Prima şedinţă a femeilor creştin-liberale a avut loc la Poiana Braşov

Articolul a fost vizualizat de 2,355 ori

La Poiana Braşov a avut loc, sâmbătă, 6 septembrie 2014, primul birou politic naţional reunit al Organizaţiilor de Femei din cadrul Alianţei Creştin Liberale. 

ofl

Doamnele prezente în număr mare au discutat modalităţile de colaborare din perioada următoare, cea pre-electorală, dar şi electorală şi armonizarea acţiunilor dintre Organizaţiile de Femei Liberale şi cele Democrat Liberale.

Cel mai mult s-a insistat pe stabilirea unor acţiuni concrete pentru perioada imediat următoare, care să vină în sprijinul candidatului la prezidenţiale al ACL, Klaus Iohannis.
Una dintre decizii impune doamnelor ca până pe 30 septembrie a.c. toate organizaţiile judeţene ale femeilor liberale şi democrat liberale să-şi creioneze şi să îşi armonizeze calendarul de acţiuni, astfel încât să se poată promova împreună candidatul dreptei unite.

Preşedintele Organizaţiei Femeilor Liberale, Lucia Varga, a declarat: “Domnul Klaus Iohannis este un alt model de preşedinte, un model care poate aduce prosperitate şi demnitate familiilor din România. Vom câştiga alegerile prezidenţiale acţionând împreună”.

Doamna Cristina Trăilă, preşedinte al OFPDL, a subliniat faptul că exemplul dat de candidatul dreptei este unul grăitor şi trebuie urmat de doamnele creştin-liberale: “Am să îl citez pe Klaus Iohannis, viitorul preşedinte al României, care ne reaminteşte în fiecare întâlnire a sa de ceea ce a realizat în timpul mandatului de primar al Sibiului nu pentru a se lăuda, ci pentru a arăta că se poate. Or, precum Klaus Iohannis, aşa şi femeile creştin-liberale vor putea demonstra că se poate, tocmai datorită experienţei acumulate în toţi aceşti ani, prin onestitate şi profesionalism”.

Evenimentul a beneficiat de prezenţa liderilor Ludovic Orban, vicepreşedinte PNL, şi George Scripcaru, primar al Braşovului.

Preşedinte OFL
Filiala Teritorială Hunedoara,
Deputat Carmen Hărău

About Redacţia REPLICA