Canadianul Brian Cooley pune bazele Muzeului Dinozaurilor din Transilvania

Articolul a fost vizualizat de 11,455 ori

De-a lungul celor 30 de ani de carieră, a construit dinozauri pentru muzee din toate colţurile lumii, din Statele Unite ale Americii până în Spania, Japonia şi Taiwan. Acum, canadianul de 58 de ani a venit tocmai de peste ocean până la General Berthelot, una dintre comunele “risipite” pe harta Ţării Haţegului, ca să aducă un dinozaur unicat în lume, un “uriaş” de şapte metri, Magyarosaurus dacus, care va fi piesa de rezistenţă a parcului cu dinozauri ce va fi deschis aici în anii care vor urma.

Brian Cooley a lucrat vreme de cinci luni în echipă cu soţia sa şi cu alţi doi speciaişti pentru a “da viaţă”, în Canada, dinozaurului de Haţeg

Brian Cooley a lucrat vreme de cinci luni în echipă cu soţia sa şi cu alţi doi speciaişti pentru a “da viaţă”, în Canada, dinozaurului de Haţeg

Macheta sauropodului Magyarosaurus dacus, unicat la nivel mondial, are aproximativ şapte metri lungime şi peste trei metri înălţime. Pentru că nu a avut banii necesari ca să plătească pentru “uriaş”, Geoparcul l-a primit ca pe un “împrumut-donaţie” pe durată nelimitată, urmând ca artistul să recupereze, în anii care vor urma, măcar o parte din suma consistentă investită în proiectarea şi construirea dinozaurului.

Cum a apărut pasiunea lui Brian Cooley pentru dinozauri şi când aţi construit primul exemplar?

Toată copilăria mea ţin minte că am fost fascinat de dinozauri. Apoi, crescând, am decis să studiez artele şi să devin artist profesionist. Am studiat la Colegiul din Alberta – Calgary, unde şi locuiesc, de fapt. Ei, când am terminat şcoala de arte, normal că am încercat să-mi găsesc ceva de lucru, ca sculptor. Numai că lucrul ăsta nu era deloc uşor, pentru că sunt o mulţime de sculptori profesionişti în Canada. Însă în Calgary este o grădină zoologică, iar administraţia de acolo a decis, la momentul respectiv, să construiască un parc preistoric. Aveau deja nişte dinozauri foarte vechi, dar acum voiau ceva modern şi, cum eu eram cel care “făcea” roci şi formaţiuni vulcanice pentru grădina zoologică, am spus: “Hei, pot eu să construiesc dinozaurii de care aveţi nevoie”. E adevărat că nu mai construisem în viaţa mea un dinozaur, dar uneori eu tind să am multă încredere în mine, iar ăsta se pare că nu e neapărat un lucru rău. Primul dinozaur făcut de mine nu era unul mare. Era un tiranozaur mic, un albertozaur (de la provincia canadiană Alberta – n.r.), însă chiar şi aşa am avut nevoie de ajutor, iar cea care m-a ajutat atunci, la fel cum a făcut-o toată viaţa, a fost Mary Ann Wilson, soţia mea. Am primit sfaturi de la doctorul în paleontologie Philip Currie, care actualmente este unul dintre paleontologii de top la nivel mondial, dar şi prietenul nostru. Lui i-a plăcut foarte mult faptul că noi, deşi eram foarte tineri – eu aveam atunci 26 de ani –, lucram cu foarte mare atenţie, ca să respectăm întocmai detaliile ştiinţifice. În cele din urmă, tot în regiunea Alberta s-a decis construirea unui muzeu de paleontologie, iar noi am fost solicitaţi să construim dinozaurii pentru acest muzeu. Aşa se face că, iată, de mai bine de 30 de ani, facem acest lucru.

Soţia dumneavoastră este partenerul numărul unu în munca pe care o faceţi. Mai lucraţi şi cu alţi sculptori? Aţi mai creat vreun dinozaur pentru muzeele din România?

Într-adevăr, soţia mea a fost toată viaţa partenerul meu acasă şi la serviciu, însă când avem de executat proiecte mai mari, cum a fost şi dinozaurul pe care l-am adus la Hunedoara, apelăm la ajutorul mai multor artişti.
La Magyarosaurus dacus am lucrat împreună cu alţi doi artişti liber-profesionişti care nu au venit cu noi în România. Înainte să construim acest dinozaur, l-am construit pe Zalmoxes pentru Muzeul Naţional de Geogologie din Bucureşti. Aşa am cunoscut-o pe Antoneta Seghedi, care ne-a şi invitat în România, aşa că noi… am venit!

Cum găsiţi România? Fără îndoială că o vedeţi cu un ochi mai obiectiv decât o facem noi, românii.

