Un salvamontist hunedorean în America: “Poţi spune orice despre ea, dar că e frumoasă, nu”

“Am fost debusolat total. Ai impresia că sunt miliarde de claxoane, lumini, reclame, e o lume nebună. Pe străzile imense, cu clădiri uriaşe, pline de lume, invadate de turişti, te simţi pierdut. Sunt locuri unde nici măcar maşinile de pompieri nu pot trece. O îngrămădeală de oameni”, explică Ovidiu Bodean, şeful Serviciului Judeţean Salvamont Hunedoara şi unul dintre cei 12 salvatori români care au reprezentat ţara la ultimul congres de specialitate CISA-IKAR din Statele Unite.

În opinia lui Ovidiu Bodeanu, Statele Unite ale Americii alcătuiesc o ţară spectaculoasă, dar nicidecum frumoasă

Din tot ce a văzut în SUA, New Yorkul le-a plăcut cel mai puţin salvatorilor români: “E plin de personaje de filme, de desene animate sau poţi să-ţi faci poză cu cineva deghizat Statuia Libertăţii. Te costă trei dolari. La ei, totul te costă. Acolo nu e permis topless-ul pe plajă, dar pe centrul NY am văzut tinere doar în slip, vopsite în culorile Americii, care se fotografiau cu turiştii contracost”, explică Ovidiu Bodean, care spune că, în afară de costurile de transport, nu ai ce căuta într-o excursie în Statele Unite fără 3.000 de dolari. “E normal, ca salvamontist, să-şi doreşti să vezi şi Marele Canion. Faci o grămadă de drum până acolo şi, la intrare, stop, te opresc, îţi iau 75 de dolari, apoi te urcă într-un autobuz de-al lor cu care mai faci cinci minute. Ajungi la platforma Skywalk, pac, poza 15 dolari. Dacă vrei să te dai pe acolo cu elicopterul te costă 200 de dolari de persoană, 40 de minute de zbor. Oriunde intri, te taxează. La intrarea în Parcul Yosemite, mai plăteşti 20 de dolari, în Valea Morţii, mai plăteşti ceva ca să vezi oraşul fantomelor, de fapt, o aşezare veche părăsită, unde au amenajat ei un orăşel turistic, te poţi «spânzura», poţi merge cu căruţa precum vechii imigranţi, vezi cică intrarea într-o veche mină, te saluţi cu trei bărbaţi care fac pe pistolarii sau poţi urmări un individ care îţi explică – pentru cinci dolari – cum se căuta mai demult aurul în râuri sau te fotografiezi cu fantome de plastic. Cam kitsch. Pentru că distanţele sunt absolut imense în Statele Unite, ca să vezi măcar câteva obiective, trebuie să-ţi închiriezi neapărat o maşină. Iar costuri. Noi am fost cinci, am luat un VANS şi pe 10 zile am plătit vreo 1.800 de lei”.

În vizită, la uriaşii sequoia

O ţară a extremelor: cei din extrema de jos nu sunt ajutaţi cu nimic, cu absolut nimic, de stat

Salvatorul montan hunedorean spune că nu a fost plăcut impresionat de ce a văzut sau a mâncat, fără a pune la socoteală cafeaua americană despre care crede că este un soi de apă brună îndulcită: “Poţi spune orice despre America, e deosebită, surprinzătoare, sunt peisaje unice, au zone monumentale cum este Marele Canion sau El Capitan din Parcul Yosemite, ori pădurile de sequoia, toate lăsate acolo de la natură”. Ovidiu Bodean s-a întors în ţară cu o mulţime de poveşti şi chiar mai multe fotografii. Câteva sute, pe lângă cea bine plătită de la Marele Canion, dar şi filmări spectaculoase: “Am încercat să fructificăm la maxim puţinul timp liber pe care îl aveam între seminarii. În drumurile noastre destul de agitate am ajuns şi pe unul dintre râurile care se varsă în Lacul Tahoe, în Nevada, ştiam că e perioada de urcare a somonului pe râuri şi chiar am văzut peştii! Am fotografiat cât am putut, am luat gopro-ul, l-am lăsat în apă şi apoi ne-am retras ca să nu se sperie somonii. Am venit acasă cu o filmare rară. A fost o experienţă deosebită, cu pădurile de sequoia, parcurile naturale, deşertul şi Valea Morţii”. Pentru un om obişnuit cu muntele, cu vegetaţia abundentă şi verdele pădurilor româneşti, drumurile lungi prin deşert au părut nesfârşite: “Valea Morţii e un deşert arid cu foarte puţină vegetaţie, e cel mai jos loc din Statele Unite, undeva la minus 800 de metri sub nivelul mării. E cald de înnebuneşti! Pădurile de seqoia sunt deosebite – nişte arbori imenşi, cumva pufoşi şi am observat că mai toţi erau arşi la bază. Nu a fost nimeni acolo ca să ne explice, aşa că am ajuns la concluzia că îi incendiază puţin la contactul cu solul pentru a-i feri de dăunători. În pădurile acelea, te simţi mărunt. Parcurile sunt bine conservate, în zona naturală e totul bine pus la punct, punctele de intrare au panouri solare, infrastructura de transport este bună, însă nu e mai frumos ca la noi. În parcuri, nu sunt paznici care te urmăresc. Îi găseşti doar la punctele de intrare – unde îţi iau taxa – şi la ieşire. În rest, lumea e conştientă că e zonă protejată şi americanii au grijă de ce e în jurul lor.

