Editorial: Aura nostalgiei

I-am văzut cotrobăind prin sertare, prin cutii urcate pe raftul cel mai de sus al debaralelor, căutând înfriguraţi 

prin albume cu fotografii alb-negru, prin cutii de pantofi îmbrăcate în foaie velină unde acum… cine mai ştie… 15, poate 20 de ani… au pus la păstrare fotografii şi vederi colorate de odinioară.
I-am văzut, în grupurile lor de Facebook, alunecând cu privirea peste străzile oraşului care-a fost cândva, prin faţa cofetăriei Garofiţa, pe esplanada Casei de Cultură, sărind, ameţiţi de parfumul nostalgiei, din grădina cu flori a fostei Şcoli pentru Ucenici, devenită apoi clădirea CFU şi Biroul Personal, din cadrul Combinatului Siderurgic Hunedoara (acum o ruină), direct pe puntea vaporaşului de agrement de pe Cinciş… i-am văzut admirând panorame aeriene în care se vedea Hotelul Rusca, Catedrala din Parcul Tineretului, blocul de la Cora, bazinul de înot şi o bună parte din Micro 6…

Unii au postat fotografii din Micro 4 sau 5, poze cu muncitori (părinţii noştri) ieşind de la Laminoare, imagini cu splendidul părculeţ de la Potcoavă, apoi – copleşiţi de emoţie – o copertă îngălbenită din “Cutezătorii”, de pe care zâmbesc şi astăzi, încremeniţi în timp, doi pionieri, alte câteva ediţii din “Şoimii patriei”, o etichetă de Perlan alb, sticle de lapte, un pachet de Snagov, o centură de pionier, un Pegas – modelul cu şaua lungă şi ghidonul înalt, apoi o imagine cu G-urile şi bazinul din Parcul Tineretului, pe când blocul de la Cora încă nu era construit…

Alţii, şi mai împătimiţi, au prelucrat imagini în Photoshop şi-au arătat lumii o mocăniţă pufăind vesel, pe şine care astăzi nici măcar nu mai există, ori au adăugat fotografii cu bisericuţa inundată din “coada” barajului, în tandem, alb-negru şi color, cu descrierea “BEFORE and AFTER”. O biserică albă şi zveltă, arbori, un drumeag, două căsuţe răzleţe, pitite în frunziş, foarte aproape de zidurile bisericii de odinioară, faţă în faţă cu o ruină, şi apele verzui ale lacului, apoi alte fotografii din Micro 5, altele şi altele…

“- În blocul 41, cele mai frumoase amintiri!
– Şi în C3 la fel de frumos şi de neuitat!
– Da, eram în Micro 4, eram aproape!
– Nadia, parcă tu stăteai pe lângă 38; îl ştiu pe fratele tău de la şcoală… aşa, din vedere…
– Ca în Micro 7 nu era niciunde, ne dădeam drumul pe pantă pe cărucioare făcute din role de cauciuc, procurate de la Aglomeratorul 2, de la benzile transportoare!
– Da, fra’! Până la Parângu’ mer’eau cărucioarele! Aiii! De câte ori era să intru sub câte-o Dacie!
– Unde eşti, fra’, acu’?
– La mama dreacu, unde să fiu? Nu-s în ţară, fra’… S-o dus orăşelu’ nostru! S-o terminat!”

I-am văzut, aşadar, cu ochii minţii pe toţi aceşti oameni împrăştiaţi prin lume şi firele nevăzute care-i leagă, parcurgând spaţiu şi timp, ca nişte lasere nevăzute, conectându-i pe cei înscrişi în grupurile de discuţii, de la tineri de 30 de ani, ca şi mine, până la oameni trecuţi bine de prima, a doua, ba chiar şi a treia tinereţe… I-am văzut pe toţi – neveste dezamăgite de viaţă, mame, femei de carieră, dar şi bărbaţi cam de toate vârstele şi categoriile, de la tineri pişpirii, la găligani cât uşa, i-am văzut, cum spuneam… căzând pe gânduri ori (aş putea mărturisi, cu mâna pe inimă, că i-am zărit pe cei mai slabi de înger) ştergându-şi o lacrimă pe furiş.

Apoi a venit noaptea şi s-au aprins luminile oraşului, iar oamenii aceştia îngânduraţi şi mâhniţi au plecat cu toţii la culcare şi-atunci am văzut clar, mai clar ca niciodată, cum fiecare dintre hunedorenii melancolici de la lumina zilei a primit de la oraşul pe care l-a iubit un fel de nimb care i-a luminat fruntea. Şi, atunci, au zâmbit din nou, în somn, fericiţi, ca nişte copii…

Oraşul, printr-o banală convenţie, probabil că aţi ghicit, se numeşte Hunedoara. Iar nimbului acestuia-i spune simplu aură. Aura nostalgiei.