în Parlament?