Ipoteză: uraniul primelor bombe a fost extras din minele Apusenilor

Articolul a fost vizualizat de 12,106 ori

Un inginer silvic, autor al mai multor volume, spune că a găsit mărturii pentru a susţine că uraniul folosit la fabricarea primelor bombe provine din judeţul Hunedoara, mai precis, din zona Băiţa. Scriitorul este convins acum că viaductul care susţinea linia ferată la trecerea peste Valea Luncoiului de la Luncoiu a fost construit de nemţi tocmai pentru că aceştia intenţionau să-l folosească la transportarea uraniului.

Ioan Costea crede că linia ferată construită de nemţi de la Brad până la Deva avea ca scop ascuns transportarea uraniului găsit în zona Băiţa

Ioan Costea crede că linia ferată construită de nemţi de la Brad până la Deva avea ca scop ascuns transportarea uraniului găsit în zona Băiţa

Viaductul de cale ferată are infrastructura de boltă din beton armat, la fel ca fundaţia directă de beton armat, deschiderea este de 8×23,5 m, are o lungime de 188 metri şi este construit în 1943. Viaductul este aşezat într-o curbă cu raza de 300 de metri. Ioan Costea este convins că cele două poduri din comuna Luncoiu de Jos au fost construite de nemţi după ce au identificat sursa de uraniu. “Eu am descoperit dovezi şi mărturii despre exploatarea uraniului de către nemţi în perioada Primului Război Mondial. Nu vreau să supăr inginerii minieri, vreau să precizez că este vorba de extracţii de uraniu, nu de exploatările clasice pe care le ştim noi. Se pare că s-a extras uraniu din Biharia, din zona Băiţa, şi a fost transportat de soldaţii nemţii cu rucsacuri plumbuite înspre Bulzeşti şi după aceea la Brad, unde au fost preluate de SS şi duse spre Viena, la laboratoarele de acolo. Bănuim că acolo s-a stabilit puritatea. Eu nu mă pricep la uraniu, nici nu vreau, nu am habar de fuziune sau fisiune, le confund tot timpul, dar pentru mine este important să se ştie că acest uraniu a ajuns la nemţi din zona noastră. În baza teoriilor recente, cum că nemţii ar fi pregătit prima bombă atomică şi că n-ar fi folosit-o, vine acum şi această teorie pe care eu am tratat-o în cartea „Uraniul primelor bombe”. Cert este că s-a descoperit uraniu şi a fost exploatat de nemţi. Chiar şi geologii români, în nişte rapoarte, spun că nemţii au localizat zona Băiţa – Plai din Biharia, dar că nu au exploatat uraniu. Ei bine, eu vin cu argumente şi zic că nu s-a făcut o exploatare în sensul clasic al cuvântului, dar au făcut prospecţiuni şi au extras uraniu probabil aşa cum se extrăgea aurul de la Roşia. Probabil că au scos suficient pentru a face o bombă”, spune Ioan Costea. Autorul este inginer silvic, are 55 de ani şi trăieşte în Câmpeni. Prima sa carte se numeşte „Capitalizarea Pădurilor”, urmată de „Misteriile Horii” şi „Uraniul primelor bombe”.

“Bomba lui Hitler”

Ioan Costea crede că linia ferată construită de nemţi de la Brad până la Deva avea ca scop ascuns transportarea uraniului găsit în zona Băiţa

Ioan Costea crede că linia ferată construită de nemţi de la Brad până la Deva avea ca scop ascuns transportarea uraniului găsit în zona Băiţa

“Eu vă spun de la început că resping orice apreciere referitoare la caracterul istoric sau ştiinţific al acestei cărţi. Această carte nu este nicio carte de istorie şi nicio carte de ştiinţă; este o carte pe care am scris-o pentru că am descoperit ceva, este o carte cu concluzii…”, scrie Costea. Autorul spune că a dat peste această teorie întâmplător, în timp ce făcea cercetări despre crimele comuniştilor în Munţii Apuseni: “Toată cartea porneşte de la o chestiune care m-a sensibilizat pe mine, este vorba de un unchi al meu, Mateş Samson, care a fost împuşcat în faţa casei, în sâmbăta de Înviere, în 1945. Casa a fost înconjurată de 20 de soldaţi ruşi, împreună cu localnici moţi. El se ducea spre biserică pentru că venise rândul lui să ducă ceea ce trebuie dus înainte la biserică. A fost împuşcat în faţa familiei, în faţa celor şase copii. Dumnezeu era plecat de acasă în momentul acela”. Autorul arată că ziarul

“Corriere della Sera” scria, în 2005, că în volumul „Bomba lui Hitler” apăreau o mulţime de indicii care ar putea conduce la concluzia că naziştii au avut la dispoziţie un fel de arme nucleare. Ei le-ar fi experimentat în octombrie 1944 şi în martie 1945. Se pare că detonările au fost urmate de „valuri de vânt ca nişte şocuri de presiune”. Istoricul german scrie şi despre un reactor nuclear lângă Berlin, care susţine că nemţii au ajuns departe în domeniul uraniului: „Cercetarea germană în domeniul uraniului a mers mai departe decât ne-am putea noi gândi […] cu toate acestea nu ar fi fost vorba despre o bombă atomică […] nu am auzit niciodată vorbindu-se de aşa ceva, fiindcă a fost implicat doar un grup mic de oameni de ştiinţă, legaţi de SS”. Producţia armelor atomice ar fi fost cunoscută doar de Himmler, iar documentele referitoare la aceste arme ar fi fost capturate de aliaţi în al Doilea Război Mondial.

