Cu circul, în arena copilăriei

Ca să ne reîntoarcem către zilele de aur ale copilăriei sunt destule căi: ne scăldăm în amintiri, reauzim glasul bunicilor, mirosim un măr sau o gutuie. Totul e să închizi ochii şi să dai timpul înapoi ori să-ţi deschizi larg sufletul atunci când intri… pe porţile circului. Să te bucuri şi să aplauzi orice năzdrăvănie a clovnilor, curajul dresorilor ori zborul acrobaţilor. Profitaţi de ultimele reprezentaţii, ni se spune, ar putea fi cele din urmă ale circului românesc.

Timp de patru zile, cât a stat Circul Americano Vargas la Deva, sute de puşti s-au bucurat şi, alături de ei, părinţii şi bunicii s-au rupt de ritmul istovitor al după-amiezilor mohorâte de octombrie. “Doamnelor şi domnilor, a venit circul!” A venit şi s-a ridicat pe ploaie, pe un teren viran din spatele hipermarketului de la intrarea în oraş. Brusc, aerul toamnei s-a schimbat. A sosit vremea ca micuţii încântaţi să-şi târâie printre băltoace părinţii îndesaţi sub umbrele şi să spună curajoşi: “E doar apă, mami!” Dincolo de porţile strălucitoare, aşteptau minunăţiile îngrămădite pe afiş. O girafă! Şi lei! Şerpi şi ponei! Câţiva copii adulmecă mirosul ciudat al serii unde aroma fânului străbăte porţile alături de cea a sălbăticiunilor. Un iz nou, atât de diferit faţă de cele cu care sunt ei obişnuiţi – arome de flori din deodorantul de cameră, plasticul încins al plasmei sau al tabletei, ori al uleiului din fast-food-uri. “Mai repede, mai repede”, îşi îmboldesc copiii însoţitorii. Se grăbesc să ia loc în loje, se foiesc în scaune şi apoi sar printre rânduri după vată pe băţ şi pungi de pop corn. Când se sting luminile, micuţele suflete oftează pline de nerăbdare, aplaudă sau îşi bat picioarele ca încurajare. În arenă, doi acrobaţi fac spectacol şi un pistruiat de şase ani îi explică soră-sii: “I-au legat cu funii ca să nu zboare mai sus…”. Fata, fără pistrui, şopteşte: “Şi dacă zboară?”. Băiatul o lămureşte: “Dacă zboară prea sus, nu-i mai vedem! Uite ce braţe are, vrei să o arunce la Lună?”, dar fata vrea altceva: “Şi eu vreau să zbor cu sfoara. Mami, cumpărăm şi noi o sfoară din aia?”. Apoi, clovnii îi fac pe micuţi să râdă în hohote, să strige fericiţi şi să aplaude, jocul cu yo-yo îi uimeşte pe toţi, “spirala morţii” strânge de încordare pumnii tuturor, iar, când intră girafa, până şi adulţii lungesc gâturile să vadă minunea, în timp ce cortul se umple de acordurile ample din “Regele Leu”.

Pitonii uriaşi îi fac pe copii să ţipe, încântaţi de pericol, şi puştii se râd de mamele înfrigurate. Se aplaudă dansul cămilelor, iar dresura de lei îi face pe toţi să se viseze oameni curajoşi, care ar putea struni chiar şi nobilele animale, sălbăticiuni care îşi arată colţii şi mârâie zgomotos la bărbatul care le porunceşte de la numai câţiva centimetri.

