Un oier din Retezat derulează cu succes proiecte europene

Are peste 500 de oi şi a avut curajul ca, pornind de la o activitate care a fost tradiţie la el în familie, oieritul, să aplice şi să implementeze două proiecte cu finanţare europeană. Numele lui este Pavel Iovăneasă. S-a apucat acum zece ani de ciobănie, iar acum este preşedintele Asociaţiei Zonale a Crescătorilor de Ovine Retezatul – Haţeg, membru în consiliul director al Federaţiei Oierilor din România şi are planuri noi, atât personale, cât şi pentru oierii din toată ţara.

Hunedoreanul Pavel Iovăneasă a renunţat la
munca într-o fabrică de pâine, ca să devină propriul
său stăpân, dar şi ca să salveze rasa ţurcană brează, specifică pentru Ţara Haţegului

Pavel Iovăneasă a început să-şi ajute părinţii, care se ocupau cu ciobănia, acum zece ani, în 2004. Acum are peste 500 de oi şi exploatează peste 100 de hectare de teren, pe care le-a luat în concesiune de la Primărie, la care se adaugă proprietatea privată pe care o deţine: aproximativ 30 de hectare, plus proprietăţile consătenilor, pe care le exploatează pe timp de toamnă şi primăvară. A preluat de la tatăl său toată exploataţia şi a mărit efectivele, iar ulterior a depus un proiect cu finanţare europeană pe Măsura 112, alegând mai întâi o dezvoltare a fermei la capitolul culturi şi nu la număr de animale. Încerca, astfel, să asigure baza furajeră pentru efectivul de animale pe care îl avea în fermă la momentul 2009, când s-a apucat să scrie proiectul.

Numărul oilor a scăzut cu 70 la sută

“În cazul nostru nu a fost ideea de a începe ceva. Noi continuăm ceea ce alţii au început mai demult. Proiectul l-am implementat pentru că am vrut să profităm de o situaţie benefică pentru noi, cei tineri. Familia mea s-a ocupat dintotdeauna de creşterea oilor, la o scară mai mare sau mai mică, în funcţie de cât de puternică a fost generaţia la momentul respectiv. Deşi numărul oilor a scăzut mult în anumite perioade, sub 50 de capete nu s-a ajuns niciodată. Ca să fiu sincer, acum cinci ani, când eu am făcut proiectul, punctajul era destul de mic pentru dezvoltarea numărului de animale. Am găsit pe culturi un punctaj mai mare, aşa că am aplicat şi am ajuns ca, la tranşa a doua, să am un punctaj mult mai mare decât se cerea. Asta pentru că, în timp ce au crescut culturile, au crescut şi efectivele de animale”, explică fermierul. Acesta adaugă că, deşi comuna era odinioară plină de ciobani, acum el este singurul care se mai ocupă de ciobănie. “Mai e un băiat care şi-a cumpărat acum zece mieluţe şi încă unu’ care încearcă. Dar, într-o localitate cum e Valea Dâljii, unde în perioada 1996-2002 erau 1.500 de oi, cele 500 de animale ale mele şi alte încă vreo câteva nu mai înseamnă mare lucru! Gândiţi-vă că numărul animalelor a scăzut în numai câţiva ani cu aproape 70 la sută!”

Prea multă birocraţie!

Ca să fie siguri că afacerea familiei va merge din ce în ce mai bine şi brânza lor
e căutată, Pavel Iovăneasă şi soţia lui muncesc cot la cot cu ciobanii, fără pretenţii la un concediu

Hunedoreanul adaugă că, deşi activitatea s-ar fi desfăşurat oricum şi fără fonduri europene, ferma pe care o deţine a avut un avantaj net din accesarea de bani de la Uniune: “Am putut şi noi să mai facem câte ceva. Să luăm un tractor, să mai facem şi alte investiţii… Trebuie să recunosc că nu a fost uşor, iar noi am sperat că prin noul PNDR se vor mai simplifica lucrurile. Faptul că se transmit proiectele online nu este un ajutor prea mare pentru beneficiari. Un ajutor ar fi reducerea dosarului de la atâtea pagini câte trebuie completate la ceva mai simplu, de la a nu trimite omul dintr-o parte într-alta pentru diferite hârtii de la unele autorităţi care, din păcate, nu s-au pliat pe necesităţile pe care le au potenţialii beneficiari de fonduri europene. În orice caz, dificultăţile diferă de la agenţie la agenţie, de la măsură la măsură şi de la proiect la proiect”, adaugă Pavel Iovăneasă. Acesta spune că, deşi autorităţile care nu sunt implicate direct în agricultură nu au susţinut aşa cum ar fi trebuit derularea acestuia, colaborarea cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a fost, totuşi, una exemplară, iar lucrul ăsta l-a determinat pe hunedorean să aplice pentru un al doilea proiect cu finanţare europeană, de această dată pe Măsura 121, prin intermediul Grupului de Acţiune Locală (GAL). “Dacă aş fi fost dezamăgit total de atitudinea autorităţilor sau de greutăţile întâmpinate la primul proiect, nu aş mai fi început altul”, recunoaşte fermierul.

