Deva, capitala aviaţiei de elită

Articolul a fost vizualizat de 4,024 ori

“O veste bună pentru Aeroclubul României şi pentru România!” Aşa au anunţat cei de la Aeroclubul României organizarea, la Deva, a Campionatului European de Acrobaţie Aeriană 2015. Practic, în vara anului viitor, cei mai buni acrobaţi ai Europei vor sosi la Deva cu staff-urile loturilor, dar şi însoţiţi de fanii acestui spectaculos sport aerian.

Cele mai spectaculoase acrobaţii, ale celor mai buni piloţi din Europa, vor putea fi văzute “pe viu” la Săuleşti, în vara anului viitor

Cele mai spectaculoase acrobaţii, ale celor mai buni piloţi din Europa, vor putea fi văzute “pe viu” la Săuleşti, în vara anului viitor

Cei de la Aeroclubul României spun că este pentru prima dată când o competiţie de asemenea amploare are loc în România: “În perioada 7 – 9 noiembrie 2014, a avut loc la Wroclaw – Polonia, şedinţa Comisiei pentru Acrobaţie (CIVA) din cadrul Federaţiei Aeronautice Internaţionale (FAI). Reprezentantul României a propus, iar membrii Comisiei au aprobat prin vot, ca cea de-a IX-a ediţie a Campionatului European de Acrobaţie – clasa Advanced (9-th FAI European Advanced Aerobatic Championships – EAAC 2015) să fie găzduită de ţara noastră. (…) Va fi pentru prima dată când un concurs de acrobaţie aeriană de o asemenea anvergură va fi organizat în România”, spune George Rotaru, directorul general al Aeroclubului României.

Campionatul European de Acrobaţie 2015 va fi organizat de Federaţia Aeronautică Română, împreună cu Aeroclubul României, iar competiţia va avea loc în perioada 22 iulie – 1 august 2015, la Aeroclubul Teritorial Deva, unitate a Aeroclubului României. “Am sperat la asta, ne-am dorit ca rapoartele de după concursul “Danubia Cup” să ne fie favorabile. Şi ne-a ieşit!”, exclamă bucuros Augustin Bortoş, comandantul de la Săuleşti. Acesta se referă la concursul internaţional de acrobaţie – zbor cu motor care a avut loc la începutul lunii iulie şi a adua la Deva maeştri ai aerului din cinci ţări. Efortul organizatorilor a dat roade câteva luni mai târziu, când Comisia de Acrobaţie a dat verde Aeroclubului să aducă la Deva un campionat european. Nici nu s-a făcut bine anunţul că cei de la Săuleşti au deja un plan de pregătiri, spune comandantul Bortoş: “În primul rând, vom organiza, la începutul lunii iulie, o altă competiţie de acrobaţii cu motorul precum Danubia Cup, un fel de “pre-europene”, care va pica bine ca antrenament piloţilor europeni, pentru că pot cunoaşte exact locaţia de campionat. Până atunci însă trebuie să avem grijă ca totul să meargă strună aici, cine ştie, poate vom avea la Deva şi un campionat mondial”.

Deva, centru de zbor

acrobatie aeriana 2Vestea că, la şedinţa CIVA din Polonia, România a câştigat dreptul să organizeze EAAC 2015, adică European Advance Aerobatic Championship 2015, a ajuns şi la autorităţile locale: “Asta este o veste extraordinară. Va fi cu siguranţă un eveniment deosebit. Am vorbit deja cu cei de la Aeroclubul României şi le-am transmis că Deva este deschisă spre asemenea competiţii. Ne dorim şi acel parteneriat între conurbaţie şi Consiliul Judeţean cu Aerodromul Săuleşti, pentru a dezvolta baza şi amenajarea unei piste de un kilometru. Un campionat unde îţi vin cei mai buni piloţi ai Europei este ceva inedit, din care nu va câştiga doar comunitatea din Deva, ci şi localităţile din jur”, spune edilul Devei, Petru Mărginean. Comandantul de la Săuleşti spune că la Deva vor ajunge peste 30 dintre cei mai buni piloţi: “Cam toate ţările europene au loturi de acrobaţie. Înainte participau mulţi, mai bine de 100, dar acum se fac competiţii de calificare, sunt mai puţini participanţi, dar mai buni. Ne aşteptăm să vină circa 200 de persoane, număr care cuprinde şi staff-urile echipelor şi arbitri. În plus, vor veni mulţi fani ai acestui sport, aşa că Deva va avea de câştigat şi ca turism şi promovare. E o publicitate fantastică un asemenea campionat”. În acest an, echipa de acrobaţie aeriană a României s-a clasat pe locul V, după Franţa, Rusia, Ucraina şi SUA şi înaintea unor ţări precum Africa de Sud, Germania, Belgia, Polonia sau Norvegia, la cea de-a XI-a ediţie a Campionatului Mondial de Acrobaţie – clasa Advanced care a avut loc în perioada 7 – 16 august în Slovacia. Prin câştigarea dreptului de a organiza un campionat european la Deva, declaraţia şefului Aeroclubului României, George Rotaru prinde contur: „Vrem să facem la Deva un puternic centru de zbor pentru sporturi aeriene”.

About Laura Oană