Editorial: O dezbatere şi o întrebare

“Minunea” s-a întâmplat: “mutul” Iohannis (cum l-a numit Olguţa Vasilescu, primăriţa pesedistă a Craiovei care ameninţa cu război civil) s-a prezentat marţi seara la o primă confruntare cu Victor Ponta. La început, Ponta pare obosit, dar înverşunat. Iohannis e calm şi aparent rece. Prima întrebare se referă la blocajul votului în diaspora. Ponta are hârtia gata pregătită. Iohannis spune că nu ştie nimic nici de subiectele şi nici de formatul emisiunii. Până la final, Ponta scoate la fiecare răspuns câte o hârtie. Dovadă că ori a venit la emisiune cu geamantanul de hârtii şi l-a ascuns sub masă, ori, de data asta, a dat altcineva pentru el copy-paste la câteva rapoarte de pe site-urile ministerelor.

Iohannis îl invită pe Ponta să-şi termine ideea, deşi era rândul candidatului ACL la cuvânt. Ponta profită, scoate hârtii după hârtii. Dovedeşte clar că el e “la butoane” de doi ani şi jumătate. Şi mai dovedeşte că a învăţat ceva din tacticile de campanie ale lui Traian Băsescu, insinuând ideea că Iohannis e străin de România: “Domnule Iohannis, noi nu suntem slugile Dumneavoastră aici, prin România”, apoi îl asemuieşte pe Iohannis cu Băsescu, uitând că actualul său premier desemnat, Tăriceanu, îl lăuda pe primarul Sibiului cu nici doi ani în urmă. Asta este, lumea aude, dar nu ascultă şi nici nu-şi aduce aminte de ce s-a întâmplat cu mai mult de şase luni în urmă. Lumea percepe, dar nu înţelege, iar Ponta ştie asta, pentru că e mult mai hârşâit prin studiourile de televiziune.

Ponta loveşte din nou cu o întrebare: “Aţi fost la Chişinău, aţi fost la Cernăuţi?”. Încearcă să-şi conserve electoratul roşu din Moldova. Iohannis reacţionează destul de târziu: “Chişinău şi Cernăuţi nu sunt în România. După ce voi fi preşedinte, voi merge”, apoi contraatacă: “Dumneavoastră pe banii cui aţi fost în Diaspora ca să vă asiguraţi că votul va merge în bună regulă?”. Ponta spune că pe banii PSD-ului (greu de crezut). Apoi Iohannis punctează: “Aţi fost degeaba, pentru că tot prost aţi organizat alegerile”. Apoi plusează: “Sunteţi şi deputat, nu? Există vreo iniţiativă legislativă privind votul prin corespondenţă?” Ponta: “NU”. Iohannis loveşte din nou: “La comisia pentru revizuirea Constituţiei, PSD s-a opus votului prin corespondenţă”.

Premierul dă impresia că recuperează la întrebarea privind independenţa justiţiei, amintind de parlamentari liberali protejaţi de imunitate: Varujan Vosganian, Paul Dobre şi aşa mai departe. Iohannis pare că nu ştie de cazul lui Mircia Muntean, deputat PSD din judeţul Hunedoara, condamnat definitiv şi irevocabil. Niciun cuvânt de-al lui Iohannis despre Hrebenciuc, Şova & co. sau despre cele 40.000 de hectare de pădure, un furt care se vede cu ochiul liber de pe Lună. Primarul Sibiului reacţionează însă, la modul general, abia după pauza publicitară, amintind doar de vreo trei-patru baroni PSD arestaţi.

Apoi Ponta face pe omul bun şi recunoaşte: “Există corupţie în toate partidele”. Vine întrebarea despre pensii: “Domnule Iohannis, veţi tăia sau nu pensiile?”. Iohannis: “Domnule Ponta, de ce aţi minţit că eu voi tăia pensiile? Pentru asta PSD s-a folosit şi de Poşta Română, un serviciu public”. Ponta răspunde obraznic: “M-am gândit că o să o faceţi, pentru că sunteţi înconjurat de cei care au mai făcut-o o dată”.