Două tractoare şi utilaje agricole din proiecte

Banii de pe primul proiect, depus pe linia de finanţare destinată instalării tinerilor fermierii, i-a direcţionat pe dezvoltarea culturilor: 23.200 de euro. Sumă cu care a cumpărat utilajele agricole de care avea nevoie, printre care un tractor, o maşină de plantat cartofi, o pompă de ierbicidare, o cositoare, dar şi carburantul, insecticidele, ierbicidele şi pesticidele necesare. Ca să ajungă de la un proiect scris pe hârtie până la semnarea unui contract au trebuit să treacă şapte luni, din noiembrie 2009, până în iunie 2010. Implementarea proiectului a durat trei ani, iar acum fermierul se află în perioada de monitorizare post-implementare, care se întinde pe alte 36 de luni. După cel
de-al doilea proiect, Pavel Iovăneasă s-a ales cu o finanţare totală de 60.000 de euro, bani cu care hunedoreanul şi-a cumpărat un tractor de mare putere (100 de cai) şi a crescut efectivele de animale. A semnat contractul anul trecut, în februarie a făcut achiziţia tractorului şi a încărcătorului frontal de care avea nevoie, iar în această vară banii i-au fost decontaţi. Dar, dacă finanţarea pentru primul proiect a fost acoperită în totalitate de autorităţi, la cel de-al doilea hunedoreanul a trebuit să vină cu o contribuţie de 50 la sută din sumă.

Terenuri folosite cu rândul

Ca să furajeze toate cele 500 de oi pe care le are, hunedoreanul cultivă jos, la poale de Retezat, în Valea Dâljii, cartofi, porumb şi cereale. “Tatăl meu avea un tractor micuţ, dar eu mi-am luat pe primul proiect propriul meu tractor, cu tracţiune integrală, de 45 de cai putere, pentru că aveam mare nevoie de el. Pe parcurs, am mai cumpărat încă un tractor mai mare, de 100 de cai, pe care îl folosim pentru culturi. Încercăm să acoperim în totalitate necesarul de hrană pentru animale cu culturile de pe cele 15 hectare de teren pe care le lucrăm jos, la Valea Dâljii. Sigur, au fost şi ani în care nu am reuşit să furajăm oile numai cu producţia de pe terenul nostru, din cauza vremii, a intemperiilor sau a secetei. Sunt fericit că tocmai ce mi-au intrat banii pentru cel de-al doilea tractor, pentru care depusesem cerere de plată”, spune hunedoreanul. Fermierul recunoaşte că în anii în care culturile au fost îndestulătoare a reuşit să vândă o parte din producţia de cartofi obţinută pe trei hectare de teren. Ca să maximizeze eficienţa exploatării păşunilor, pajiştilor şi fâneţelor pe care le au la dispoziţie, fermierii din Ţara Haţegului s-au înţeles să folosească, pe rând, pământurile pe care le deţin. “Sunt terenuri de la diverşi particulari… Că aşa ne înţelegem noi, la ţară: avem proprietăţile noastre, dar eu, vara, cât sunt plecat la munte, ei merg cu vacile pe acolo, nu-i opreşte nimeni. Când coboară oile de la munte, dar şi primăvara, am eu acces pe proprietăţile lor. Şi, atunci, e ca o înţelegere la nivel local. Pământuri pe care noi le exploatăm împreună. Şi ei – cele 30 de hectare ale mele şi eu, terenurile lor.” Hunedoreanul adaugă că hectarele pe care oile sale le păşunează se întind atât la poalele Munţilor Retezat, cât şi sus, în masiv, acolo unde o porţiune intră în administrarea Parcului Naţional Retezat.

“Ţintesc un al treilea proiect: o pensiune”

După cele două proiecte cu finanţare europeană pe care a reuşit să le implementeze, Pavel Iovăneasă are în plan un al treilea proiect: de data aceasta vrea să construiască, tot cu sprijin financiar din proiecte europene, o pensiune turistică, însă nu în munte, în Retezat, ci la poalele lui, acolo unde el spune “acasă”, adică în Valea Dâljii. “Să vedem la care dintre măsurile noului PNDR am putea să ne încadrăm… Îmi pare rău că după 24 de ani încă nu avem o legislaţie specifică pentru creşterea oilor. Noi avem şi o organizaţie, Asociaţia Zonală a Crescătorilor de Ovine Retezatul – Haţeg, eu sunt preşedintele acesteia şi am cerut, şi prin intermediul federaţiei din care facem parte, Federaţia Oierilor din România, prevederi separate pentru instalarea tinerilor, ajutor pentru promovarea produselor tradiţionale şi multe altele… Până acum am reuşit să obţinem o subvenţie suplimentară pentru oaia din zona de munte, care creşte în condţii mult mai vitrege decât cea de la câmpie, iar obţinerea furajelor este mult mai costisitoare, în condiţiile în care iarna ţine la munte chiar şi şase luni. Nu am primit mult, doar 14 lei şi 75 de bani, dar este şi asta ceva”, adaugă hunedoreanul. Între timp, de la stâna lui din creierii munţilor, umple cu brânza “ecologică” pe care o produce chiar în inima Retezatului sacoşele şi burdufurile turiştilor din toată ţara, dar mai ales din Capitală, care urcă în vacanţa de vară până la Râuşor să respire o gură de aer curat. Şi speră că, “împins de la spate”, oieritul va redeveni o tradiţie bănoasă pentru hunedorenii care trăiesc în Ţara Haţegului, la poalele Munţilor Retezat. El unul, cel puţin, n-are de gând doar să stea să aştepte. Aşa cum s-a obişnuit, are de gând să facă ceva. Întotdeauna are în plan să mai facă încă ceva.