Constantin Voinia: “Veteranii şi-au făcut datoria faţă de ţară”

Preşedintele subfilialei Hunedoara a Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de RĂzboi vorbeşte despre problemele şi dorinţele celor pe care îi reprezintă

Constantin Voinia

Au trecut mai bine de 20 de săptămâni de când săptămânalul REPLICA a început să vă prezinte, în fiecare zi de joi, câte o poveste (cel puţin una) a unui veteran de război. A venit şi momentul câtorva concluzii, iar pentru asta am apelat la ajutorul unui om care-i cunoaşte şi încearcă să-i ajute: Constantin Voinia, un om care a petrecut 40 de ani în armată, la unitatea de rachete şi apărare anti-aeriană de la Hăşdat. S-a pensionat în 1995, dar nu a putut să stea degeaba. Activează în cadrul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Hunedoara de ani buni. Din 2011, i s-a cerut să se ocupe şi de gestionarea problemelor subfilialei Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război (ANVR) din municipiul Hunedoara. Îi cunoştea pe veterani destul de bine, mai ales că CARP a organizat şi organizează şi acum acţiuni împreună cu asociaţia veteranilor. În ultimii trei ani a apucat să-i cunoască şi mai bine, motiv pentru care este îndreptăţit să emită câteva păreri avizate în ceea ce-i priveşte.

Cum i-aţi găsit pe veteranii hunedoreni, la venirea Dumneavoastră ca preşedinte al subfilialei din Hunedoara a ANVR?

Predecesorii mei, domnul colonel Jurcă şi domnul Meteşan, s-au ocupat foarte bine de asociaţie. Am colaborat cu Domniile lor, mai ales că eram şi vecini. I-am găsit pe veterani având aceeaşi stare de spirit pe care o au şi acum: sunt optimişti şi patrioţi adevăraţi, deşi toţi au peste 90 de ani. La toate activităţile şi manifestările organizate de noi, ori la care sunt invitaţi, participă cu mândrie şi cu o deschidere sufletească mai rar întâlnită. Deşi au trecut prin ce au trecut, au un chef de viaţă nemaipomenit. Poate că tocmai traumele la care au fost supuşi îi fac să aibă această dragoste de viaţă.

Câte persoane aveţi în grijă?

Pe zona municipiului Hunedoara, la data la care discutăm (17 octombrie 2014 – n.r.) mai sunt 41 de veterani de război şi aproximativ 380 de văduve ale veteranilor de război. Văduve de veterani de război sunt considerate doar doamnele aflate la prima căsătorie. Aşa prevede legea. Şi tot legea prevede ca ele să primească jumătate din drepturile băneşti ale veteranului de război trecut în nefiinţă.

Cu ce-i ajută ANVR pe aceşti oameni?

Rolul nostru primordial este de a ne asigura că legislaţia referitoare la drepturile veteranilor de război şi văduvelor lor sunt respectate. Pe lângă renta stabilită de stat, acea pensie a cărei valoare totală variază şi în funcţie de decoraţiile primite de fiecare veteran, cei care au luptat pentru România în cel de-al Doilea Război Mondial trebuie să beneficieze, de exemplu, de cinci hectare de teren arabil (ori de despăgubiri acolo unde această suprafaţă nu poate fi alocată), de scutiri de la plata taxelor şi impozitelor locale, de transport gratuit şi aşa mai departe. Încă sunt probleme cu respectarea acestor drepturi. De pildă, nu demult am avut un caz în care un secretar al unei primării de comună de lângă Hunedoara nu accepta faptul că un veteran de război trebuia scutit de la plata impozitului pe terenul său agricol. Am intervenit, prezentându-i acelui domn secretar reglementările legale şi situaţia s-a rezolvat. Mai greu, dar s-a rezolvat. Mai mult, când părăseşte această lume, un veteran are dreptul la un drapel pus pe catafalc, la o fanfară militară, la onoruri. Are, practic, aceleaşi drepturi ca în cazul decesului unui cadru militar activ. Din păcate, noi reuşim să respectăm mereu doar dreptul la drapel.

Autorităţile sprijină sau nu Asociaţia Veteranilor?

Conform legislaţiei, ANVR şi activităţile sale trebuie sprijinite financiar de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale sau de la bugetele locale. Cu sprijinul de la bugetele locale sunt probleme, iar asta nu din cauza conducătorilor primăriilor, ci din cauza funcţionarilor din eşaloanele inferioare. Noi am avut probleme cu sediul din cauza unei angajate a Primăriei, care nu accepta faptul că avem un contract de închiriere pe durată nedeterminată şi care ne-a trimis somaţie să evacuăm spaţiul. Se întâmpla anul trecut. A fost nevoie de o intervenţie la primar, de adrese scrise, pentru ca lucrurile să revină la normal. Nu cred că suntem o povară pentru Primărie, pentru că activăm într-un spaţiu al municipalităţii. Cheltuielile provocate de acest sediu, pe timp de vară, sunt de vreo cinci lei pe lună, iar iarna, de vreo 100 de lei, deoarece toată clădirea este încălzită (este vorba despre clădirea care găzduieşte şi Biblioteca Municipală Hunedoara – n.r.).

