Editorial: Care trebuie să fie primul lucru bine făcut?

Aţi văzut vreodată la televizor scena în care un leu dă peste o haită de hiene puse pe prădat? Deşi le miroase a ciozvârtă, au botul plin de sânge şi sunt multe, hienele nu cutează să-l înfrunte pe rege. Cu coada între picioare se repliază din faţa lui lăsând în urmă vânatul cu un rânjet. Felina e prea mare, prea puternică, prea impunătoare ca să o ignore şi să-şi continue hăcuirea prăzii.

Poate că mulţi dintre noi pot face o paralelă între scena din savană şi ceea ce se întâmplă în viaţa noastră politică de duminică încoace. Cel puţin reacţia unor lideri PSD după alegerea lui Klaus Iohannis preşedinte poate fi asimilată prin reducţie cu rânjetul unor hiene pe cale de a fi alungate de lângă pradă.

Preşedintele Klaus Iohannis intră în scenă adus de valul unor dorinţe populare imense de schimbare. Votul masiv de duminică arată că Iohannis este preşedintele majorităţii mute, majoritate care a simţit importanţa momentului şi a ieşit după mult timp la vot. Înainte de a vedea în spatele lui susţinerea unei alianţe politice, în speţă ACL, Klaus Iohannis poate conta cu adevărat în acest moment pe societatea civilă, mult avansată, care cere acum o reformă a politicului, politic rămas într-un status-quo al practicilor de pe vremea lui Ion Iliescu.

Care ar fi acuma primul pas de făcut pentru Klaus Iohannis? Formula e clasică deja: nouă majoritate parlamentară, moţiune de cenzură, instalarea unui guvern care să asigure un sincron politic între Cotroceni şi Palatul Victoria, după care, ca să zic aşa, se poate trece la treabă.

În realitate, mandatul dat de popor noului preşedinte poartă în el dorinţa unor transformări mult mai profunde şi mai ample.

Klaus Iohannis primeşte în mână un ghem foarte încâlcit. Noul preşedinte trebuie să arbitreze o lume politică compromisă sub forma unei corcituri incredibile, fără doctrine, fără principii, fără morală şi fără perspectivă. Practic, o haită de hiene. El, Klaus Iohannis, este, în percepţia populară, LEUL, capul de pod al unei noi ordini politice.

Dar este Klaus Iohannis într-adevăr un LEU? Ar fi catastrofal să avem de a face doar cu un fel de Emil Constantinescu de etnie germană. Vom afla însă foarte repede cum stă treaba. Iar primul semnal aşteptat vizează corupţia. Borna zero a schimbării în politica românească trebuie să fie pusă pe despăducherea tuturor partidelor din România. Adică gata cu imunitatea politicienilor corupţi în faţa anchetelor penale, gata cu legea amnistiei, gata cu intimidarea Justiţiei, DNA-ului şi ANI, adio „marţea neagră”. Progresul sau stagnarea României se poate măsura pe capacitatea noului preşedinte de a impune parlamentului adoptarea modificărilor legislative care să detaşeze instituţia de membrii săi corupţi.

Dacă preşedintele Iohannis va putea impune toate acestea în primele şase luni ale mandatului, eu, cel puţin, voi răsufla uşurat. Şacalismul politic policonfesional din România îşi va fi găsit, în sfârşit, adevăratul NAŞ.