S-au disputat două etape din Liga 1 şi echipele care bănuiam că se vor lupta pentru cucerirea titlului de campioană au pornit la drum cu dreptul.
Astra, Steaua şi Petrolul au reuşit să căştige meciurile disputate până acum şi s-au instalat pe primele poziţii. Şi Dinamo are şase puncte după două meciuri, dar cred că nu va reuşi să ţină ritmul mult timp. Săptămâna aceasta vom avea câteva meciuri interesante în Liga 1. Trei dintre acestea ne pot aduce profit fără a ne asuma un risc mare.
Pandurii joacă un meci de trei puncte
Pandurii Târgu Jiu va juca pe teren propriu împotriva celor de la Ceahlăul Piatra Neamţ. Oaspeţii au un start de sezon foarte prost. În primele două etape au încasat opt goluri şi au marcat o singură dată. Au pierdut categoric la Cluj cu CFR şi pe teren propriu în faţa celor de la Târgu Mureş. Moldovenii vor avea viaţă grea sezonul acesta şi au şanse mici de a se salva de la retrogradare. Echipa din Târgu Jiu ne-a obişnuit cu evoluţii bune în ultimele sezoane. S-a clasat pe primele locuri, a participat în cupele europene şi a furnizat mulţi jucători de calitate.
A început sezonul cu două remize. Acum, jucătorii antrenaţi de Grigoraş joacă pe teren propriu împotriva unui adversar modest şi au şansa de a obţine prima victorie din acest sezon de Liga 1. Gazdele se apără foarte bine şi cred că cei de la Ceahlăul nu vor marca. Oaspeţii au probleme mari în defensivă şi le va fi foarte greu să ţină piept ofensivei Pandurilor.
Pariez 10 unităţi pe victoria gazdelor. Cota de 1,40 ne va aduce 4 unităţi profit.
Start perfect pentru Astra
Astra Giurgiu are un start de sezon excelent. A câştigat Supercupa României în faţa Stelei, a obţinut şase puncte în două partide disputate în campionat şi a câştigat pe teren propriu cu scorul de 3-0 partida cu Slovan Liberec din Europa League. Echipa antrenată de Isăilă este într-o formă bună şi acest rezultatele pozitive obţinute în acest debut de campionat îi poate da aripi. Duminică va juca pe terenul celor de la FC Botoşani. Gazdele au început cu stângul acest sezon. Au pierdut confruntările cu Gaz Metan Mediaş şi Petrolul Ploieşti şi nu au niciun punct după două etape. Astra este un adversar foarte dificil şi cred că echipa din Botoşani va rămâne cu zero puncte şi după această etapă. Oaspeţii se luptă pentru câştigarea titlului de campioană în acest sezon. Un pas greşit la Botoşani este de neconceput pentru giugiuveni. Aceşti au un lot mult mai valoros decât al gazdelor. Au jucători care vor face diferenţa şi vor aduce echipei lor cele trei puncte puse în joc. Pariez 10 unităţi pe victoria Astrei. Cota de 1,55 ne va aduce 5,5 unităţi profit.
Derby-ul etapei
Cea mai interesantă confruntare a acestei runde se anunţă cea dintre CFR Cluj şi Steaua. Clujenii au avut un parcurs slab sezonul trecut în Liga 1 şi, cu siguranţă, îşi doresc să intre în lupta pentru titlu. Steaua vine după două sezoane în care n-a avut concurenţă pentru prima poziţie. Participarea în Liga Campionilor este foarte importantă pentru echipa din Ghencea. Aceasta se autosusţine financiar şi banii pe care-i primesc în urma participarii în această competiţie sunt foarte importanţi. Va fi un meci foarte disputat. Sezonul trecut, Steaua s-a impus la limită pe terenul celor de la CFR. “Roş-albaştrii” par echipa mai bună în acest moment. Au reuşit două victorii în primele două etape şi jocul echipei lui Gâlcă este mai bun decât cel al clujenilor. Antrenorul Stelei a rulat o mare parte din lot în acest start de sezon şi a obţinut rezultate bune. Acest lucru demonstrează că jucătorii Steaua are un lot echilibrat valoric şi fiecare jucător este capabil să-şi ajute echipa atunci când intră pe teren. CFR Cluj are şansa de a-şi măsura puterile cu principala pretendentă la titlul de campioană.
Vom vedea dacă ardelenii se pot lupta cu această pentru cucerirea primului loc. Cred că Steaua este deocamdată peste CFR Cluj din punct de vedere valoric şi nu va pierde acest meci.
Pariez 10 unităţi pe acest pronostic. Cota de 1,36 ne va aduce 3,6 unităţi profit.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.