Paradisul reconstruit al unui inginer topograf

O gospodărie dintr-un sătuc de la câţiva kilometri de Deva adăposteşte o adevărată comoară vegetală. Un fost inginer topograf a făcut o pasiune pentru plantele exotice şi, în numai câţiva ani, şi-a transformat grădina de la ţară într-un loc de basm… mediteraneean. În jurul casei, nu are tei, ci smochini, kiwi şi bananieri, iar livada adăposteşte zeci de specii de fructe de care românii de-abia au auzit sau le pot cumpăra doar din supermarketuri.

Recunosc că atunci când am auzit de grădina inginerului, nici prin gând nu mi-a dat că voi intra într-un loc atât de special. De la poartă, nimic nu-ţi dă de înţeles că, după gard, ţi se deschide o lume vegetală total diferită faţă de curţile obişnuite de la ţară. Ioan Gros a lucrat o viaţă ca inginer topograf şi a ieşit la pensie de la Regia Cuprului. Poartă cu mândrie un tricou inscripţionat: “Acolo este ţara mea şi neamul meu cel românesc, acolo eu să mor aş vrea, acolo vreau eu să trăiesc”. Sincer, şi eu aş vrea să trăiesc în ţara exotică din spatele porţii! În 2003, a cumpărat casa, a renovat-o şi, de patru ani, a început să adune tot soiul de plante. Cum intri, cât vezi cu ochii, pe alee, e plin de smochini. Nu au nici măcar un metru, stau în ghivece, dar sunt plini de fructe care dau să se coacă. În faţa casei, o fântână arteziană este centrul unui spaţiu plin de splendori. Lângă gard, sunt două plante-pui de kiwi: „Rezistă afară până la minus 20 de grade, dar, ca să facă fructe, trebuie pereche: plantă feminină şi plantă masculină. Nu ştim care cum sunt, decât atunci când înfloreşte. Încă nu ştiu dacă i-am nimerit”, arată fostul inginer. Lângă fântâna arteziană din curte, un alt kiwi îşi întinde lujerul câţiva metri, spre evidenta mea uimire: „Kiwi nu-i copac”, îmi explică grădinarul: „E plantă agăţătoare, ca viţa de vie”. Lângă kiwi, trei bananieri îşi lungesc la soare frunzele mari şi late precum urechile unor elefanţi. Pe malul fântânii, glicina împarte zona cu o spectaculoasă iarbă de pampas: mă plimb, mirată de peisaj, însoţită de susurul apoi şi zbaterile viespilor care vin să se adape în plină arşiţă.

Aleea cu smochini

Aleea care duce, de la intrare, pe lângă casă, către grădina imensă din spate, este flancată de ghivece cu smochini plini de fructe. “Măi, să fie – îmi zic – e prima dată când văd smochini de-o şchioapă, plini de fructe”. „Sunt patru soiuri, inclusiv smochine cu coajă mov”, vine explicaţia. Nici nu apuc să mă dezmeticesc bine şi cultivatorul mă surprinde din nou: „E un rodiu, acum înfloreşte”. Ei bine, e gata cu stăpânirea mea de iubitor de natură şi exclam: „Pe bune?!”. Văd un copăcel de un metru care o duce de minune aici – dintre frunzele mici şi verzi, sclipesc mugurii roşii ai florilor. E plantat în pământ şi nu în ghivechi, aşa că nu pricep cum se poate asta aici, lângă Deva, România. Vă pot spune cu mâna pe inimă că nu am mai văzut aşa ceva decât în Grecia, dar acolo rodiile sunt la ele acasă… Lângă rodiu, alt bananier îşi mişcă umbrelele, alături de un minunat crin african cu flori indigo. E atât de frumos totul că nici nu bag de seamă desele denumiri latineşti de plante pe care cultivatorul mi le explică la fiecare fir. Ia, uite şi un dafin! Rup o frunză şi mirosul îmi umple sufletul. Drept e că îmi vine să mă aşez la umbră şi să nu mai plec de aici. Dar domnul Gros nu mă lasă: în terasă, îmi arată un bananier pitic, care are deja un pui, alături de o minunată passiflora. Coborâm şi, printre smochinii de pe alee, parcă văd o datura, dar m-am înşelat – seamănă, dar răsare brugmansia, o plantă mai înaltă decât mine, cu flori precum trompetele, mari de-o palmă şi de culoarea portocalei. Trei metri mai încolo, tot printre smochini, văd o floare ciudată: minunată, dar ciudată – are o inflorescenţă de zece centimetri, de un galben puternic, precum un turn dantelat cu multe etaje. Din fiecare onduleu izbucneşte o altă floare, albă, ca o aripă. E un soi de doi în unu şi se numeşte „spicul auriu”. Alăturea sunt câteva ghivece cu „cartofi decorativi” – o plantă care pare împodobită cu cireşe portocalii.

