Cetatea Devei: construită de maghiari, spulberată de austrieci, reabilitată pe banii UE

Acum 165 de ani, cetatea care străjuia de veacuri Valea Mureşului şi la umbra căreia a înflorit Deva ca oraş şi-a trăit ultimele momente ca fortăreaţă deasupra istoriei neamului. De la explozia din august 1849, doar zidurile au rămas mărturie a fortificaţiei puternice din Evul Mediu. Lucrările de restaurare, demarate în 2008, sunt acum parţial finalizate, iar, în septembrie, o parte dintre schelele constructorilor vor fi îndepărtate.

13 august 1849: Un soldat austriac trage liniştit din pipă sprijinit de zidul cetăţii. Este în rond, dar nimeni important nu mai a rămas prin preajmă să-l vadă odihnindu-se. Sub soarele mijlocului de august, este năucitor să baţi în ditamai cizmele de piele podurile de patrulare, unde piatra arde sub picioare. Au rămas atât de puţini gardieni în cetate, încât de-abia se mai văd la o poveste. Bărbatul pufăie liniştit la umbra bună a zidului, savurând tutunul şi privind departe către Mureşul care şerpuieşte argintiu prin vale. Pe drumul de jos, de la poalele cetăţii, trec în grabă câţiva călăreţi. Omul priveşte sus către soare: e trecut de amiază, ar trebui să treacă poştalionul. Un bubuit sparge liniştea de parcă Dumnezeu Însuşi ar fi lovit Cetatea! Pietrele uriaşe împresoară aerul, praful cade în ploaie de peste tot. Omul mai apucă doar să vadă umbra zidului venind peste el… Este doar unul dintre scenariile posibile ale acelei zile. Nimeni nu ştie exact ce s-a petrecut în Cetatea Devei în acea zi de 13 august a anului 1949: “Ştim că explozia a avut loc în ziua de 13 august 1849, dar nu se cunoaşte ora, nici măcar nu ştim câţi soldaţi se aflau în cetate, în acea zi”, povesteşte cercetătorul Ionuţ Codrea de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva. Localnicii din aşezarea din vale trebuie că şi-au făcut cruce, văzând cum toată cetatea se zguduie sub puterea exploziei, iar zidurile falnice cad de-a lungul coastelor de deal. Pietre din fortificaţie ajung la kilometri depărtare, în oraş, împinse de puterea explozibilului. Legenda spune că, în timpul revoluţiei din 1848-1849, cetatea era ocupată de o unitate austriacă, ce avea ca sarcină în acea perioadă să apere zona de trupele maghiare revoluţionare. În 1949, generalul Janos Czecz (omul de încredere al generalului polonez Jozef Bem, comandantul armatei revoluţionare maghiare în timpul Revoluţiei de la 1848 şi şeful de Stat Major al lui Lajos Kossuth – guvernatorul Ungariei pe timpul revoluţiei), în drumul de la Sibiu către Banat, a înconjurat şi Cetatea Devei cu 2.000 de oameni pentru a o sili să capituleze prin foame. După opt săptămâni de asediu, aceasta se predă, la 27 mai 1849.

Legendele exploziei

Una dintre legende spune că doar un soldat ar mai fi rămas în cetate. Acesta, la 13 august 1849, ar fi aruncat în aer depozitul de muniţie aflat în partea de răsărit a cetăţii pentru ca armele să nu ajungă pe mâna răsculaţilor. Într-o altă legendă se povesteşte că şeful depozitului de muniţii a provocat explozia magaziei auzind că frumoasa sa soţie l-a înşelat cu un ofiţer din garnizoană. Zidurile s-au prăbuşit atunci peste cei doi îndrăgostiţi, zdrobind o poveste de dragoste. Oricare ar fi legendele, un lucru rămâne: explozia depozitului a fost reală, iar zidurile s-au prăbuşit, prinzând sub dărâmături câţiva soldaţi. Unii istorici susţin că explozia uriaşă a depozitului de muniţie a aruncat în aer zidurile Cetăţii, a adus-o în ruină şi a omorât cei 38 de soldaţi revoluţionari din cetate. O carte apărută în 1898, la Budapesta, vine cu o ipoteză diferită: explozia s-ar fi produs în 14 august, zi în care 114 militari maghiari şi deţinuţi români au murit după ce zidurile au sărit în aer. Astfel, Cetatea Devei a fost aruncată în aer deliberat, la porunca generalului Jozef Bem, conducătorul armatei din Transilvania.