Spectacol de aplauze

În pauză, zeci de copii fac coadă la pozele cu Rambo, cel mai mic ponei din Europa, instantaneele cu cămila, sau vor să călărească poneii pestriţi ai circului. În timp ce căluţii fac turul arenei, dresorii, care ţin copiii în şa, sunt leoarcă de transpiraţie. Într-un sfert de ceas, tinerii trag cât alţii într-o zi întreagă. Nimeni nu se plânge. Asta e regula numărul 1 a oricărui spectacol de circ: cât durează reprezentaţia, toţi artiştii îşi fac treaba. Perfect, cu zâmbetul pe buze. Nimeni nu bagă de seamă că dresorul leilor, Arkan, trece printr-o criză de rinichi şi chiar şi aşa a intrat în arenă şi înfruntă leoaicele. “Intri şi-ţi faci numărul. Ei nu trebuie să ştie cât de doare sau că ai stat sub perfuzii”, mărturiseşte bărbatul care poartă mândru numele unui teribil războinic sârb. Alături de fraţii Vargas, Arkan revine la Deva, odată cu Circul Americano Vargas: “În anul 2014, am adus un spectacol nou în arenă: clovni muzicali premiaţi la Monte Carlo, laureaţi ai Festivalului de Circ de acolo; artişti care fac acrobaţii la înălţime, inclusiv spirala morţii, un număr pe care nu-l mai face nimeni în Europa. Circul Americano Vargas schimbă spectacolul în fiecare an – nu lăsăm decât două-trei numere de pe un an pe celălalt”, explică Hunyadi Janos Matyas Arkan. Menajeria circului este plină de animale exotice: ponei pitici, cămile sau lei. Circul Americano Vargas este recunoscut pentru show-urile frumoase oferite an de an. În 2014, au adus publicului prima girafă. Cel mai înalt animal ajuns în oraşul de la poalele cetăţii este Rocco, o girafă care, în ciuda atitudinii ei “impozante”, se împacă cel mai bine cu un ponei pătat: “Anul acesta vedeta este Rocco, are doi ani, are o înălţime de patru metri şi către cinci metri. Se înţelege cel mai bine cu un ponei. Aşa au fost crescuţi de mici, între girafă şi ponei este un fel de dragoste: nu intră în arenă unul fără celălalt, toată ziua sunt împreună”, explică Arkan, în timp ce Robi Vargas serveşte frumosul animal cu morcovi, iar poneiul muşcă în joacă genunchii prietenului său uriaş. Girafa are o cabină de vedetă, croită pe măsură, şi o curte interioară unde iese cu prietenul la plimbare. Rocco are şi o bucătărie pe măsură, amenajată la o înălţime de peste trei metri. Îngrijitorii spun că mănâncă aproximativ un balot de fân pe zi, dar face mare risipă. Nu şi cu nişte delicatese precum morcovii, pe care îi ia delicat chiar din palma dresorului, Robi Vargas. “La Deva, ne-am simţit perfect. Avem aici un public minunat şi în fiecare an venim cu noutăţi. Ştim că, în general, copiii se bucură de animale şi adulţii de partea artistică. Rocco a fost cireaşa de pe tort pentru spectatori. Noi nu facem din circ doar o afacere, la noi, la Circul Americano Vargas, acesta este un stil de viaţă”, spune prezentatorul show-ului, Gabriel Feraru.

