În urmă cu cinci, şase, chiar 10 ani, tristeţea reprezenta o modă în rândul adolescenţilor. Aşa-numiţii puşti “emo” îşi ascundeau ochii după breton, îşi înnegreau unghiile, purtau haine cernite şi, uneori, chiar îşi provocau singuri răni, spre exasperarea părinţilor şi oprobriul adulţilor din jur. Moda “emo” a dispărut, iar copilandrii care îşi deghizau tinereţea într-o înfăţişare tristă sunt astăzi tineri care se bucură de viaţă. Unii dintre ei studiază la facultăţi serioase. Alţii, care n-au devenit între timp prieteni cu şcoala, urmează meserii la care au acces şi fără studii, dar nu mai seamănă deloc cu adolescenţii astenici şi îmbufnaţi din trecut.
Timpul a demonstrat că, din fericire, tristeţea întipărită pe chipul adolescenţilor “emo” era mai mult o chestiune de modă pentru majoritatea adepţilor stilului, puţini fiind cei care aveau într-adevăr probleme emoţionale.
Întrebaţi astăzi despre trecutul lor “emo”, tinerii reacţionează diferit. Unii fac haz de amintiri, iar alţii se simt jigniţi că îi asociezi “curentului” şi neagă apartenenţa la el, amintindu-şi de “pietrele” încasate de la cei din jur pentru frizurile ciudate, hainele închise la culoare şi muzica sinistră pe care o ascultau.
Adolescenta “emo” – astăzi studentă la Medicină
Alexandra are 22 de ani şi tocmai a trecut de “treaptă” la Facultatea de Medicină din Timişoara. Reuşita i-a fost răsplătită printr-o vacanţă pe cinste, la mare, alături de colegii de facultate. Fotografiile de vacanţă postate pe site-urile de socializare o înfăţişează cu un zâmbet radiant. Prin anii 2007 – 2008, însă, Alexandra era o copilă firavă, cu ochii puternic conturaţi cu negru, pe jumătate acoperiţi de un breton gros, îmbrăcată mai mult în culori închise, care poza cu expresii triste şi asculta un gen de muzică pe care astăzi îl defineşte ca fiind “ciudat”, o combinaţie de punk şi rock, cu versuri care vorbeau despre sfârşit, durere, singurătate şi străzi transformate în morminte. “Nu eram «emo» de-adevăratelea. Mă îmbrăcam, mă pieptănam şi mă purtam aşa, pentru că la fel făceau şi cei din anturajul în care îmi petreceam timpul. Nu îmi amintesc sub nicio formă de acea perioadă ca de o perioadă tristă din viaţa mea”, mărturiseşte tânăra.
Aspră cu sine, cea din trecut
Fata îşi aminteşte că părinţii săi nu o criticau prea mult pentru stilul pe care îl adoptase, dar spune că dacă ar avea o
Pentru majoritatea adolescenţilor hunedoreni de acum 5 – 10 ani, curentul emo s-a dovedit a fi doar o modă, nicidecum un flagel psiho-social.
soră mai mică şi aceasta s-ar alinia trendului “emo”, ar scutura-o puţin, să o trezească la realitate. “Dacă aş putea, cu gândirea de acum, să-mi dau un sfat mie celei din adolescenţă, acela ar fi să-mi schimb înfăţişarea, locurile pe care le frecventam şi preferinţele muzicale”, afirmă Alexandra, amintindu-şi de vremurile în care îşi făcea veacul într-un bar întunecos, de la marginea Hunedoarei. Schimbarea de mentalitate a fetei este evidentă şi, după cum chiar ea o spune, se datorează schimbării de anturaj şi de priorităţi. “Cu siguranţă m-am maturizat în ultimii ani. Principala schimbare în ceea ce mă priveşte o reprezintă felul în care privesc şcoala. Acum îi acord o importanţă mult mai mare decât îi acordam în gimnaziu sau în liceu”, declară studenta.
Îşi neagă trecutul “emo”
Din generaţia “emo” a făcut parte şi Andrei. Pe la 15 ani, băiatul nu numai că îşi purta bretonul în ochii conturaţi cu negru, dar îşi procura şi accesorii de pe Internet, pentru a-şi întregi look-ul de “tânăr trist”. Înfăţişarea sa era atât de puternic influenţată de moda “emo”, încât Andrei a trebuit deseori să suporte mustrările şi ridiculizările adulţilor din jur. Şi acum se mai enervează când îi aminteşti de această etichetă. “Nici acum nu înţeleg care era problema că purtam bretonul în ochi şi brăţări cu ţinte. Eu nu consider că eram «emo», ci pur şi simplu ăla era stilul care îmi plăcea. Se dramatiza prea mult atunci cu generaţia «emo», iar noi nu făceam nimic rău”, spune Andrei. Cu toate că nu a urmat o facultate, tânărul a reuşit să-şi transforme una dintre pasiuni în meserie. Frizurile ciudate pe care şi le făcea în adolescenţă par a fi constituit antrenamentul pentru meseria de hairstylist pe care o practică în prezent.
O problemă de modă, nu una de suflet
Psihologii sunt de părere că moda “emo” a fost expresia unui act de rebeliune al adolescenţilor de acum câţiva ani. “Adolescenţa este o perioadă sensibilă, în care delimitarea dintre tristeţe şi depresie este foarte fină. Adolescenţii se simt de multe ori neînţeleşi şi atunci refulează prin mici acte de rebeliune. Moda «emo» a fost un astfel de act prin care copiii încercau să atragă atenţia celor din jur. Nu cred că simţeau că înfăţişarea tristă îi reprezintă, dar se copiau unii pe alţii. Dovada că nu a fost vorba de o problemă profundă, ci de o modă, stă în faptul că fenomenul «emo» a dispărut”, este de părere psihologul Irina Toth. Psihologul arată că adolescenţii ar trebui să se bucure de o atenţie sporită din partea adulţilor din jur, pentru a depăşi cu succes angoasele caracteristice vârstei lor. “Primii care ar trebui să-i susţină pe adolescenţi în dezvoltarea lor personală sunt părinţii, dar contribuţia părinţilor se dovedeşte unerori insuficientă. Eu sunt de părere că foarte utile sunt taberele pentru tineri, cu ateliere tematice. În cadrul acestora, adolescenţii reuşesc să înveţe să comunice, să se cunoască şi găsesc răspunsuri pentru problemele care îi frământă”, explică Irina Toth.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.