Discuţia trece la Roşia Montană. Iohannis spune clar că, în actuala formă, proiectul nu poate fi aplicat şi, punctează: “Domnul Ponta, ca premier, l-a aprobat, dar ca deputat a votat împotrivă”. Totuşi, deja Ponta dă impresia că e mai calm, mai sigur pe el. Pare că e acel pugilist căruia-i intră bine croşeul de stânga, pentru că în mănuşa stângă are boxul de metal compus din prea multele hârtii cu care a venit gata pregătit, la dezbatere (repet – pentru aproape orice întrebare, Ponta a avut pregătită o hârtie), dar şi încurajat de o echipă întreagă de suporteri (Klaus Iohannis a venit singur în platou). Îl întreabă pe Iohannis: “Câţi pensionari sunt în România? Vă spun eu, sunt 5,3 milioane”. Iohannis e, din nou, “pe fază”: “N-aţi copiat bine, sunt 5,4 milioane”.

Apoi, Ponta scoate un ziar de campanie în care el şi soţia lui sunt acuzaţi într-o afacere cu o miză de 10 milioane de euro: “Să vă cereţi scuze soţiei mele, Daciana!”. Iohannis spune că nu are nimic a face cu articolul respectiv şi adaugă. “O să-mi cer scuze imediat după ce Dumneavoastră vă veţi cere scuze că m-aţi făcut traficant de copii, traficant de organe, că nu sunt un bun român, că nu sunt ortodox, ci protestant…”. Ponta neagă că ar fi spus aşa ceva, deşi toată campania neoficială a PSD-ului se bazează pe asemenea acuzaţii desprinse parcă din tabloide jegoase. Iohannis punctează la capitolul onoare: “Dacă în această campanie am lezat pe cineva prin afirmaţii pe care EU le-am făcut, îmi cer scuze”. Ponta profită mişeleşte şi spune “Mulţumesc”, deşi scuzele nu-i erau adresate lui şi fără să-şi ceară şi el scuzele solicitate de adversarul său.

Vine întrebarea despre acciza la benzină. Iohannis e, din nou, atipic, şi nu-l acuză direct pe Ponta că a luat banii, dar nu i-a folosit pentru autostrăzi, ci pentru pomeni electorale. Ştie că fiecare român cunoaşte deja acest act specific ciocoilor contemporani. Iohannis e neamţ şi se gândeşte la planul pentru anul viitor. Spune că nici acum Guvernul Ponta nu a prezentat proiectul de buget pe anul viitor, adăugând: “Vom vedea dezastrul abia după ce vom vedea proiectul de buget”.

Două concluzii după o dezbatere, din punct de vedere jurnalistic, eşuată: Ponta are în spatele lui o maşinărie de minciuni frumos cosmetizate cu cifre (care român poate spune că o duce mai bine după doi ani şi jumătate de guvernare Ponta?), iar Iohannis a demontat minciuna pesedistă cum că i-ar fi frică de o confruntare directă.

După încheierea emisiunii, marţi seara, pentru o fracţiune de secundă, mă întreb: “Eu cu cine votez?”. Imediat îmi vin în minte reportajele zilei, cele cu preşedintele CJ de la Satu Mare, care-i ameninţa pe primari că nu le mai dă nimic dacă nu votează cu PSD (caz clar de abuz în serviciu) şi cu preoţii care făceau politică, în Sfânta Biserică, îndemnând spre un vot pentru un creştin ortodox, dar cărora, dovedit lucru, le plac mult mai mult banii Occidentului catolic, sau protestant, decât cei imprimaţi cu chipuri de ortodocşi. Oare ce ar spune cei 1.100 de tineri români morţi la Revoluţie, în decembrie ‘89, dacă ar vedea asemenea reportaje? Asta este democraţia pentru care au murit ei?