Circul, fortăreaţa copilăriei

Circul este ridicat precum o fortăreaţă medievală: în faţă porţile impozante, de-a stânga şi de-a dreapta, sunt aliniate rulotele artiştilor, în spate e menajeria, iar în centru, maiestuos, se înalţă cortul pe care flutură steaguri colorate. Una dintre maşini aparţine unora dintre cei mai vestiţi şi buni artişti de circ: Trio Gordon Grigorescu. Mamă, tată şi fiu aduc în arenă un spectacol, care încântă, emoţionează şi uimeşte. Cristian Gordon Grigorescu este singurul român care poate cânta simultan la două trompete şi, în lume, sunt doar patru oameni care pot face asta! Costumată într-un clovn vesel şi rotund, doamna scoate pe rând, de sub haina sclipitoare, trompete, fluiere, viori, tobe… cântă bine la peste zece instrumente. De fapt, te bucuri atât de mult de spectacol, că le pierzi numărul. Publicul aplaudă în delir: micuţii sunt încântaţi de câte obiecte gălăgioase poate ascunde o haină, în timp ce părinţii nu îşi pot ascunde mirarea: “Probabil, ştie să cânte şi la pian, doar că nu a încăput sub veşminte”, spune, în sală, un chirurg fascinat de spectacol. Cuplul de clovni muzicali este: “Awarded by Societe des Auteurs, Compositeurs et Editeurs de Musique In International Festival du Cirque de Monte Carlo 2004”. Soţii Gordon au lucrat ani de zile în marile circuri ale Europei: “Noi suntem prima dată în ţară, după aproape 20 de ani. Cânt la două trompete şi – fără falsă modestie – nu e nimeni în ţară care cântă la două trompete. Asta este viaţa noastră a artiştilor de circ – facem lucrurile grele să pară atât de uşoare, încât oricine spune: “Mă duc şi eu acasă şi fac”. Nu e indicat, pentru că toate lucrurile – mai ales acrobaţiile – sunt foarte periculoase şi lucrurile care le facem noi atât de uşoare, sunt greu de făcut”, spune bărbatul cu numele de scenă Florin. Era în orchestra Circului de Stat unde şi-a cunoscut soţia, care este la a cincea generaţie de circari: “Născută şi crescută în circ, cum spunem noi”. S-au căsătorit şi, după cinci ani, s-au decis să aibă un copil. Cătălin Gorgon Grigorescu a terminat Liceul de Muzică şi apoi Conservatorul şi cântă excelent la trompetă. La 25 de ani, s-a alăturat lumii circului şi îşi uimeşte publicul cu un nemaivăzut spectacol de yo-yo.

Trio formidabil

“Nu am vrut să-l aducem pe Cătălin în viaţa asta, pentru că nu-i chiar atât de plăcut, dar, după cum ştiţi, în toată ţara asta, posturile sunt blocate, nicăieri în domeniu nu se poate intra şi atunci, decât să rămână acasă aşa, am zic că e mai bine cu noi, pentru că el şi înainte a mai cochetat cu circul”, explică şeful de trio.

Numărul de yo-yo este premieră naţională: dacă îl urmăreşti pe Cătălin, îndemânarea şi iuţeala cu care se succede totul, te uimeşte. Pur şi simplu ai impresia că obiectul este cumva legat de sfoara cu care tânărul îl mânuieşte: „Totul funcţionează pe baza forţei de rotaţie, trebuie imprimată şi menţinută o viteză mare de rotire. Practic, îi dai o viteză atât de mare unui obiect încât îl poţi ţine să se rotească şi pe o tijă”. A început cu o joacă de vacanţă la circ, explică tatăl său: „În fiecare vară, l-am dus cu noi unde am fost. Într-un an, am fost în Elveţia şi lucram cu un alt grup de chinezi. O chinezoaică mică şi drăguţă s-a îndrăgostit de el. Ea nu ştia să cânte la trompetă, dar i-a arătat ce ştia ea: cum se învârte yo-yo. Din această joacă, după trei-patru ani, Cătălin mi-a spus: „Tată, vreau să-ţi arăt ceva”. Când l-am văzut am zis: „Continuă, că-i bine!”. Acum, când am avut nevoie, a perfecţionat numărul, a adăugat mişcare scenică şi a ieşit acest număr. Fantastic!”.

Toţi membrii Trio Gordon Grigorescu sunt extrem de talentaţi, muncesc mult, repetă ore întregi, joacă în fiecare seară, indiferent de starea sufletească: „Noi trebuie să fim foarte drastici cu noi, pentru că publicul nu-ţi spune: Ai făcut prost” sau „Ai făcut bine”. El te recompensează prin aplauze sau te taxează: e urât când, după ce-ai terminat numărul, oamenii stau cu mâinile în buzunar. E groazic! Când era Cătălin mai mic, îl trimiteam să-şi adune colegii, să vedem: râd, nu râd, intrăm cu el… Nu îţi poţi permite ca artist să intri cu ceva neexperimentat în manejul circului”.