Este uşor pentru mine să vă spun părţile pozitive. Aveţi foarte multă istorie aici: aveţi dacii, romanii, tot felul de castele medievale, biserici fortificate… o istorie foarte bogată pe care n-o s-o găseşti în Canada. Şi aveţi peisaje foarte frumoase. Ne-am îndrăgostit de Delta Dunării, spre exemplu, unde am stat trei zile, pe un vas. De asemenea, am întâlnit o mulţime de cercetători şi am fost impresionaţi de modul execelent în care comunităţile de specialişti din România colaborează între ele. Am întâlnit şi foarte mulţi oameni care şi-au făcut un scop în viaţă din a face România un loc mai bun, în condiţiile în care ţara dumneavoastră a scăpat de dictatură de curând, dacă e să gândim la scară istorică. A fost o inspiraţie pentru noi să întâlnim oameni pasionaţi şi plini de creativitate, care vor să “ridice” România. Comparativ cu primul an în care am venit aici, în doar trei ani am văzut aici schimbări semnificative: străzile sunt mai bune, e mai curat, deşi încă mai sunt locuri unde oamenii aruncă gunoaie la întâmplare, serviicile sunt de o calitate mai bună în restaurante, nu am mai aşteptat atât de mult ca să fim serviţi, toaletele sunt mai curate… Despre politică nu vreau să vorbesc, pentru că nu ştiu foarte multe, însă din punctul meu de vedere, guvernanţii sunt cam corupţi (iată, am văzut ştirile despre scandalul în care a fost implicat fratele preşedintelui, dar sunt şi discuţiile cu oamenii care se plâng constant de corupţie), iar lucrul ăsta trage România înapoi. Poate sunt eu prea optimist, însă am încredere în viitor, dacă în doar trei ani lucrurile s-au schimbat atât de mult în bine. Dacă ar fi să caracterizez pe scurt România, aş zice despre ea: “o tranziţie plină de dinamism”.

Spun asta pentru că am fost şi în Germania, de exemplu, însă acolo nu s-au schimbat prea multe într-un timp atât de scurt. Sper că oamenii cu bani din România vor înţelege cât potenţial are ţara asta şi vor găsi oportunităţile să exploateze cât mai bine resursele, însă nu pentru binele propriu, ci pentru binele cetăţenilor.

Aţi mai vizitat Europa, înainte de drumurile pe care le-aţi făcut către România, pentru a aduce dinozaurii?

Mai fusesem când aveam în jur de 20 de ani. Deci, acum mai bine de 30 de ani. Eram student pe atunci şi am vizitat Ţările de Jos, Belgia, Franţa, Spania, Italia, Elveţia, Germania, Grecia şi Iugoslavia. Principalul meu interes era arta, tocmai pentru că în Canada nu avem o istorie îndelungată a artei, aşa că, în afară de artă contemportană, nu prea ai ce vedea. În schimb, în Europa am putut să merg la Luvru, la muzeul Van Gogh şi la toate celelalte muzee celebre de pe continent. A fost o călătorie extraordinară pentru dezvoltarea mea ca artist, pentru că făcusem doi ani la şcoala de artă, apoi am îngheţat un an, timp în care am călătorit prin Europa. Abia apoi m-am întors la facultate.

Aţi lăsat o familie mare acasă, în Canada?

Familia noastră e aici, cu noi. Avem două fete, Anna şi Emily. Anna, care este producător de film, chiar lucrează la un documentar despre călătoria lui Magyarosaurus dacus din Canada până în România. Anna are 28 de ani, iar Emily are 25 de ani, e profesoară, dar îşi va schimba profesia, pentru că vrea să devină doctor. Ea nu este implicată direct în călătoria dinozaurului către casă, ci a venit cu noi doar ca viziteze Europa şi să ne ajute.

Ce compoziţie aţi folosit pentru construirea dinozaurului şi cât a durat munca aceasta, pentru aducerea lui “la viaţă”?

Magyarosaurus dacus este unic în lume şi are aproximativ şapte metri lungime şi peste trei metri înălţime

Magyarosaurus dacus este unic în lume şi are aproximativ şapte metri lungime şi peste trei metri înălţime

Fibră de sticlă. Dinozaurul e făcut cu ajutorul unor forme din cauciuc, iar apoi este vopsit. Ca să-l terminăm cât mai repede, am lucrat susţinut, vreme de cinci luni. Acesta, însă, nu a fost cel mai mare dinozaur construit de noi. Are doar şapte metri, dar recordul nostru este un dinozaur de 22 de metri, actualmente expus în Muzeul Copiilor din Indianapolis, în Statele Unite.

Are Brian Cooley un vis încă neîmplinit?

Da: să public o carte. Am deja materialul pentru ea, au citit-o prieteni de-ai noştri, scriitori, care m-au încurajat să o public şi sper ca, în cel mult un an, să o văd tipărită. Se numeşte “Dezbrăcaţi în locuri ciudate” (“Naked in strange places”) dar nu este ceea ce ar putea să pară din titlu, ci e o dramă SF, care abordează tema călătoriilor în timp. În timp, adică în trecut, nu în viitor.

Sunteţi la câteva mii de kilometri de casă. Vă e dor de ceva anume din Canada?

Dacă n-aş fi în România acum, ci în Canada, pe vremea asta mi-ar plăcea să fac câteva ture cu caiacul sau aş naviga. Însă, deocamdată, mă bucur de această călătorie minunată pe care am făcut-o cu Magyarosaurus dacus prin România. L-am dus până şi la mare şi l-am băgat în apa Mării Negre, spre deliciul copiilor, iar în unele sate prin care am trecut, copiii au fost impresionaţi! Nu mai văzuseră niciodată un dinozaur şi poate că asta este una dintre puţinele lor şanse, pentru că nu se ştie câţi dintre ei vor avea ocazia să intre, în anii care vor urma, într-un muzeu de paleontologie.

 

About Ada Beraru