Cu iz exotic

Mai încolo, văd ceva care seamănă cu ardeiul gras şi nu înţeleg ce caută la ghiveci: „E un pepino!!!” Uau, am văzut – în sfârşit – cum arată un pepino în pom! În spatele tuturor acestor minunăţii, pe un spalier, îşi întinde lujerii un Kiwi Issai sau „minikiwi”. Între frunze, zărim fructele micuţe: „Uite, anul ăsta a rodit prima dată. A iernat aici în curte, pentru că nu am cum să-l mai pun în beci la cât s-a dezvoltat şi s-a întins, dar a rezistat fără probleme”, zice grădinarul, scotocind prin verdeaţă. Tot acolo, descopăr altă specie de passiflora: „Are frunzele cu trei despărţituri, nu cu cinci ca celelalte şi face fructe numai din generaţia a patra de lăstari”, vine explicaţia. Fructe? „Da, nu aţi auzit? De fructul pasiunii?” Ooo, da! Alături creşte cel mai tânăr membru al paradisului – un măslin adus din Grecia de numai o lună de fiul colecţionarului, tânăr pasionat şi el de grădinărit. Între ramurile subţiri şi frunzele argintate, se văd măslinele. Sunt de un verde cald precum frunzele citricelor din jur: citrus mitis e cumpărat din magazinele din ţară şi, alăturea, „Ce credeţi că este?”, mă întreabă grădinarul. Habar nu am. Şi omul mă lămureşte – este un honey pomelo, copăcelul care face fructele acelea uriaşe cât o minge… Ce frumos! Chiar îmi doream să văd pomul care poate face citricele gigantice şi, culmea este că a crescut din seminţele scoase dintr-un fruct cumpărat: „Doi ani am insistat să-i obţin din seminţe, am reuşit! Şi la fel am făcut şi cu aceşti guava, tot aşa i-am crescut. Ei fac însă fructe doar după trei ani. Lângă, am portocalii”. Şi suprizele sunt departe de a se termina… În salonul casei, bărbatul are un… ananas! „Îl creştem de trei ani şi doar acum a făcut rod. Se cumpără fructul din magazin şi, din partea superioară, cu frunze, am obţinut acest ananas. Ştiţi că ananasul, după ce face fructul, moare?” În colţul salonului, nişte frunze mari mă îmbie să cer explicaţii – este un tamarillo: „Dacă e din butaş, face fructe din primul an, dacă nu, din al doilea. În faţă, este un papaya. Într-un an, va avea rod. Are două luni şi uitaţi deja cât e de mare, deşi e crescut din sămânţă. În spatele lor, avem avocado”. No, m-am decis. Nu mai plec! Vreau să stau la cules!

