Calfele călătoare, între atracţiile estivale ale Sibiului

Articolul a fost vizualizat de 1,488 ori

Aceia care au Sibiul pe lista destinaţiilor de bifat în această vară ar fi bine să-şi facă timp să viziteze oraşul până la sfârşitul lunii august, pentru că aşa vor avea ocazia să întâlnească în excursia lor şi calfele călătoare. Din 21 iulie şi până în 31 august, câteva zeci de tineri din diferite ţări din Europa, pasionaţi de meşteşugurile tradiţionale, contribuie la farmecul oraşului prin prezenţa lor printre localnici şi turişti.

Sebastian şi Raphael au în comun pasiunea pentru prelucrarea lemnului şi plăcerea de a cunoaşte oameni şi locuri noi

Sebastian şi Raphael au în comun pasiunea pentru prelucrarea lemnului şi plăcerea de a cunoaşte oameni şi locuri noi

Calfele călătoare sunt tineri plecaţi din ţări precum Germania, Elveţia, Franţa, “înrolaţi” într-o călătorie iniţiatică, de câţiva ani, pe parcursul căreia au ca misiune să deprindă tainele unei meserii şi să câştige experienţă de viaţă. Aventurierii călătoresc cel puţin trei ani, după care se pot întoarce acasă oricând simt că şi-au îndeplinit misiunea. Cât timp sunt calfe călătoare, nu au voie să zăbovească în nicio localitate aflată la mai puţin de 50 de kilometri de locul de baştină şi nici să comunice cu cei dragi decât prin mijloace tradiţionale: scrisori şi cărţi poştale.

Casa românească a calfelor

În fiecare ţară au cel puţin un “cuib” al lor, unde îşi pot face veacul fără să plătească. În România este Casa Calfelor, una dintre cele mai vechi clădiri din Sibiu, aflată în vecinătatea Pieţei Huet. Aici se bucură de un pat gratuit şi de strictul necesar. În schimbul adăpostului şi al mâncării, calfele îşi prestează meşteşugul. Atelierele din Sibiu se află la Turnurile Meşteşugarilor de pe străduţa Cetăţii. Cât e ziua de lungă, îi vezi cioplind în lemn sau piatră ori modelând fierul, spre deliciul trecătorilor. Cei care sunt impresionaţi de măiestria ucenicilor le pot deveni clienţi, iar calfele călătoare nu se tocmesc, acceptă atât cât vrei să le dai. Banii oricum nu-i păstrează ei, ci merg la asociaţia care administrează Casa Calfelor şi le oferă cele necesare în timpul petrecut în România.

Obiective turistice vii

Sunt veseli, harnici şi nu se intimidează când le faci fotografii. Aşa poţi descrie calfele călătoare instalate la Sibiu. Cât e căldura de mare, nu dau jos costumul inedit de calfă, compus din: pantaloni negri, largi, cămaşă albă, vestă neagră şi pălărie neagră cu boruri înguste. Cu toate că provin de pe meleaguri diferite şi nu stau mult timp împreună, în acelaşi loc, membrii unei bresle par să formeze o familie. Se ajută, glumesc unii cu alţii, se înţeleg şi din priviri.
Raphael şi Sebastian sunt două calfe din tagma tâmplarilor, pe care le-am întâlnit în miezul zilei, pe strada îngustă a Cetăţii, din Sibiu. Întârziaseră la masa de prânz, pentru că nu le venea să-şi lase lucrul din mână. Raphael e francez, iar Sebastian vine din nordul Germaniei. S-au cunoscut de curând la Sibiu, unde au poposit după ce fiecare străbătuse mii de kilometri prin mai mult de 10 ţări. Francezul vorbeşte bine engleză şi se arată bucuros să-şi spună povestea. Tovarăşul său din Germania ascultă mai mult şi zâmbeşte, scuzându-se că nu le prea are cu limba lui Shakespeare.

