“Nu veţi putea răpi Devei gimnastica de performanţă” – spune primarul oraşului, Petru Mărginean, după ce premierul Victor Ponta a anunţat că vrea să mute Centrul Olimpic de pregătire al gimnastelor la Snagov, în apropierea Bucureştiului. Şi asta în condiţiile în care autorităţile locale au în plan să amenajeze la Deva o galerie – muzeu dedicată gimnasticii româneşti, loc care ar putea fi vizitat de turişti chiar din 2015.
Înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale, premierul Victor Ponta a cerut să li se transmită lui Octavian Bellu şi Marianei Bitang că vor primi un imobil la Snagov, pe care să îl folosească drept centru de pregătire, dacă se răzgândesc şi rămân în cadrul Federaţiei Române de Gimnastică. Potrivit Mediafax, în luna septembrie, după ce Octavian Bellu nu a fost numit la conducerea Comitetului Olimpic Sportiv Român, Mariana Bitang a declarat că ea şi Octavian Bellu nu mai sunt antrenori coordonatori ai lotului olimpic feminin de gimnastică. La câteva zile după declaraţia premierului, primarul Devei a luat poziţie faţă de iniţiativa premierului: “Nu mi se pare normal să vină cineva – chiar dacă se numeşte Victor Poanta – să rupă tradiţia gimnasticii româneşti fără nicio consultare cu autorităţile, cu oamenii de sport sau cu societatea civilă. Ştim cu toţii că există un centru olimpic la Izvorani, că centrul de la Deva este înfiinţat de pe vremea lui Bela Karoly, un centru pe care guvernele nu l-au sprijinit cu niciun leu. Nu cred că e normal ca toţi sateliţii să se învârtă în jurul Capitalei”. Aşa că primarul i-a trimis o scrisoare deschisă, mai mult, la întâlnirea de la Campionatele Naţionale de Junioare cu preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică şi cu ministrul Sportului, Gabriela Szabo, s-a vorbit despre necesitatea construirii unei noi săli de sport, pentru că cea veche nu se poate extinde: “Domnule Prim-Ministru, Victor Viorel Ponta! Deva respiră prin gimnastică! Alături de Cetatea emblemă, şcoala de gimnastică ne-a făcut cunoscuţi în întreaga lume. De mai bine de 40 de ani, Deva este laboratorul în care se şlefuiesc talente, se formează caractere, “se fabrică” sportive de talie mondială. Ele sunt mândria întregului oraş şi a întregii ţări. Centrul de pregătire de la Deva a crescut, s-a dezvoltat şi a rezistat până astăzi, în ciuda tuturor piedicilor care au apărut după 1989. Şi acestea nu au fost puţine. Iar de la an la an au fost parcă şi mai multe. De la subfinanţare, lipsa de investiţii viabile, până la plecarea antrenorilor valoroşi. Dar oamenii de aici nu s-au lăsat.”
Ape tulburi
Nici jurnaliştilor sportivi nu le-a picat bine vestea că se ia în discuţie mutarea Centrului Naţional Olimpic de Pregătire al Junioarelor (CNOPJ) de la Deva. Ziariştii spun că au observat de mai multă vreme că s-ar dori mutarea gimnastelor de lot la Bucureşti, fără ca vreun oficial să lămurească lucrurile. “Ideea că se va muta centrul de pregătire la Bucureşti este o problemă care va duce la pierderea potenţialului clubului de la Deva. Eu tot am spus că, încet-încet, fetele pregătite la Deva vor fi mutate către Bucureşti, către alte zări, în ideea că acest centru a produs şi ar trebui să nu mai producă. Deja sunt foarte multe cluburi de gen, la Campionatele Naţionale de Junioare s-a văzut cam ce luptă este pentru o medalie! Pentru una, nu pentru cinci-şase. Stau şi mă întreb şi eu de ce se tot încearcă pe tot felul de variante mutarea centrului de aici în altă parte”, spune ziaristul Nicolae Gavrea, în timp ce Claudiu Sav are o opinie asemănătoare: “Ca jurnalist aici în Deva, nu mi se pare o idee bună mutarea centrului. Cred că se vrea cu tot dinadinsul să se mute acest centru în apropierea Bucureştiului, nu ştim care ar fi motivele, dar, în ultimii ani, au tot fost semnale de genul acesta. E un semn de întrebare, mai ales că acum la centrul din Deva a venit şi Nicolae Forminte, iar mutarea ar însemna iar o harababură de-asta tipic românească”. La Colegiul Naţional Sportiv Cetate Deva, directorul Adrian Liga este destul de liniştit: “Am auzit ceva zvonuri, dar credeam că este vorba de un imobil pentru cei doi antrenori şi nu un centru de pregătire. Dacă lotul de junioare ar fi mutat la Snagov, adică lângă cel de la Izvorani, acesta ar fi un lucru care ar afecta gimnastica deveană. Noi sperăm să revină la Deva şi restul fetelor care acum sunt la Izvorani. Eu unul sunt destul de liniştit, pentru că mă gândesc că în asemenea decizii mai au un cuvânt de spus şi cei de la Federaţie şi de la Comitetul Olimpic”.