Fructe şi legume din ţările calde

Părăsim umbra casei şi ieşim din nou în grădină, unde un bananier ascunde un grătar zidit cu cărămidă roşie, în faţa căruia se înşiruie alt rând de comori naturale: doi lichi, alţi trei papaya şi un… „ziziphus jujube” sau măslin siberian. Un miros de rai mă surprinde şi localizez sursa: un mic murraya, un arbust care, cu câteva floricele de un alb-gălbui, umple totul de un miros precum iasomia: „Nu ţine mult floarea, vreo două zile, dar şi cât ţine, miroase puternic… Cei de aici sunt doi kiwi cu miezul roşu. Se zice că rezistă până pe la minus 25 de grade şi rodesc numai dacă sunt în cuplu – plantă feminină şi masculină”. Ne tragem mai în umbra gardului unde aşteaptă o altă minunăţie – philadelphica. Atenţie, e o… „legumă. Îi place enorm apa, dacă nu are apă, nu rezistă”. Ca să mă convingă că sunt legume, doamna vine cu un bol plin cu un soi de bulgări gălbiori, pe jumătate înveliţi încă în membrană. Deci, avem de-a face cu: „E e physalis philadelphica sau tomatillo şi în vas sunt fructele coapte. De vreo trei săptămâni, recoltăm din ele. Sunt foarte gustoase, cu gust dulce acrişor, pot fi folosite la salate sau aşa în stare naturală, sunt antioxidanţi foarte puternici şi sunt buni în curele de slăbire”. Vecina legumei este o paulownia, cunoscută şi ca „aluminiul vegetal”: „Ajunge şi până la zece metri şi la 30 de centimetri în diametru, în primii trei ani. Exemplarul acesta este aici ca model, să-i urmăresc evoluţia faţă de cei plantaţi în grădină, unde am făcut o cultură, am peste o sută. Este o cherestea foarte scumpă, care se foloseşte la şalupe şi mobilier. Nu au probleme în frig, până la minus 22 de grade. L-am pus din curiozitate, că toţi se laudă pe net, dar la nimeni nu am văzut cultură”. Îmi ridic ochii şi privirea îmi rămâne la un pom falnic de peste trei metri şi zic: „Uf, ăsta e tata smochinilor!” Cultivatorul râde: „Păi, ăsta e smochinul din grădină. Poate cei din ghivece sunt mai bătrâni ca ăsta, dar cel de aici a crescut că are spaţiu, rădăcini direct în pământ”. Mai sus, într-o lădiţă, se înghesuie răsaduri de goji. Deasupra lor, se joacă nepoatele grădinarului într-o căsuţă de lemn cocoţată pe bârne. Grădina nu e doar loc de joacă, ci şi spaţiu excelent de expunere, unde colecţionarul de obiecte ţărăneşti a adus rotile de plug şi care de lemn.

Alte şi alte minunăţii

Tot în grădină, găsim un „pom de stafide”, cel care face nişte fructe dulci care atunci când se coc devin bobiţe cu gust de strugure uscat. Alăturea, în vase aliniate, cresc o mulţime de puieţi de rodii, iar peste potecă, tronează o „lonicera kamtschatica”, un arbust care aduce în grădină primele fructe, încă din aprilie – se mai numesc „afine siberiene”, seamănă cu afinele, dar sunt lunguieţe. În spate, un strat întreg de physalis peruviana, adică „lampioanele comestibile”, îşi coc fructele, care se vând atât de scump în hipermarketuri. Aici, pe lângă meri, peri şi pruni, moşmonii sunt plini de moşmoane – e un arbore mai puţin întâlnit în livezile de la noi, pe care mulţi îl confundă cu scoruşul. Şi iar trecem printre straturi de roşii sau ceapă şi, când tocmai credeam că putem lăuda castraveţii, ups, sunt de fapt kivano! Plantele seamănă cu lujerii de castraveţi, dar rodul arată ca un castravete dolofan şi plin de ţepi. Pe propria piele am încercat coaja şi vă pot spune că legumele astea un un sistem defensiv excelent. Parcă se râd de tine în timp ce-ţi trag cu ochiul: pune mâna, dacă te ţine! „Cât nu e bine copt, are gust de castravete, dar copt devine portocaliu, cu miezul verde şi cu multe seminţe galbene”, spune cultivatorul. Soţia sa, Virginia Gros, îl foloseşte în bucătărie: „Acum este verde, dar deja se poate consuma şi, când e bine copt, se taie pe din două şi compoziţia se poate mânca cu linguriţa. Este gustos şi foarte sănătos. În coaja rămasă, se poate servi orice: salată de fructe sau de legume. Este ceva deosebit”. La mijlocul livezii, omul şi-a construit un bazin mare, unde strânge apă ca să ude florile şi pomii. În jur, are o „portocala falsă”, cătină şi un soi de solar care adăposteşte şi mai multe straturi de kivano întinşi pe spaliere, dar şi lufa, care arată ca nişte dovleci verzi, dar conţinutul se foloseşte la confecţionarea bureţilor. De fapt, planta este supranumită „buretele vegetal”. Ioan Gros cultivă „lufa cilindrica”, ai cărei lujeri au ieşit din seră şi s-au întins cu tot cu fructele lungi cât braţul, până în vârful cireşului. „Aceste fructe, care acum seamănă cu dovlecelul, o să se coacă şi o să devină maronii. Atunci va deveni burete, care se utilizează şi de cei care fac tot felul de obiecte decorative”, ne spune femeia.

