Editorial: Fă rai cu ce ai!

Pentru că întotdeauna va fi cel puţin o “piesă” lipsă, pentru că iarba vecinului va părea uneori mai verde, pentru că uneori trecutul (sau viitorul) va părea mai cald, mai surâzător, mai bun decât clipa de acum.

Trebuie să treci prin multă durere în viaţă ca să înveţi să nu mai fugi de ea. Înţelepciunea se câştigă, aproape întotdeauna, cu preţul suferinţei. Pentru că nicio lecţie nu este mai bine înţeleasă, decât aceea trăită de propria piele.

Pentru că, într-o societate hedonistă care ridică în slăvi plăcerea şi consumerismul (obiecte şi oameni, deopotrivă), suferinţa este motiv de stigmatizare, iar cel care-o acceptă – un nebun… numai bun de dat la o parte sau de luat la mişto!

Este nevoie de maturitate ca să înţelegi că, în această dimensiune a vieţii, durerea şi limitările sunt inevitabile. Şi că, deşi multe din bucuriile pe care le trăim sunt, oricum am întoarce lucrurile, Daruri ale Vieţii pentru vieţile noastre, ele trebuie lucrate. Asemenea talanţilor biblici.

Nici Dumnezeu, nici îngerii şi nici vreun erou din poveşti mai vechi sau mai noi n-o să coboare din cer pentru noi, ca să ne ridice pereţii casei de vis, să ne strângă gunoaiele de pe stradă sau să pună capăt războaielor.

Ni s-a dat un “capital” şi, dacă vrem raiul, am face bine să-l investim. Chiar şi în dragoste, împlinirea pe viaţă este o continuă alegere, pe care trebuie să o faci în fiecare zi. Alegerea de a “ţine drumul” şi a nu ieşi în decor. Nimeni nu spune că va fi uşor. Pentru că nu va fi! Pentru că, asemenea oricărui traseu iniţiatic, pe drum vor apărea ispite, o să moară un cal, se va termina benzina, tu sau tovarăşul de drum vă veţi prăbuşi la un moment dat… Sau, te vei plictisi… Şi vei opta, din nou, pentru plăceri de moment, anesteziante pentru trup, minte şi inimă. Şi vei uita o vreme (pentru a câta oară?!) de scopul, adevăratul, Marele Scop al vieţii tale, singurul care te poate împlini cu adevărat.

Sunt atâtea paradoxuri aparente pe lumea asta! Unul dinte ele este tocmai renunţarea la bucuria plăcerii (acum) pentru împlinirea de mâine. Nu te văicări, aşadar! Că nu ţi-a dat Dumnezeu, mama, tata, şcoala şi aşa mai departe. Că alţii au pornit-o în viaţă mai bine.

Astăzi ai în mână un bulb urâţel, o rădăcină amară. Dar, la anul, dacă vei fi înţelept şi-o să ai dragoste de viaţă, vei ţine în mână o splendidă lalea! Iar peste câţiva ani ai putea dărui persoanei pe care-o iubeşti un coş uriaş cu flori. Astăzi ţii în mână un ou, peste cinci ani ai putea fi un fermier înstărit, privind cu bucurie de pe veranda casei peste toate acareturile.
Ori, poate n-ai nici bulb, nici ou. Poate că vântul, alergând hoinar prin lume, s-a lovit de genele tale plânse şi-a agăţat, jucăuş, în ele o umbrelă minusculă de păpădie. Ia-o şi pune-o-n pământ şi-o să ai, înaintea tuturor, galben, şi soare, şi-o primăvară numai a ta.

Desigur, nici disciplina şi renunţarea, nici bucuria împlinirii nu sunt obligatorii. Doar atât: va trebui să alegi. “Fă rai cu ce ai!”, cum vedeam zilele trecute un îndemn pe Internet. Şi ţine bine sămânţa aia-n palmă, să nu ţi-o sufle vântul!