Uraniul moţilor, pentru bombe

Autorul localizează: „Prin Biharia înţeleg: Vârful Găina, Curcubăta Mare, Curcubăta Mică, Piatra Grăitoare, Vârful Ţapu, Vârtop, Băiţa Plai, Arieşeni şi Avram Iancu”. De fapt, autorul recunoaşte că, la începutul cercetării, căuta alte informaţii: „Tot căutând informaţii oficiale care să arate, aşa cum ar fi de aşteptat, că sovieticii au început exploatarea uraniului românesc […] nu mică mi-a fost mirarea să descopăr că Hitler a fost primul care a început exploatarea uraniului în munţii moţilor. Am aflat că naziştii lui Himmler au folosit o parte a acestui uraniu la construirea câtorva „arme atomice”, scrie Ioan Costea, după care lansează o teorie mai îndrăzneaţă: „Cealaltă parte a uraniului moţilor a ajuns în posesia statului american. Din acest uraniu, dăruit de nazişti, americanii au făcut acele bombe pe care le-au slobozit asupra Japoniei”. Scriitorul vorbeşte cu bătrânii şi o întâlneşte pe Sabina Paşca, căsătorită cu un fost activist de partid şi primar în Arieşeni în 1959. Ea i-a povestit cum în 1937-1938: „oamenii din Arieşeni mergeau la lucru la Băiţa Plai cu caii, pe la Colibiţă, pe un drum de picior. […] aveam cel mult şapte ani, nu mersesem la şcoală”. Sabina ştie că oamenii din Arieşeni spuneau ce exploatau ei la Băiţa Plai: „un fel de praf de puşcă, care-i mai scump decât aurul” şi că „O mână de praf de puşcă de la Băiţa face cât patru mâini de aur”. În 2012, autorul află de la Gheorge Trifon din Vidrişoara că: „În 1955, am fost plătit de un ofiţer rus să întocmim o reţea de 100/100 m pentru detectarea uraniului pe versantul Râului Arieş – Muntele Biharia. Eram dotat cu o crosă pe care o târam după mine, în faţă purtam o aparatură într-o raniţă, iar la urechi aveam căşti […] Ştiu că odată ce am ajuns pe Biharia toate aparatele s-au ars din cauza concentraţiei mari de uraniu”, iar bărbatul şi-a amintit: „Îţi pot spune cu certitudine că atât harta, cât şi aparatura erau nemţeşti (…winking Reţin foarte bine aceste aspecte deoarece harta era foarte amănunţită, erau trecute toate pâraiele, oricât ar fi fost de mici, iar pe aparatură m-am uitat cu foarte mare atenţie şi am văzut scrisul nemţesc”.

Poduri pentru exploatarea uraniului

Lorant Kopeneţ din Abrud i-a mărturisit şi el autorului că tatăl său i-a povestit cum nemţii au făcut prospecţiuni în Munţii Apuseni în vederea exploatării uraniului: „Kopeneţ senior a fost director la exploatările miniere de la Baia de Arieş […] ştie că soldaţii nemţi au transportat uraniul obţiunut din prospecţiunile efectuate în Munţii Apuseni (Avram Iancu, Biharea, Băiţa Plai) la Brad […] Kopeneţ senior mai ştie că uraniul din acele prospecţiuni a fost transportat într-un fel de caserole de plumb, care arătau ca nişte raniţe placate cu plumb, pentru a preveni iradierea”. Autorul ajunge astfel la concluzia că podurile de la Luncoiu au fost construite tocmai pentru a ajuta la transportarea uraniului: „Este vorba de podurile de la Luncoiu, atât de puternice, atât de frumoase şi trainice, chiar şi acum se văd urmele scândurilor pe ele. Sunt făcute de nemţi, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi scopul lor a fost clar: nemţii le-au făcut să transporte uraniu. Sunt şi două tuneluri tot pentru asta construite. Sunt rezistente, pentru că ele trebuiau să reziste unui transport continuu”, explică Ioan Costea. Potrivit istoricilor, între anii 1941-1944 s-au executat tronsoanele Mintia – Viaductul Stoeneasa şi Brad – Viaductul Luncoiu, unde s-au realizat lucrări importante precum halta Brad, staţia Valea Izvoarelor, viaductul Gura Rizii/Brad, lung de 216 m, cu opt bolţi din beton armat, viaductul Cernele, staţia Dealul Fetii, podul metalic Dealul Fetii, pe care linia urcă având o pantă de 22 la mie, pasarela/viaductul Luncoiu de Sus, tunelul Mic – lung de 216 m şi terminat în 1943 – şi tunelul Mare – lung de 352 m şi terminat în 1945. Viaductul, care trece peste DN 76, susţinea linia ferată la trecerea peste Valea Luncoiului. La construcţia acestei linii au lucrat, între anii 1941-1944, şi 1.000 de prizonieri de război sovietici şi 700 de evrei, potrivit volumului “Mica Monografie a CFR – Regionala Timişoara”. Deşi calea ferată Deva – Brad nu mai este folosită de mai bine de un deceniu, structura de rezistenţă construită pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial s-a păstrat excelent.

Tags:

About Laura Oană