Autori: Ada Ionescu, Laura Oană
“Mă fascinează să stau într-un colţ, neobservat, timp de câteva minute şi să privesc oamenii, în diversitatea lor, să le pătrund înţelesurile, să mă minunez de ceea ce pot ei să facă, să-i iubesc aşa cum sunt, cu bune şi cu rele” – este mărturia unui tânăr devean care a colindat până acum zeci de ţări de pe continent. Apoi, s-a decis să se lase “răsfoit” de alţii, mai puţin umblaţi, şi a devenit o “carte vie” botezată “Român prin Europa”.

O idee generoasă: în loc să citeşti o istorisire, ea îţi este relatată, în funcţie de întrebări, chiar de “personajul principal” al poveştii
“Fata Popii” şi “Bucureştean”
Într-un colţ, la o masă ferită, “Fata popii” şade de poveşti cu un tânăr care o descoase despre experienţa ei de copil crescut în familie de preoţi: “Nu toţi sunt osândiţi, unii au alegerea asta, avem liberul arbitru”. Gabriela Prisăcariu vorbeşte potolit şi îşi subliniază spusele cu gesturi molcome ale palmelor. “Greşesc eu sau Sfântul Petru a încercat să trăiască fără păcat?”, întreabă cititorul şi cartea răspunde: “Nu, singurul fără păcat e Dumnezeu…”. În alt colţ, cartea “Bucureştean” afişează un zâmbet atât de frumos încât poate demola doar cu privirea prejudecăţile despre mitici nesuferiţi.

Gabriela Prisăcariu le-a relatat cu răbdare celor care au dorit să o "citească" câteva dintre prejudecăţile la care până şi o fată de preot este supusă
Citeşte omul!
La 26 de ani, Aniela Firulovic are destulă experienţă pentru a răspunde tinerilor de sub titlul cărţii: “Lucrător pentru tineret”. Este absolventă de psihologie şi conduce la rândul ei “Liga pentru educaţie, cultură şi sport” (LECS), dar pentru a se întreţine face şi masaj tradiţional thailandez, lucru care îi incită pe cititori, mai ales că mulţi cred că este vorba de masaj erotic: “De fapt, masajul thailandez tradiţional este departe de aşa ceva. Se face direct pe haine, nici măcar nu presupune contactul cu pielea”, şi nu este singura experienţă despre care Aniela vorbeşte cu cititorii – mulţi o întreabă despre munca într-un ONG, care i-a oferit, de exemplu, şansa de a pleca în Africa cu doi jurnalişti. “Vorbesc cu ei despre ce fac eu în ONG, despre oamenii pe care i-am cunoscut, de la romi cu educaţie aleasă, până la provocarea de a cunoaşte africani foarte diferiţi faţă de ce v-aţi aştepta să fie, nu sunt săraci şi nici sălbatici. E frumos şi interesant ce facem noi aici. Îi învăţam pe oameni să vadă dincolo de etichete, de aparenţe. E uşor să creezi o poveste”.

Aniela Firulovic a jucat rolul cărţii de "Lucrător pentru tineret", dar a avut de dat prea multe explicaţii despre adevăratul masaj thailandez
Din Singapore, prin Europa, fără hartă
Joan Seah este “o tânără carte” de 33 de ani, din Singapore, plecată să cutreiere lumea în timpul unui an sabatic şi devenită, timp de două zile, “carte vie” pe “rafturile” de la Fisher’s Pub, în Deva. Cum s-a întâmplat asta? Joan a ajuns în Bucureşti cu vreo două săptămâni în urmă, apelând la varianta couch surfing (şederea, în mod gratuit, la o gazdă care face parte dintr-o reţea specială), l-a întâlnit pe deveanul Radu Tîrnăcop şi a acceptat invitaţia lui de a veni în judeţul Hunedoara pentru câteva zile.

