FC Hunedoara s-a obişnuit cu Liga a III-a

Articolul a fost vizualizat de 26,837 ori

La cinci ani de la înfiinţare, FC Hunedoara a luat un nou start în liga a treia a fotbalului autohton, acolo unde nu prea te bagă nimeni în seamă, dacă e să ne gândim la nivelul la care a ajuns fotbalul nostru în ultimii ani. În 2009, când consilierii locali Dan Bobouţanu şi Mihai Leu (primul ajuns viceprimar, al doilea – city manager) au pus bazele acestui nou club de fotbal, ma gândeam că în timp scurt se va face pasul spre liga secundă, acolo unde mai poţi vorbi uneori de fotbalul adevărat. Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat, iar hunedorenii s-au pregătit de un nou start în anonimat, în timp ce Caransebeşul sau Pâncota, două comunităţi cu care FC Hunedoara s-a luptat în ultimele două sezoane, au câştigat în acest an privilegiul de a urca o treaptă. Trist, dar adevărat, pentru întreg fotbalul din judeţul nostru, care a rămas cu o singură grupare în eşalonul trei, acolo unde, cu vreo trei decenii în urmă, cluburile din judeţ formau ele singure o serie aproape completă.

fc hunedoaraE clar că pentru a răzbi în acest sport trebuie să ai putere financiară, să găseşti pe cineva care doreşte să investească în fotbal. Iar la Hunedoara, în ultimii cinci ani, au venit vreo trei investitori, dar niciunul nu a reuşit să ducă gruparea de sub “furnale” mai sus. Aproape de fiecare dată, am încheiat sub linie, dând cale liberă celor de la Luceafărul Oradea, ACS Recaş, Olimpia Satu Mare sau FC Caransebeş. Cel mai aproape de îndeplinirea obiectivului au fost însă în ediţia 2012-2013, când, după un tur fără înfrângere şi cu 10 puncte diferenţă, FC Hunedoara a avut un retur de coşmar, capotând lamentabil. Am scris mult la acea vreme despre greşelile care s-au făcut, dar nepriceperea şi orgoliile au făcut ca finalul să fie cel pe care îl prevăzusem. Acelaşi investitor a continuat şi în sezonul următor, însă era clar că, prin plecarea unui nucleu important de jucători valoroşi şi, culmea, localnici, şansele de promovare erau aproape nule. Iar la timonă cu un tehnician obscur, căruia nici nu vreau să-i mai pomenesc numele, doar norocul ne putea ajuta. Ceea ce nu avea să se întâmple.
La finalul acestui campionat, Alina Sate şi-a retras sprijinul financiar, aşa că FC Hunedoara continuă, cel puţin până în acest moment, doar cu finanţarea care vine de la Primărie.

Start peste aşteptări

Sincer să fiu, nu prea acordam şanse mari “alb-albaştrilor” (noile culori oficiale ale clubului, care ne aduc aminte de Corvinul) în deplasarea din Oltenia, acolo unde la debutul actualului sezon îi aştepta o recentă retrogradată din liga secundă, Minerul Motru. Şi acest lucru, din mai multe motive. În primul rând, pentru că era un meci în deplasare, şi nu unul oarecare. În al doilea rând, datorită faptului că lotul actual al hunedorenilor este unul foarte tânăr, lipsa experienţei putând cântări decisiv. Cu o conducere administrativă inedită, venită din “Peluza Nord”, şi cu un antrenor dornic de a creşte şi a şlefui talente, mă refer aici la Titi Alexoi, FC Hunedoara s-a întrecut pe sine în Gorj, obţinând toate cele trei puncte, succesul venind pe un final de infarct.

Marele merit al conducerii clubului a fost acela că a reuşit pe ultima sută de metri să-i legitimeze pe Tecsi şi Făgărăşanu, care au fost titularizaţi de Alexoi, cei doi având o contribuţie hotărâtoare în obţinerea victoriei.

Oaspeţii au început cu tupeu şi au reuşit să deschidă scorul la capătul primelor cinci minute de joc. După ce a driblat trei adversari, Iulian Tecsi a finalizat cu un şut pe sub portar. Acelaşi fotbalist şi-a lăsat echipa în inferioritate numerică 20 de minute mai târziu, arbitrul acordându-i direct “roşu” pentru că şi-ar fi călcat un adversar. Gazdele au profitat la maximum de omul în plus şi au reuşit să întoarcă rezultatul în doar şapte minute prin Fărcăşanu (min. 31), cu un şut de la 14 metri şi Nicoloff (min. 38), care a înscris în colţul scurt al porţii apărate de Dragotă. Până la pauză avea să se restabilească însă egalitatea numerică, un motrean fiind şi el trimis la vestiare pentru cumul de cartonaşe galbene.

Final câştigător

“Alb-albaştrii” nu au disperat în cel de-al doilea mitan şi, bine conduşi de pe margine de Titi Alexoi, au dat lovitura pe finalul partidei. Introdus doar de şase minute, Fabian Pop a restabilit egalitatea în minutul 88, cu o lovitură de cap, centrarea venind de la Florin Olariu (introdus şi el în acelaşi minut 82). Cireaşa de pe tort avea să fie pusă de Făgărăşanu în cel de-al cincilea minut al prelungirilor, care a finalizat cu un şut la semiînălţime pasa primită de la Trăşcan. Un succes binevenit, care dă încredere echipei în perspectiva următoarelor meciuri. Iar continuarea o aşteptăm sâmbătă pe “Michael Klein”, de la ora 17, când FC Hunedoara va întâlni o altă grupare din Gorj, Ştiinţa Turceni, învinsă fără drept de apel în propriul fief de Nuova Becicherecu Mic, cu 4-1.

About Ion Bădin