În creştere
Deficitul comercial FOB – CIF al României a fost, în primele şase luni din 2014, de 12,619 miliarde lei (2,83 miliarde de euro), mai mare cu 1,48 miliarde de lei (298 milioane de euro) faţă de cel înregistrat în semestrul I din anul anterior, arată datele estimate ale Institutului Naţional de Statistică /INS/, publicate luni. În intervalul ianuarie – iunie 2014, valoarea schimburilor intra-comunitare de bunuri (Intra UE28), s-a situat la 81,71 miliarde de lei (18,306 miliarde de euro) la expedieri şi de 95,97 miliarde lei (21,505 miliarde de euro) la introduceri, reprezentând 71,7% din total exporturi şi 75,8% din total importuri.
Mai ieftin
Preţurile de consum au scăzut, în iulie, faţă de iunie, cu 0,05%, iar comparativ cu iulie 2013, inflaţia a fost de 0,95%, potrivit datelor transmise, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS). Luna trecută, cel mai mult au scăzut preţurile mărfurilor alimentare, cu 0,3%, comparativ cu anul trecut scăderea fiind chiar mai mare, de 1,88%. Mărfurile nealimentare s-au ieftinit nesemnificativ în iulie faţă de iunie, cu 0,01%, dar ca evoluţie anuală, au consemnat o creştere de 2,52%, se mai arată în comunicatul INS.
PIB
Cea mai mare creştere a produsului intern brut (PIB) al unei ţări din Uniunea Europeană (UE) ar putea să ajungă la 4,2% (Letonia) în acest an, potrivit estimărilor Fondului Monetar Internaţional. România intră în top 10 la nivel UE, cu perspective de creştere ale PIB mai bune decât Ungaria sau Bulgaria, dar sub Polonia. Astfel, potrivit estimării FMI, PIB-ul României va creşte în acest an cu 2,15 la sută.
Infrastructură
CNADNR a cheltuit doar 40% din banii pe care îi avea alocaţi pentru drumuri, în semestrul întâi. Cheltuielile de capital ale companiei de drumuri, adică sumele alocate către investiţii, au atins în primul semestru al lui 2014 minimul ultimilor şapte ani, ridicându-se la doar 1,3 miliarde de lei (292 mil. euro), arată o analiză a ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor. Construcţiile, sector ce ar fi trebuit să fie un motor pentru economie, se află într-un declin continuu de la începutul anului, în condiţiile în care statul a decis să direcţioneze banii către salarii şi pensii în detrimentul investiţiilor.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.