De ce vreau (şi nu vreau) alegeri mai des

Mai în glumă, mai în serios, un bun prieten al meu spunea: “Băi, cred c-ar fi bine să avem alegeri cel puţin o dată pe an”. Am râs, apoi i-am dat, oarecum, dreptate. Până la finalul discuţiei, am concluzionat c-ar fi mai bine ca alegerile să aibă loc din şase-n şase luni. Aşa ne-am convinge doar o dată la patru ani că, într-adevăr, Ponta e o copie palidă a lui Putin. Diferenţa este că “Putin are cu ce”, vorba băieţilor de cartier, din toate punctele de vedere.

Ponta, mai puţin. Putin a fost agent KGB şi n-a ascuns asta. După ce, în stilu-i caracteristic, Băsescu l-a “reclamat” pe Ponta drept fost agent SIE, Ponta a replicat mai întâi prin a spune că a fost “un om care a respectat toate legile ţării”, abia mai apoi a adăugat că ce a spus Băsescu “sunt numai minciuni”.
Copiii din judeţ care fac naveta la şcoală şi-au primit parte din bani (Guvernul tot mai are restanţe pentru anul şcolar trecut), iar, în plus, prin comunele hunedorene au apărut deja vreo 10 microbuze noi (care, sper eu că nu vor circula şi duminica, pe 2 şi 16 noiembrie). Mai mult, după ce, la începutul anului, a cerut să i se facă o listă cu 20 de proiecte locale prioritare, acum, aproape de alegeri, Guvernul Ponta vine cu o o ofertă promoţională gen “dublu la acelaşi preţ”, punând pe lista alocărilor de fonduri încă 20 de proiecte ale primăriilor de comună din judeţ. Tot acum, Guvernul se pregăteşte de majorări de pensii, de majorarea salariului minim şi anunţă creşteri economice duble faţă de cele preconizate, hulind “balaurul” de la Cotroceni care spune că, cel puţin din punct de vedere tehnic, suntem în recesiune. Dar să-l lăsăm pe Băsescu în pace. El iese din scenă în aceste zile şi o face în stilul său de marinar.
Să revenim la viitorul politic al României ce se vrea a fi Victor Ponta: o paiaţă. Zic asta pentru că sunt absolut sigur că Victor Ponta este încă tânăr şi nu a vrut să-şi rişte încă de pe acum cariera politică, pentru că un eşec în noiembrie asta ar însemna, de fapt, pentru el.
Aş vrea şi alegeri locale din şase-n şase luni. Mai ales alegeri locale! Din şase-n şase luni primarul s-ar pune şi el mai serios pe treabă, ar asculta cu adevărat ce vor cetăţenii, ar asfalta de zor toate străduţele dintre blocuri şi şi-ar aduce aminte că mai există şi trotuare pe care nu poţi merge dacă ai tocuri (în cazul doamnelor) sau tenişi cu talpă subţire, pentru că stratul de uzură e demult dispărut, iar în talpă te “necăjesc” cu înţepături, iar pe doamne le ameninţă cu o luxaţie, bolovanii ce ţin loc de asfalt.
Aş vrea alegeri locale mai dese pentru că, deseori, cu şase luni înainte de alegeri se anunţă încă un investitor venit în oraş, se deschide încă un aqua-park, se inaugurează încă un mall (sau supermarket, în oraşele mai mici) şi pare că, pe ansamblu, oraşul începe să trăiască.
Şi-acum să vă spun de ce nu vreau alegeri mai des. Pentru că, de la momentul mai 1990, în procesul electoral din România nu s-a schimbat mai nimic. Şi acum sunt părinţi care le spun copiilor să intre în cabină cu bătrânii care nu văd bine şi să-i determine pe aceştia din urmă “să-l voteze pe Iliescu”, aşa cum se întâmpla atunci. Pentru că şi acum majoritatea politicienilor sunt goi pe interior: sunt lipsiţi şi de suflet, şi de minte, şi de competenţe profesionale. Pentru că şi acum electoratul este prea comod să discearnă informaţia primită şi să voteze după alte criterii decât cele care ţin de aspectul candidatului, felul în care vorbeşte, ori modul în care se îmbracă (sau, mai nou, se dezbracă).
Pentru că şi acum strategiile de campanie se bazează pe “lovituri de graţie” aplicate “la momentul oportun”, nu pe adevăruri spuse onest, deîndată ce sunt descoperite.
Nu vreau alegeri mai dese, pentru că şi-aşa, din patru-n patru ani, se cam repetă aceeaşi poveste de care m-am săturat încă de la a doua dezamăgire politică: adică de prin 1996, de când am crezut c-am schimbat neo-comuniştii lui Ion Iliescu pe cei 15.000 de specialişti ai lui Emil Constantinescu.