Cercetătorii care în anul 2008 au lucrat la descărcarea arheologică din incinta I spun că descoperirile lor confirmă varianta exploziei: “În timpul revoluţiei din 1849, cetatea a fost aruncată în aer, iar noi lucrând în zona respectivă am găsit scheletele a doi soldaţi care au fost suprinşi de explozie şi prinşi de pulverizarea clădirilor din acea zonă”. Descoperirile arată că vârful stâncos este locuit de acum 6.000 de ani, din neolitic. Arheologii au găsit locuiri din timpul culturii Coţofeni, de acum 4.500 de ani, când dealul Cetăţii este terasat pentru colibele aliniate în locurile unde acum sunt potecile care urcă spre cetate. Istoricii spun că un asemenea deal, terasat din vechime şi locuit până sus, mai există doar în Serbia, la Vucedol. Strămoşii devenilor au ales acest loc pentru poziţia strategică foarte bună, explică arheologul Dana Marcu, specialistul care a condus cercetarea din 2008: “Am găsit câteva fragmente ceramice preistorice şi mai multe vestigii ale dacilor din epoca clasică: câţiva saci de ceramică. Nu avem motive să susţinem că a fost o fortificaţie dacică, dar este în afara oricărei îndoieli că a fost aici o locuire dacică, pe acest vârf. Materialul arheologic găsit corfirmă datarea de secol Xlll din sursele documentare. Monumentul are o evoluţie constantă, practic, până în secolul al XIX-lea, cu o perioadă de vârf în epoca modernă. În incinta I, s-au descoperit construcţii dispărute, despre care nu se ştia nimic, care sunt cele mai vechi componente ale cetăţii – un turn pătrat, un turn circular – pe care le putem data şi noi către mijlocul secolului al Xlll-lea, poate chiar mai aproape de anul 1.200 decât am fi crezut până acum. A fost o cetate regală care supraveghea Valea Mureşului şi, bineînţeles, în caz de pericol, avea rolul de a apăra această zonă şi a împiedica înaintarea duşmanilor spre interiorul regatului sau al voievodatului, respectiv al principatului”.

Dealul Cetăţii, unicat în Europa

La fortificaţiile ridicate în secolul Xlll, se adaugă alte zidiri de-a lungul anilor. Astfel, pe dealul Devei s-a ridicat o cetate înfloritoare, la poalele căreia se dezvoltă oraşul. Forma de acum este una păstrată majoritar din secolul XVl, iar arheologii bănuiesc că cetatea putea atunci adăposti până şi 200 de soldaţi. Zidurile nu au linii frumoase, drepte, cu pietre şlefuite, ci sunt ridicate din bolovani din piatră locală, care îi dau însă un farmec aparte. Înainte de revoluţia din 1848, întreg inventarul cetăţii este scos la licitaţie şi fortificaţia rămâne cu doar câţiva soldaţi pentru ca, după explozie, Cetatea Devei să ajungă o simplă carieră de piatră pentru localnici. Deşi este simbolul Devei, lucrări de restaurare au mai fost făcute doar în anii ’70, dar situl se degrada pe zi ce trecea. În 2008, monumentul a intrat într-un program de conservare şi reabilitare pe fonduri europene. După finalizarea incintei I, adică centrul cetăţii, lucrările s-au extins şi la celelalte zone.

“Proiectul este acum în fază de execuţie, o fază avansată faţă de anii trecuţi. Lucrările de restaurare ziduri sunt în faza terminală, urmează amenajarea spaţiilor interioare, placările cu piatră, rigolele de scurgere a apei pluviale şi dotarea cu sisteme de iluminat. La începutul lunii septembrie se vor face teste pentru iluminatul arhitectural şi apoi se va trece la faza de execuţie. Se are în vedere iluminarea zidurilor pentru scoaterea în evidenţă a unor elemente ale construcţiei, va fi şi un iluminat pietonal şi unul carosabil pentru strada din prelungirea cetăţii până la poarta unu”, explică city managerul Devei, Mihai Mica. Acesta spune că se încearcă şi instalarea unui sistem special care poate face proiecţii pe zidurile cetăţii. După scoaterea schelelor, accesul în cetate se va face pe scara semicirculară restaurată a cetăţii. Unele spaţii au fost propuse pentru desfăşurarea de activităţi culturale: “Sunt mai multe propuneri, dar ideea este să dăm viaţă cetăţii. Dacă folosim monumentul doar ca muzeu şi spaţiu de expunere, îl pierdem. Teoria nouă în restaurare spune că monumentul trebuie inclus în viaţa oraşului”. Un asemenea spaţiu este “platforma artileriştilor”, situată în partea vestică, în afara incintei doi şi trei, în incinta centrală, spaţiu generos care poate găzdui diverse manifestări de ţinută sau cu tematică istorică. Autorităţile devene vor ca monumentul de pe Dealul Cetăţii să rămână obiectivul turistic principal al oraşului, cu atât mai mult cu cât fortificaţia este înconjurată de o zonă declarată “monument al naturii”.