Plantaţie de paulownia

În ultima parte a grădinii, cultivatorul are plantaţia de paulownia. „Uitaţi, ăsta l-am pus anul trecut şi a crescut de a avut poate chiar patru metri. A trebuit retezat, pentru că aşa trebuie procedat cu primul lăstar, pentru ca viitorul să crească bine pe verticală. Ştiu că pe un hectar intră 600 de plante şi de acolo albinele pot aduna polen pentru 600 de kilograme de miere”, explică bărbatul. De fapt, cultura de paulownia i se datorează fiului său din Cluj, care a cumpărat seminţele, extrem de mici, şi le-a plantat cu penseta în răsaduri. De-abia apoi au ajuns în livada tatălului său, tată care nici nu ştie să spună dacă fiul i-a moştenit pasiunea pentru grădinărit sau el s-a molipsit de la tânăr. Paulownia este un arbore foios poreclit şi “copacul prinţesei” – are coroana largă, cu frunze mari, catifelate şi flori liliachii, parfumate. Inflorescenţele se formează din toamnă, iar paulownia înfloresc în mai – iunie. Fructele sunt capsule de câţiva centimetri, brune şi decorative. Arborele exotic înfloreşte abundent la începutul primăverii, înainte de a înfrunzi, iar florile seamănă cu cele de gura leului şi atrag albine, arborele fiind considerat chiar mai prolific decât salcâmul la producţia de miere.

Un hobby mai nou

Fostul inginer topograf s-a apucat de cultivat plante exotice doar de câţiva ani. În tinereţe, a sculptat lemn şi a cusut goblenuri. De când s-a pensionat, a încercat mai multe hobby-uri – a crescut chiar şi fazani: „Vreo doi ani, că m-a prostit fiul meu. Apoi am crescut găini de rasă, aveam vreo 12 rase şi nu aşa – din fiecare soi aveam cocoş şi trei-patru găini, îi ţineam separat, să nu se încurce. Dădeam o grămadă de bani pe cereale şi ouă tot din sat cumpăram. Aşa că am renunţat. Acum mai avem câţiva iepuri şi creştem prepeliţe”. Pasiunea pentru grădinărit îi ia acum mare parte din timp, lui şi soţiei sale: „Îmi place pasiunea asta a soţului meu, îi dau şi eu tot concursul, cât pot. Este şi muncă – toată ziua trebuie să le dăm apă, trebuie să avem grijă de ele ca de copii, că şi plantele sunt fiinţe. Asta e, ne place aici la ţară, unde locuim în timpul verii, nu la Deva. Acolo mergem doar iarna, când plantele hibernează”. Şi Bianca, nepoţica de 10 ani, preferă casa de la ţară: „E aer curat, avem căsuţa de lemn, ne jucăm, nu cred să mai aibă cineva atât de multe plante ca bunicul. E interesant să te joci printre smochini”. De când se ocupă de plante, Ioan Gros a aflat o mulţime de trucuri: “La guava, nu ieşea nicicum planta din sămânţă, aşa că am urmat un sfat primit şi am clocotit cinci minute sămânţa. Am pus-o apoi în pământ şi, în două săptămâni, a dat!”.

Are noroc cu casa şi cu pivniţele largi unde aşează iarna plantele: „Bananierul face rod după patru ani. El iernează în pivniţă: de fapt, bananierul nu este arbore, este cea mai mare iarbă din lume. Îi tai frunzele, rămâne bulbul şi tija pe care în primăvară le plantez din nou. Şi smochinii se feresc de frig: se trage peste ei un sac, care se umple cu frunze uscate”. Fostul inginer estimează că are în jur de 30 de specii exotice şi peste 100 de exemplare de smochini: „Am văzut pe diverse site-uri că toată lumea făcea oferte de seminţe, dar eu am secţiunea “ofertă gratis”. Aşa îmi scriu oameni din toată ţara, cu care fac schimb de sfaturi şi de seminţe. Eu m-aş bucura dacă în judeţ ar fi un crescător mai mare decât bine, pentru că aş avea de unde lua seminţe”. Majoritatea pomilor vor intra pe rod în anii viitori, dar smochinii îi vor da la toamnă zeci de kilograme de fructe, programate deja pentru o delicioasă dulceaţă de smochine. Bărbatul se gândeşte deja că poate începe să vândă o parte dintre smochini, cu tot cu fructe. Îl găsiţi în Almaşu Mic!