Ponturi pentru pariori: Europa League

Articolul a fost vizualizat de 1,454 ori

Astăzi se dispută a doua etapă a fazei grupelor Europa League. Vor fi câteva meciuri interesante care ne pot aduce profit. Două dintre ele ne interesează în mod special pentru că sunt disputate de către echipe din Liga 1, Steaua şi Astra. Steliştii au început cu o victorie categorică această grupă şi meciul din această seară, de la Kiev, îi poate aduce în prim plan pentru clasarea pe primul loc în grupă. Astra a început cu o înfrângere drastică şi are nevoie de un rezultat pozitiv pentru a rămâne cu şanse reale în cursa pentru calificare.

Meci echilibrat la Kiev

Steaua evoluează în Grupa J a Europa League şi le are ca adversare pe Dinamo Kiev, Aalborg şi Rio Ave. După prima keseruetapă, Steaua şi Dinamo Kiev se află pe primele locuri în grupă cu câte trei puncte fiecare. În mod normal, cele două echipe se vor califica în primăvara europeană. Meciul de astăzi este important pentru ambele tabere. Echipa care câştigă această confruntare are prima şansă la câştigarea grupei. Gazdele sunt într-o formă bună. În primele şapte etape din campionatul Ucrainei au reuşit cinci victorii şi două remize. Pe teren propriu au trei victorii şi un egal, au marcat de şapte ori şi au primit un singur gol. Ucrainenii au o defensivă puternică şi cred că se vor apăra bine în acest meci. Steaua este lider în Liga 1. După primele nouă etape are 22 de puncte, 20 de goluri marcate şi şase primite. În deplasare a avut un parcurs excelent în campionat şi a câştigat toate cele patru meciuri disputate. Echipa din Ghencea are amintiri plăcute de la Kiev. Într-o confruntare cu Dinamo Kiev a obţinut ultima victorie în grupele Ligii Campionilor. S-a impus cu scorul de 4-1, după un meci pregătit foarte bine de Cosmin Olăroiu. Acum are şanse să obţină o nouă victorie şi să-şi asigure, în mare parte, calificare în faza următoare a competiţiei. Cred că Steaua va obţine o remiză sau va câştiga. Pariez 8 unităţi pe acest pronostic. Cota de 2,08 ne va aduce 8,64 unităţi profit.

Meci de trei puncte pentru Aalborg

Aalborg va primi astăzi vizita portughezilor de la Rio Ave. Oaspeţii sunt cea mai slabă echipă din Grupa J şi şansele lor la calificare sunt aproape nule. În prima etapă au pierdut categoric acasă în faţa celor de la Dinamo Kiev. Acum au o deplasare grea în Danemarca. Aalborg a făcut o repriză foarte bună împotriva Stelei. A avut ocazii mari şi putea să conducă la o diferenţă de două sau trei goluri la pauză în meciul de pe Arena Naţională. Danezii nu traversează o perioadă bună în campionat, dar cred că se vor mobiliza şi vor obţine un rezultat pozitiv în această seară. Pariez 5 unităţi pe victoria gazdelor. Cota de 2,40 ne va aduce 7 unităţi profit.

Fiorentina, favorită la Minsk

Dinamo Minsk, echipa care a eliminat-o pe CFR Cluj în acest sezon din Europa League, a început faza grupelor cu un umilitor 0-5 pe terenul celor de la Young Boys. Astăzi o va înfrunta pe teren propriu pe Fiorentina, cea mai bună echipă din această grupă. Oaspeţii vin din Seria A, unul dintre cele mai puternice campionate ale lumii. Au jucători mult mai valoroşi şi mai experimentaţi decât cei de la Minsk. În mod normal, ar trebui să se impună fără probleme în acest meci. În prima etapă au câştigat cu scorul de 3-0 partida cu o reprezentantă a Franţei, Guingamp. Au jucători de atac precum Mario Gomez, Ilicic, Valero, Joaqiun, Cuadrado şi Aquilani. Aceştia vor face diferenţa. Pariez 10 unităţi pe victoria oaspeţilor. Cota de 1,80 ne va aduce 8 unităţi profit.

About Cristi Iuhasz