Meci de gală la Brad

În urmă cu 80 de ani, în Ţara Zarandului lua fiinţă o nouă grupare de fotbal, numită atunci MICA Brad. Transferând o serie de jucători de la cluburi din ţară, brădenii au terminat campionatul regional Hunedoara pe primul loc, promovând în Divizia “C” la finalul campionatului 1934-1935. Aniversarea a fost marcată, sâmbăta trecută, printr-un meci între foşti şi actuali componenţi ai echipei din Brad şi o selecţionată a legendelor echipei naţionale a României.

A fost agitaţie mare sâmbătă înainte de prânz, în Botău. Pe micuţul stadion din Ţara Zarandului s-a mai scris o filă din istoria Aurului Brad. Hunedorenii Andone, Gabor, Mulţescu s-au întors în iarbă în faţa actualei echipe brădene, dar şi a foştilor jucători importanţi ai Aurului.

Şi ca totul să fie cu “ştaif”, mingea a venit din văzduh, “Brazuca” (mingea oficială de la Mondialul din Brazilia), fiind adusă fix la mijlocul terenului de paraşutistul Arthur Blumhagel. Lovitura de start a fost dată de “edilul” urbei, Florin Cazacu (care avea să intre şi el pe final la echipa gazdă), iar apoi, jucătorii au început să mângâie cu eleganţă “obiectul muncii”, urmăriţi din tribune de câteva mii de spectatori dornici de spectacol. De o parte, în roşu şi albastru, “tricolorii”, care au răspuns prezent la invitaţia lansată de club şi Primărie. Miodrag Belodedici, Adrian Bumbescu, Ilie Bărbulescu, Lucian Bălan – câştigători ai Cupei Campionilor Europeni cu Steaua Bucureşti în 1986, dar şi Ioan Andone, Gigi Mulţescu sau Dănuţ Lupu – multiplii campioni naţionali cu Dinamo Bucureşti sau hunedorenii Romulus Gabor – “Balonul de Aur” al Campionatului Mondial de Tineret din Australia 1981 şi Ioan Petcu. Lista a mai fost completată cu Daniel Gherasim, Marian Savu sau Vali Savadoşi.

De partea cealaltă, în echipamentul tradiţional “galben-negru”, Aurul a răspuns în prima parte cu jucători mai aproape de prezentul echipei, iar în cel de-al doilea mitan, cu “veteranii” Rudisuli, Poenar, Nan, Găluşcă, Gavrilă, Văcaru, Iancu, Miatov, Tirchinici, Petrişor, Precup, Sasu, Micu, Ardelean, Frandeş, Dadu, Corinda, Ştefan, Alba, Cioară. Chiar dacă anii au trecut, prin ceea ce au arătat pe gazon, prin felul în care au jonglat cu balonul, ne-au demonstrat că au rămas la fel de tineri în suflet.

A fost până la urmă un 2-2 ca între prieteni, iar povestea a continuat cu sesiuni lungi de autografe şi fotografii alături de fani, dar şi repriza de prelungiri. Un spectacol reuşit, pe care iubitorii fotbalului de pe aceste meleaguri l-au meritat cu prisosinţă.

Istoria unei glorii apuse

Echipa de bază cu care Aurul a reuşit să acceadă în Divizia “C”, cu aproape 80 de ani în urmă, îi avea în componenţă pe: Mocuţa – Zaslău, Sturek – Trifu, Nedici, Haiduc – Florea, Maier, Aliman, Bortoş, Tăucean, iar pe banca tehnică, alături de profesorul Barbu s-a aflat Alex Popescu. La şase ani de la înfiinţare, MICA a dat lovitura, promovând în Divizia “A”, profitând de forma excepţională a regretatului Bazil Marian, care a ajuns în Naţionala României pe vremea când evolua la Brad. În primul sezon al eşalonului de elită al fotbalului românesc, echipa din Brad s-a clasat pe un onorant loc 5, cea mai bună performanţă din istoria clubului. Brădenii au fost depăşiţi de forţele acelui moment, Unirea Tricolor Bucureşti, Rapid Bucureşti, Ripensia Timişoara şi Venus Bucureşti. Să reamintim aici acea echipă de “aur” care a obţinut acea performanţă: Mocuţa (Pop Alexandru) – Iancu, Asparuh, Lungu – Teodorescu, Fusoi, Pascu – Chereşledean, Bazil Marian, Cociuban, Ivănescu, Pop Gheorghe (Băgăianu), Morawecz. Această performanţă a fost completată în anul 1942, când MICA a ajuns până în semifinalele “Cupei României”, fiind eliminată de Universitatea Cluj.

După cel de-al Doilea Război Mondial, MICA a continuat un sezon în Divizia “B”, iar apoi în campionatul regiunii Hunedoara, schimbându-şi numele în Metalul, Progresul, iar mai apoi în Aurul Brad, promovând în liga a treia la finele anului 1956. Moţii obţin o nouă performanţă notabilă, în aceeaşi competiţie “KO”, Cupa României, fiind eliminaţi în sferturile de finală pe teren neutru, la Arad, de Rapid Bucureşti. Au urmat perioade cu suişuri şi coborâşuri, iar la finalul sezonului 1975-1976, brădenii revin pe scena diviziei secunde. Au urmat zece ani cu rezultate meritorii în acest eşalon, vârful fiind înregistrat în ‘81 – ‘82, când Aurul a terminat pe locul trei, fiind devansată de FC Bihor Oradea şi FC Baia Mare. Printre jucătorii “galben-negrilor” din acea perioadă îi amintim pe Rudisuli, Faur, Buciuman, Ceauşu, Nan, Dubinciuc, Mircea Murar, Gheorghe Gheorghe, Mierlă, Mişa Klein, Tirchineci, Ormenişan, Liviu Giurgiu, Petrişor, Oncu, Ghiţă, Ionuţ Popa sau Zoltan Crişan (antrenor – jucător). Pe banca tehnică au trecut nume ca Dumitru Borcău, Ladislau Vlad sau profesorul Ion V. Ionescu. La finele sezonului ‘86 – ‘87, brădenii retrogradează, dar revin din nou în liga secundă în 1990, unde nu rezistă decât un sezon. Din cauza problemelor financiare, începe declinul, din 2005, Aurul activează în liga a patra, însă dragostea brădenilor pentru fotbal a rămas nealterată după 80 de ani.