Consiliul Judeţean Hunedoara va introduce, până la sfârşitul lunii martie, un nou sistem informatic care va uşura accesul la bazele de date din 27 de primării din judeţ şi instituţia proprie. Proiectul vizează 23 de primării din zona rurală, dar şi patru primării de oraşe: Simeria, Vulcan, Uricani şi Geoagiu, şi va fi funcţional din luna martie 2015. Investiţia se face în baza a două proiecte în valoare de aproximativ 3 milioane de euro, 98 la sută din sumă fiind alocată din fonduri europene nerambursabile, prin Fondul European de Dezvoltare Regională.
Cu aceşti bani se vor cumpăra echipamente IT, softuri şi se va asigura instruirea personalului pentru utilizarea sistemului informatic care-i va ajuta pe funcţionarii primăriilor beneficiare să ţină mai bine evidenţa suprafeţelor agricole, dar şi a taxelor şi impozitelor. Sumele vor fi împărţite în mod egal, într-unul dintre cele două proiecte, la primăriile din Baia de Criş, Beriu, Brănişca, Buceş, Bucureşci, Crişcior, Geoagiu, Hărău, Ilia, Luncoiu de Jos, Peştişu Mic, Şoimuş, Tomeşti, Vălişoara şi Veţel.
Un alt proiect (fiecare dintre acestea având o valoare de 1,5 milioane de euro) a fost semnat cu două săptămâni în urmă pentru Consiliul Judeţean Hunedoara şi primăriile Balşa, Băcia, Bătrâna, Bulzeştii de Sus, Cîrjiţi, Dobra, Gurasada, Orăştioara de Sus, Ribiţa, Romos, dar şi Vulcan, Simeria, Uricani.
Toate aceste instituţii vor fi conectate la un sistem informatic de gestiune a Registrului Agricol Electronic care, pe lângă evidenţa suprafeţelor agricole, va fi folosit şi pentru încasarea impozitelor şi inspecţie fiscală. Cele două proiecte le vor permite funcţionarilor din primării şi să identifice mult mai rapid parcelele de teren, dar şi să elibereze actele solicitate de hunedoreni în doar câteva minute.
Noul sistem va elimina erorile şi datele incomplete
“Până acum fiecare birou avea câte un calculator, însă nu dispunea de toate datele. Nu toate datele sunt introduse în aceste calculatoare şi nici nu sunt corelate unele cu altele. De aceea, avem cazuri în care o persoană vine pentru a solicita eliberarea unei adeverinţe şi aceasta chiar i se eliberează, chiar dacă nu ar trebui ca acest lucru să se întâmple, pentru că – de exemplu – nu are achitate taxele şi impozitele la zi. Astfel, din punctul de vedere al lucrătorilor de la Registrul Agricol, eliberarea adeverinţei ar fi posibilă, însă aceştia nu au cum să ştie dacă persoana în cauză şi-a achitat, mai întâi, obligaţiile către stat. O altă situaţie: la Registrul Agricol un cetăţean este înregistrat cu 1,3 hectare de teren, în timp ce la Impozite şi Taxe figurează cu două hectare, ca urmare a faptului că unul dintre funcţionari a făcut o greşeală sau a omis să introducă în calculator nişte date. Spre deosebire de situaţia actuală, noul sistem va funcţiona prin server, iar orice funcţionar al primăriei va putea accesa o bază complexă şi completă de date şi va putea observa toate detaliile legate de respectivul cetăţean”, explică Teodor Lazăr, primarul comunei Brănişca. Autorităţile susţin că, până la sfârşitul anului, vor sosi primele calculatoare, iar noul sistem de baze de date va fi funcţional în primăvara lui 2015. Primarii spun că sistemul le va folosi, pentru o mai mare acurateţe, funcţionarilor din aceste instituţii, dar şi hunedorenilor care doresc să plătească folosind cardul sau chiar online.
Astfel, hunedorenii care au proprietăţi în comunele hunedorene, dar locuiesc la zeci sau chiar sute de kilometri, nu vor mai fi nevoiţi să străbată distanţele respective sau să trimită banii prin mandat poştal pe numele unui funcţionar sau în contul unui prieten care să-i plătească dările la primărie. Autorităţile din comuna Brănişca spun că, până la sfârşitul anului, aşteaptă să primească şapte sau opt computere, două laptop-uri performante, un server pentru stocarea datelor, două scanere, dar şi cititoare de carduri.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.