Preţul motorinei din România a depăşit media UE

Articolul a fost vizualizat de 2,166 ori

Motorina a ajuns să coste, în România, în medie 1,42 de euro pe litru, potrivit datelor Oil Bulletin, serviciul de monitorizare a preţurilor la carburanţi al Comisiei Europene. 

DieselCu acest nivel al preţului, România a depăşit media europeană, atât cea calculată la nivelul întregului bloc comunitar, cât şi cea aferentă celor 18 state din zona euro. Media ponderată pentru UE 28 este de 1,414 euro pe litru, cea pentru zona euro de 1,383 euro pe litru, iar preţul mediu pentru România este de 1,427 euro pe litru. Cu acest nivel al preţului, România se situează pe locul opt în Europa în clasamentul ţărilor cu cei mai scumpi carburanţi.

Motorina de la noi este mai scumpă chiar şi decât cea din Franţa (1,30 euro/litru) sau cea din Germania (1,38 euro/litru), ca să nu mai vorbim despre vecinii noştri: în Bulgaria, preţul este de 1,33 euro, iar în Ungaria, de 1,36 euro pe litru.

Motorina este carburantul cel mai folosit din România: circa 75% este diesel şi doar 25% benzină, situaţie explicabilă atât prin consumul transportatorilor, dar şi prin apetitul crescut al românilor pentru autoturismele cu motoare diesel.

De ce s-a scumpit atât de mult motorina?

Un prim răspuns ar fi dat de creşterea fiscalităţii: la 1 aprilie a fost introdusă taxa de 7 eurocenţi pe litru, ceea ce a condus la o scumpire cumulată de 8,9 eurocenţi. Nu este însă singura cauză: şi dacă luăm în calcul preţul fără taxe, motorina este mai scumpă decât media din Uniunea Europeană: (0,71 euro pe litru la noi, faţă de 0,69 euro pe litru, media UE 28, şi 0,68 euro pe litru, media UE 18). Explicaţiile sunt două: costurile mai mari ale rafinăriilor româneşti în comparaţie cu cele din Occident (lucru pe care companiile petroliere de la noi îl repetă atunci când vine vorba despre preţurile mai mari la carburanţi), dar şi faptul că mai mult de un sfert din necesarul de motorină al României încă se importă, iar costurile suplimentare se văd în preţul de la pompă.

About Adrian Sălăgean