În ultimii ani, mai ales după ce a devenit parlamentar, fără niciun fel de interes, doamna Deputat Carmen Hărău ne-a sprijinit enorm şi îi mulţumesc pentru asta. Ne-a sprijinit şi în organizarea unor acţiuni, dar şi în demersurile noastre legate de drepturile veteranilor. A făcut-o şi o face total dezinteresat, lucru pe care nouă ni l-a dovedit în repetate rânduri.

Care sunt doleanţele veteranilor?

Veteranii nu vor nimic imposibil. Nu solicită nimic în afară de drepturile lor deja stabilite prin lege. În 2005 – 2006, împroprietărirea cu cele cinci hectare de teren a mers foarte greu. A fost nevoie de intervenţii făcute de la nivel central în teritoriu pentru a se respecta legea.

Un veteran din Croaţia are o pensie de 4.500 de euro pe lună. Asta ca să nu dăm exemplul din Anglia, unde pensia unui veteran e de trei – patru ori mai mare. Un veteran din România are o pensie care pleacă de la 200 de lei şi nu depăşeşte 400 – 500 de lei, în medie. Nu se plâng veteranii nici măcar de rentele lor prea mici?

În general, nu se plâng, pentru că majoritatea au muncit după Război şi au şi pensia de drept. Majoritatea înţeleg dificultăţile prin care trece bugetul de stat şi încă aşteaptă tăcuţi o eventuală majorare a rentelor. Oricum, atunci, oamenii nu au luptat cu gândul la bani. Ei doar şi-au făcut datoria faţă de ţară şi niciodată nu au dat înapoi de la asta.

În aceste condiţii, se mai simt ei mândri că sunt români?

Majoritatea da, pentru că au cei şapte ani de-acasă, unii au şi câte o şcoală, cunosc istoria, au trăit o perioadă importantă din istoria României şi, da, se simt mândri că sunt români.

Credeţi că este nedrept ca un revoluţionar să primească 2.000 de lei pe lună, iar un veteran de zece ori mai puţin?

Veteranii nu au pus problema că de ce au revoluţionarii atât, iar ei au doar atât. Ei cer doar ca drepturile lor să fie menţinute comparativ cu evoluţia inflaţiei. În ce priveşte remunerarea, s-au mai făcut corecţii pentru cei decoraţi…, s-au mai acordat facilităţi la transport…

Cum vi se pare că sunt trataţi veteranii de război de către generaţia tânără?

Tonul face muzica. În ultimii ani, mai mulţi domni profesori au invitat, cu diferite ocazii, veterani la ore de curs. Au fost nişte momente incredibil de frumoase. Copiii sunt foarte receptivi, curioşi, pun fel de fel de întrebări. Acum, nu ştiu cât pot realiza copiii de gimnaziu prin ce au trecut veteranii de război, dar, totuşi, fac legătura între cărţi, filme şi veteranii de război cu care discută. În această relaţie rămâne însă esenţial felul în care cei mici sunt orientaţi şi informaţi de către dascăli.

Dar generaţia activă, cum îi tratează?

Cei care au făcut o şcoală şi au şapte ani de-acasă îi stimează. Sunt însă din ce în ce mai puţini. Chiar şi-atunci când câte unul se mai trezeşte întrebând «Dar ce mai vor şi veteranii ăştia», un coleg de-al lui îi dă un ghiont, îl apostrofează şi-l întreabă dacă nu cumva a avut şi el un bunic, sau un unchi, pe front.

E vreun motiv de amărăciune printre veterani?

În ultima vreme, parcă sunt priviţi ca o povară de către instituţiile care ar trebui să-i ajute. Cum se simte un veteran refuzat de un şofer de pe o linie de transport între oraşe? Pe liniile judeţene s-a întâmplat asta. Patronul spune că n-a primit decontările de bani. E o chestiune puerilă. Dacă persistă astfel de probleme, o să sesizăm instituţiile abilitate să ia măsuri.

Care credeţi că sunt dorinţele generale ale veteranilor de război din Hunedoara?

În primul rând, cât se poate, să se mai amintească şi de ei de către cei care sunt conducători pe plan local. Să se mai vorbească despre ei. Apoi, când merg cu diferite probleme de rezolvat la instituţiile locale, să nu mai întâmpine greutăţi, mai ales că legislaţia referitoare la veterani e foarte clară. Am avut cazuri în ceea ce priveşte asigurarea drepturilor de a cumpăra locuinţa. Veteranul are prioritate. De asemenea, în ceea ce priveşte asigurarea unor ajutoare băneşti pentru achitarea taxelor şi încălzirii, prevăzute clar de lege. La noi au fost cazuri în care veteranilor li s-a spus «Nu mă interesează, plăteşti tot». Nu e normal ca pentru fiecare caz să mergem la primar… poate are şi primarul alte treburi.

Pentru anul viitor, subfiliala Asociaţiei Veteranilor de Război din municipiul Hunedoara va cere Consiliului Local alocarea de la buget a unei sume pentru sprijinirea activităţii noastre. Nu e cine ştie ce sumă: 2000 de lei. Avem nevoie de aceşti bani pentru steaguri, coroane de flori, dar şi pentru acoperirea cheltuielilor cu apa şi energia de la sediu.
Noi cerem doar lucruri aflate în limita posibilităţilor momentului. Oricum, veteranii sunt obişnuiţi cu lipsurile.