Fără visul american

Americanii taxează orice în parcurile lor naturale: nimeni şi nimic nu scapă fără câteva zeci de dolari

Americanii l-au nedumerit, dar şi uimit de neumărare ori – în primul rând: “Din 10 americani, şapte ştiau de România şi altceva decât poveştile cu Transilvania şi Dracula. În Orăşelul Morţii, unul dintre pistolari chiar mi-a povestit cât de mult i-a plăcut lui ţara noastră”. În schimb, salvatorului nu i-a plăcut atitudinea americană “consumistă”: “Ce au făcut americanii în ţara lor, e altă poveste – cred că sunt cei mai mari poluatori de pe glob. Imaginaţi-vă o autostradă în Los Angeles: doar pe intrare are şapte benzi, se merge bară la bară şi nu vezi maşini cu motoare mai mici de 3.000 de cm, pe benzină. Media pe autostradă este de 60-65 de mile maxim, cam 100 km la oră, cu un asemenea motor… La ce-ţi foloseşte? Poluare e enormă, consumul imens şi în majoritatea maşinilor e doar câte un om. Deci orice poţi spune despre America, dar că e frumoasă, nu!”. Salvamontiştii au vizitat şi Las Vegas-ul, s-au aşezat câteva minute la aparate şi s-au ales cu banii luaţi: “Am fost până acolo, în marile lor oraşe, dar nu am văzut deloc «visul american», care cred că s-a terminat odată cu scufundarea Titanicului. Dacă spui că sunt înaintea noastră cu câteva sute de ani, s-ar putea să fie adevărat, în anumite domenii, la tehnică militară cu siguranţă, dar altfel, nu. Vezi în pieţe oameni săraci, care zac efectiv pe trotuare sau pe gazonul din faţa primăriilor şi nu-i bagă nimeni în seamă, e şocant. Unul dintre noi chiar s-a aşezat pe iarbă, lângă vagabonzi, pentru fotografie şi nu a venit nimeni să-i ceară socoteală. La ei, protecţia socială e zero. Munceşti – ai ce mânca, nu, la revedere! Statul nu-ţi dă ajutoare umanitare ca la noi. America e o ţară care ştie ce să vândă. Pe mine, însă, nu m-a convins”, concluzionează şeful salvatorilor montani hunedoreni.

Congresul salvatorilor

Arborii sequoia nu au nevoie de pază, pentru că mai toţi vizitatorii ştiu să-i respecte

La congresul CISA-IKAR au participat aproape 450 de salvatori din toată lumea, iar gazdele au făcut demonstraţii de salvare cu elicopterele: “Fiecare stat al SUA are echipă de salvare, exact ca la noi, au şi angajaţi şi voluntari. România a prezentat aplicaţia Salvamont-Vodafone, care a fost foarte bine primită, pentru că este foarte complexă, are foarte multe date, informaţii despre trasee, cabane, pârtii de schi, vreme, poţi chiar să pui întrebări despre trasee şi îţi răspunde cineva de la echipa Salvamont din zona respectivă. Trebuie doar să îţi creezi un cont şi, când ai pornit aplicaţia, cei din dispecerat te văd pe unde umbli, ce faci şi, dacă declanşezi semnalul SOS, cel din dispecerat ştie exact unde să mă trimită pe mine să te recuperez, după coordonate. Aplicaţia nostră este gratuită, indiferent în ce reţea eşti abonat, iar toate celelalte ţări care mai au asemenea aplicaţii le au contra cost. Ţi se explică clar pe unde trebuie să mergi, chiar şi că este un traseu închis pe timp de iarnă”.

Valea Morţii, un loc pe cât de spectaculos, pe atât de cald şi de ostil vieţii

Pe lângă excursii, au participat la seminarii despre salvarea montană, tehnici de salvare, despre riscurile la care se supun salvatorii în asemenea acţiuni: “S-a discutat despre salvarea în perete sau salvările cu elicopterul unde sunt foarte multe accidente cauzate de curenţii de aer. Pilotul ştie că trebuie să aducă elicopterul cât mai aproape de stâncă pentru ca salvatorul să se agaţe de accidentatul care este pe peretele muntos, să-l îmbrace cu hamul şi să-l extragă de acolo. Ei bine, lângă perete sunt tot felul de curenţi şi, când salvatorul se asigură de bucla accidentatului, normal că nu îşi dă drumul din elicopter, asigură accidentatul, dar, în acel moment, s-ar putea ca un curent să deplaseze aparatul şi să tensioneze coarda. Atunci, efectiv îl smulge pe salvator, accidentatul poate scăpa din asigurare şi, cum nu e prins nici de salvator, se prăbuşeşte. Ori poate trage cu el şi salvatorul. Ori sunt tot felul de noi dispozitive care îţi uşurează munca şi la asemenea congrese afli noutăţile. Ne-au spus că e bine să nu se mai folosească carabinierele de aluminiu, ci să se treacă pe cele de oţel. Ne-au spus care materiale nou apărute ar fi recomandate pentru salvare în munte, ce noduri sunt indicate. Recomandările sunt şi pe site-ul CISA-IKAR, în germană şi engleză”. Congresul a ţinut cinci zile şi a avut loc lângă Lacul Tahoe. Următoarea întâlnire CISA-IKAR va avea loc în Irlanda.