Francezul care vrea să intre în breasla tâmplarilor

Raphael are 22 de ani şi a plecat de acasă de mai bine de doi ani. “Mereu mi-a plăcut să lucrez cu mâinile. De când eram copil, meşteream toată ziua. Când am terminat liceul, n-am vrut să studiez mai departe, am vrut să învăţ meseria de tâmplar. M-am gândit că devenind calfă călătoare voi învăţa mai mult decât meseria, mă voi forma ca om”, mărturiseşte francezul. Părinţii săi i-au susţinut decizia, cu toate că asta înseamnă ca, pentru câţiva ani, să nu ştie mai niciodată unde pune capul pe pernă fiul lor.
“A fost şi pentru mine o surpriză că părinţii mei au acceptat să plec şi au fost bucuroşi. Ştiu că anii aceştia mă vor forma bine şi ca om, şi ca meşteşugar”, povesteşte Raphael.

Spiritul libertăţii, nepreţuit

În timp ce vorbeşte, îi citeşti pe chip că e mulţumit cu viaţa sa de calfă călătoare. “Am avut ocazia să întâlnesc oameni atât de diferiţi şi de interesanţi. Fiecare te învaţă ceva. Am călătorit mult, cum nu aş fi putut să o fac dacă nu deveneam calfă”, prezintă băiatul avantajele vieţii pe care o duce. Îl întreb, totuşi, dacă nu i-a fost greu nici la început. Raphael râde. “Am vrut să şi renunţ şi să mă întorc acasă, dar nu avea rost. Scopul meu e să devin meşteşugar, doar atunci pot să mă gândesc la întoarcere”, spune el. Francezul povesteşte că, înainte de a deveni calfă, era un tânăr obişnuit, care nu concepea viaţa fără telefon mobil şi conexiune la Internet. După doi ani de pribegie, a realizat că nu are nevoie de ele şi spune că a înţeles care sunt lucrurile cu adevărat importante în viaţă. După ce a străbătut aproape toată Europa şi a văzut cum se trăieşte în nenumărate ţări, Raphael nu ar vrea să se stabilească altundeva decât în ţara sa. “Mi-au plăcut multe locuri, aşa cum îmi place şi la Sibiu. În anii de ucenicie vreau să mă întorc la ele, dar, când aventura se va încheia, vreau să mă stabilesc în oraşul în care m-am născut şi am crescut”, declară el. În vâltoarea experienţei pe care o trăieşte, tânărul găseşte timp şi pentru planuri ambiţioase de viitor. “Când mă întorc în Franţa, cu meseria învăţată, vreau să lucrez la un mare producător de mobilă. Sigur angajatorii vor aprecia experienţa mea şi vor fi bucuroşi să mă aibă ca angajat”, spune el optimist.

Cea mai frumoasă amintire, o româncă

Cea mai frumoasă amintire a lui Raphael la Sibiu este legată de o domnişoară. “Era o zi cu un soare dogoritor, ca astăzi. Lucram la o jucărie migăloasă şi nu mă prea descurcam. Eram puţin nervos şi, ca niciodată, turiştii care se opreau să mă fotografieze mă enervau. Mi se părea că se opresc ca să se mire de cât de stângaci sunt. O fată frumoasă îmi tot făcea fotografii. La un moment dat, a început să-mi vorbească. M-a întrebat dacă aveam nevoie de apă sau altceva, dar eu i-am raspuns cam nepoliticos. Nu s-a supărat şi a încercat în continuare să se împrietenească. A vorbit şi cu alte calfe. A stat mult pe aici. Când m-am calmat, am intrat şi eu în discuţie. Era româncă, dar nu era din Sibiu. Am petrecut momente frumoase, iar a doua zi a plecat înapoi acasă. Nu păstrăm legătura, dar ea e cea mai frumoasă amintire a mea din Sibiu”, se confesează Raphael, iar ochii îi sclipesc sub genele dese.
Sibiul îţi oferă la fiecare pas monumente încărcate de istorie, care îţi acaparează privirea şi lângă care vrei să te fotografiezi. Pe lângă ele, calfele călătoare sunt nişte personaje venite parcă din altă lume, purtătoare de suflet şi de poveşti, care te pot pune pe gânduri sau te pot face să zâmbeşti şi care vor adăuga un plus de valoare unei zile de vacanţă.

Tags: , ,

About Doriana Matei