Joan Seah a plecat singură prin Europa, fără nici măcar o hartă, iar acum spune că ar vrea să-şi petreacă în România Crăciunul
niciun pic de tehnică, dar cu tot sufletul. “Se vede că sunteţi latini!”, adaugă Joan.
Să fii o carte e fantastic
Care sunt riscurile unei asemenea călătorii? Joan a avut lângă ea un înger păzitor, aşa că nimic rău nu i s-a întâmplat. O singură dată a leşinat, în Riga, capitala Letoniei, după vreo trei pahare de băutură, şi s-a trezit la spital. Băiatul care o găzduia s-a ocupat de ea până şi-a revenit, nu i-au dispărut actele, nimeni nu i-a furat banii. Care ar fi diferenţa dintre România şi ţara de origine a asiaticei? “România este foarte diferită de Singapore, prin aceea că, la noi, societatea înseamnă multiculturalism: trei rase care trăiesc împreună – 70 la sută sunt chinezi, 20 la sută sunt malay, cam 7 la sută sunt indieni, iar restul sunt alte minorităţi. Prima limbă, care este folosită şi în şcoli, este engleza, deşi limba naţională, oficială, este malay”, explică călătoarea. După prima zi în care a fost, pentru întâia oară în viaţa ei, o carte, Joan spune că lucrul ăsta este fantastic. “Oamenii care veneau să mă citească erau complet străini pentru mine. Dar după ce eu îmi spuneam povestea se petrecea ceva extraordinar, în sensul că – dintr-o dată – îmi deveneau, parcă, cei mai buni prieteni. Faptul că reuşeam să-i inspir, să-i fac să-şi dorească să vadă şi ei lumea, m-a făcut să mă simt de-a dreptul deosebită. Cititorii mei au descoperit că sunt «o carte» curajoasă, având în vedere că am doar 33 de ani şi am plecat în călătoria asta singură”, adaugă Joan. Ca să plece “la capătul lumii”, spune că a trebuit să facă economii (cam 4.000 de euro) şi să respecte cu stricteţe un buget dinainte stabilit. Pentru dormit nu plăteşte mai nimic, graţie reţelei “couch surfing”. Foarte rar, acolo unde nu găseşte generoasele gazde, apelează la hostel-uri. În România zice că nu a fost deloc greu să găsească un loc de dormit. Ba mai mult, povesteşte încântată cât de prietenoşi sunt românii şi cum se bucură să aibă un asemenea musafir în casă, în seara de Crăciun. “Am o mulţime de invitaţii, dar încă nu m-am hotărât unde voi merge; s-ar putea să rămân în Bucureşti, în Deva, sau într-o localitate din zona graniţei cu Serbia. În Germania, de exemplu, nu am simţit aceeaşi căldură. Am fost la Munchen şi la Berlin, deci, poate senzaţia asta de distanţă între oameni se datorează faptului că ambele sunt oraşe mari, dar şi Bucureştiul este mare, însă cu toate astea la Bucureşti m-am simţit ca acasă şi am simţit că românii şi-au deschis cu adevărat uşile caselor pentru mine”, povesteşte Joan. De câteva ori, de-a lungul drumului, a fost pe punctul să se îndrăgostească, deşi asta este, poate, mult spus. Spune că pentru a te îndrăgosti e nevoie de timp. În orice caz, singaporeza şi-a promis un lucru: că va parcurge, în timpul acestui an sabatic, Europa şi că nimic, nici chiar dragostea, nu o va putea opri din drumul ei.
O sună pe mama în fiecare zi
Pentru că s-a aventurat într-o asemenea călătorie, Joan Seah a fost nevoită să facă şi o promisiune: că o va suna pe mama ei în fiecare zi. “Mama nu a fost încântată de ideea de a pleca, însă n-are încotro, trebuie să mă susţină. Mai greu este să găsesc, zilnic, conexiuni la Internet, ca să pot vorbi cu ea şi să o liniştesc, să o asigur că sunt bine. Pe de o parte, ea e foarte îngrijorată acasă, din cauză că nu ştie ce se întâmplă cu mine aici, în Europa, iar pentru mine este o grijă în plus căutarea unui loc unde să pot accesa Internetul, ca să comunic cu ea”. Cea mai spectaculoasă întâmplare a călătoriei sale de până acum? Simplu: să meargă în natură – de la drumeţii montane, la lacuri sau peşteri ori, pur şi simplu, o imagine splendidă cu un răsărit sau un apus de soare. “De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, locul care mi-a furat inima a fost Casablanca, în Maroc. Ospitalitatea marocanilor mi-a mers drept la inimă. Familia de acolo, Saduna, o familie cu nouă copii – m-a primit cu braţele deschise, m-a plimbat, m-a hrănit de cinci ori pe zi… Ce mai, devenisem una de-a lor. Sora lor”, îşi aminteşte singaporeza.
În prima zi, cartea “Joan Seah, fata din Singapore” a avut mai bine de zece cititori. Le-a povestit cât de mult îşi iubea elevii şi cum a ales să creeze această şansă de a călători şi de a vedea lumea, mai ales pentru oamenii ei.
Muzeele, statuile şi toate celelalte edificii vor fi acolo, cel mai probabil, şi în anii următori, dar oamenii trăiesc aici şi acum. Iar să fii acceptat şi îndrăgit, în ciuda faptului că a veni de pe un alt continent este – într-un oarecare fel – a veni de pe o altă planetă, e un miracol în sine, iar asta o face pe Joan să creadă că, de fapt, pe lume nu există străini.
Povestea care schimbă lumea
“Trăieşte ce citeşti, altfel nu are sens”, este motto-ul “Bibliotecii vii”, un concept care a adunat tinerii interesaţi de informaţie adevărată “direct de la sursă”. Mulţi şi-au povestit experienţa pe bloguri: “Într-o zi am citit o jurnalistă. Sincer, am fost surprins de sinceritatea şi deschiderea spre discuţie a tipei. Am aflat multe lucruri despre jurnalismul de televiziune, lucruri pe care nu le ştiam. Am cunoscut lumea din spatele unei emisiuni TV de mare rating din paginile acestei cărţi. Pot spune că am aflat că jurnalismul nu e chiar aşa uşor cum îl vedeam eu…”, scrie pe “amdoar18ani”.

După ce a colindat zeci de ţări, Radu Tîrnăcop a devenit el însuşi "o carte vie" în cadrul proiectului pe care l-a coordonat la Deva
Acum, în secolul 21, “cărţile s-au reinventat” şi nu în format electronic, dar în ceea ce au fost la începuturi: poveşti spuse de cei care le-au trăit!
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.