Deva oferă cele mai bune condiţii
Directorul CNS “Cetate” Deva spune că o asemenea decizie nu poate avea la bază condiţiile de la Deva: “Vă pot spune liniştit că noi oferim la Deva cele mai bune condiţii pentru fetele de la lotul mic. Au aici toate condiţiile posibile – de la sala de antrenament, la şcoală, cantină, internat, asistenţă medicală, un circuit adevărat”, explică Adrian Liga. Declaraţiile sale sunt confirmate de Nicolae Forminte, care, de la 1 octombrie, este antrenor coordonator al Centrului Olimpic de la Deva. Nicolae Forminte a coordonat ani buni lotul mare de senioare şi de zeci de ani face parte din colectivele tehnice la lotul mare şi lotul mic. “În inima mea, Deva rămâne centrul gimnasticii româneşti şi orice s-ar spune aici se regăsesc cele mai bune condiţii de antrenament. Eu, dinainte de a pleca de la lot, am lansat ideea că ar fi bine să fie mai multe centre concurenţiale, ceea ce e un plus şi o noutate benefică pentru gimnastica românească şi schimbările care s-au produs. Sper să reuşesc să rămân acum şi să fac treabă bună. Eu am preluat activitatea de la lot făcută de Liliana Cosma, o treabă excelentă. În total, sunt 24 de gimnaste junioare, sunt nişte fete de la care aşteptăm mult. Scopul nostru este de a crea gimnaste de patru aparate şi de a merge la competiţii fără a mai avea emoţii”, declara Nicolae Forminte cu ocazia Campionatului Naţional Individual al Junioarelor, care a adus recent la Deva peste 100 de sportive de la 19 cluburi din ţară şi de la lotul naţional de junioare. Acum, în Centrul Naţional Olimpic de Pregătire al Junioarelor de la Deva sunt trei mari antrenori: Nicolae Forminte, Liliana Cosma şi Florin Cotuţiu. Gimnastele aflate aici în pregătire vizează, de fapt, Jocurile Olimpice din 2020.
Muzeu pentru “Cetatea gimnasticii”
Deva este recunoscută, de fapt, ca una dintre capitalele mondiale ale gimnasticii, iar centrul olimpic a devenit unul dintre brandurile oraşului. “Ce ştia lumea de România, înainte de 1976? Înainte de Nadia? Înainte ca ea să definească perfecţiunea? O copilă la Montreal… Câţiva ani mai târziu, Şcoala din Deva s-a deschis şi această naţiune izolată, cumva pierdută în timp, şi-a pregătit viitorii ambasadori: gimnastele”, începe un reportaj intitulat “Romanian Gymnastics Fluff”, adică “Puştoaicele gimnasticii româneşti”, unul dintre multele materiale filmate la Deva de televiziuni din întreaga lume. Aşa că autorităţile locale şi-au propus să amenajeze o galerie a gimnastelor în cadrul Colegiului Naţional Cetate Deva.
Astfel, vizitatorii care vin să viziteze monumentul medieval vor putea vizita şi un ”mini-muzeu” al gimnasticii româneşti. Proiectul s-a discutat deja cu cei din Federaţia Română de Gimnastică şi o parte din fostele campioane mondiale ale României. Gina Gogean şi Simona Amânar s-au arătat dispuse să contribuie la acest proiect cu câteva obiecte personale. “Este o idee bună, de-abia aştept să văd proiectul şi cu mare drag o să vin la inaugurare. Eu m-am gândit să trimit un trening, un costum purtat în concurs. De ce nu? Sigur am ceva echipament cu care am concurat la Jocurile Olimpice, la Campionatele Mondiale. Eu îmi amintesc cu foarte mare drag de perioada petrecută aici, la Deva”, spune fosta mare campioană Simona Amânar, acum vicepreşedinte la Federaţia Română de Gimnastică. Primarul Devei spune că ideea acestei galerii a gimnasticii a apărut în urma solicitărilor vizitatorilor oraşului: “Chiar dacă la unii le place sau nu, capitala gimnasticii româneşti este la Deva şi va rămâne în continuare. Vrem să facem nu un muzeu, ci o galerie a campioanelor gimnasticii româneşti. Mulţi dintre cei care vin la Primărie, delegaţii de străini, ambasadori, oameni de afaceri, cer să vadă locul în care se antrena Nadia. Vom pune acolo echipamente, nişte fotografii frumoase cu autografe. Vrem la anul să materializăm acest proiect”, spune Petru Mărginean.
Deocamdată, conducerea CNS Cetate Deva trebuie să identifice o locaţie potrivită: “Este o iniţiativă binevenită, pentru că vine în urma unei constatări pe care şi noi am făcut-o de-a lungul anilor şi anume că foarte mulţi vizitatori ai municipiului Deva, cunoscând că aici s-au pregătit şi continuă să o facă marile gimnaste ale României, îşi exprimă dorinţa de a vizita complexul sportiv de aici. Sperăm să primim sprijinul tuturor marilor gimnaste pentru proiectul nostru”, spune Adrian Liga.
Timp de zeci de ani, Deva a dat ora exactă în gimnastica europeană şi mondială. Datorită gimnastelor şi antrenorilor, Deva a devenit locul unde performanţa este tradiţie, una instituită la Deva în 1978, când Martha şi Bela Karoly au deschis porţile gimnastelor. În 2014 se împlinesc 36 de ani de când soţii Ceauşescu au făcut un cadou nesperat Devei şi au mutat lotul olimpic de gimnastică feminină în sala de la Poalele Cetăţii, sală construită în timp record: şase luni. Cu al ei 10 perfect, Nadia Comăneci a fost prima campioană care a dus faima oraşului în lume, dar i-au urmat zeci de micuţe care au luat aurul olimpic şi mondial şi au desăvârşit renumele Devei ca “cetate a gimnasticii”.
Dezinformare ! (Campanie electorala)
1) Imobilul de la Snagov este pentru singura fundatie pentru gimnastica (nu are suprafata pentru altceva)!
2 ) Belu si Bitang sunt antrenori ai lotului olimpic de gimnastica !(ar fi cazul sa-i intrebati -e vorba de verificarea din cel putin doua surse )
Rusinos ca se face politica din acest subiect !