O simplă comparaţie. Costurile sociale ale salariului în România, duble faţă de Bulgaria

Articolul a fost vizualizat de 1,967 ori

Pentru a-şi plăti angajaţii cu un salariu de 1.719 lei net pe lună (cât este venitul mediu pe economie în România), un angajator de pe piaţa locală are o cheltuială totală de 2.500 de lei, ceea ce înseamnă că doar taxele şi contribuţiile „sociale“ plătite la stat reprezintă o povară fiscală de 45% din fiecare salariu pentru companie, potrivit calculelor ZF. 

Pentru oferirea aceluiaşi nivel salarial în Bulgaria, angajatorii plătesc la stat pe taxe şi impozite „sociale” doar de 27,5% în plus peste salariul net, devenind astfel una dintre ţările cu cele mai mici taxe pe muncă, reiese din aceleaşi calcule. În condiţiile în care infrastructura bulgarilor este superioară celei din România, iar munca este mai ieftină dincolo de graniţa de sud a ţării, statul român s-ar putea confrunta în următorii ani cu un exod al investiţiilor străine. Deja, unele companii prezente pe plan local au traversat graniţa până în Bulgaria, de câţiva ani.

Mondelez, importatorul Milka, s-a mutat în Bulgaria încă din 2009, unde a dus producţia ciocolatei Poiana din România într-una dintre cele două fabrici deţinute acolo. Iar din 2012 şi retailerul online eMag şi-a deschis o platformă virtuală pe teritoriul bulgăresc.

Cum poate lupta România să păstreze investiţiile străine în ţară, în condiţiile în care Bulgaria are taxe de aproape două ori mai mici pe salarii, cea mai mare povară a angajatorilor? Simplu, Guvernul trebuie să administreze, nu să domnească!

Tags: , ,

About Adrian Sălăgean