Ioan Roşca, meşterul castelelor de piatră (galerie foto)

Articolul a fost vizualizat de 2,170 ori

Un fost inginer metalurg din Călan s-a trezit, deodată, prea bătrân ca să mai plece la cules de căpşuni în Spania, dar prea tânăr ca să stea degeaba în faţa televizorului. Toată viaţa i-a plăcut să toarne (la propriu) piese dintre cele mai complicate. De fapt, i-a plăcut meseria de inginer într-o turnătorie de tradiţie. Turnătoria nu mai există acum. Omului nostru i-au rămas însă reflexele de inginer şi alergia la ideea de a sta degeaba. Aşa că, de vreo şase ani încoace, de când a rămas şomer, s-a apucat de construit castele. Şi nu orice fel de castele, de lemn sau de lut, ci castele din piatră, la care munceşte de zor luni în şir. Se numeşte Ioan Roşca, are 56 de ani şi este autorul unor piese unicat în România.

Fostul inginer şi-a început o nouă carieră cu o lucrare la care a muncit un an întreg

Fostul inginer şi-a început o nouă carieră cu o lucrare la care a muncit un an întreg

Atelierul lui Ioan Roşca este situat într-un fel de grădină din spatele unui bloc aflat pe o stradă lăturalnică din Călanul Nou. Aici, câteva scări din beton duc către o baracă de lemn cu acoperiş de metal. Baraca se ţine bine, mai ales acoperişul, dovadă că susţine fără probleme patru piese grele de sute de kilograme fiecare, plus trei bărbaţi bine legaţi.

Creaţiile anonime

Piesa principală din colecţia lui Ioan Roşca este însă în interiorul barăcii. Un castel de piatră “descompus” pe elemente: unele pe o masă solidă, altele sub masă. A fost prima creaţie a “pietrarului” din Călan. A muncit la ea un an întreg. “Am văzut, cu câţiva ani în urmă, acel castel din centrul parcului din Călan. Mi s-a părut cam prea banal, prea simplist, prea monoton. Şi, totuşi, am văzut multă lume venind şi uitându-se la el. Atunci mi-am spus că eu pot face unul şi mai şi. M-am apucat de treabă şi a ieşit castelul ăsta. E turnat din beton şi placat cu piatră secţionată. Are vreo 500 de kilograme în total. Dacă-l montez se desfăşoară pe o suprafaţă cam mare, aşa că-l păstrez deocamdată demontat”, spune meşterul.

Pe o altă masă e o biserică pe stil maramureşean, de vreo 50 de cm lungime, 20 lăţime şi vreo 30 – 40 înălţime. Nu e de lemn, cum se făceau în realitate, pe vremuri, bisericile în Maramureş şi nu numai. E din piatră. O piatră albastră pe care Ioan Roşca evită să spună unde anume a găsit-o. “Fac totul doar din piatră şi metal, mai precis din plumb, pentru că vreau să reziste intemperiilor. Dacă, vreodată, cineva o să dorească să ia o astfel de lucrare să o poată pune undeva în curte fără să se strice după o iarnă sau două”, explică meşterul.

În atelier deja nu mai e loc pentru toate creaţiile lui Ioan Roşca. Patru dintre ele sunt gata şi şi-au găsit loc doar pe acoperişul barăcii. O replică a bisericii-monument de la Densuş e prima la vedere, lângă micuţa scară pe care se urcă pe plăcile de tablă ce protejează baraca de ploaie. “Am făcut-o în varianta completă, cu tot cu aripa aceea care acum e dărâmată”, explică autorul. Undeva în stânga e un “studiu” format din doar trei turnuri, două mai mici, simetrice, şi unul mai mare. În centru e un “castel” ce aduce mult cu cel de la Hunedoara. Meşterul spune că nu seamănă deloc cu Castelul Corvinilor, dar are o “extensie” izbitor de asemănătoare cu Aripa Neboisa a monumentului de la Hunedoara. La fel şi unul dintre turnuri, la fel şi felul în care sunt dispuse laturile curţii interioare a castelului său de piatră de, probabil, 10.000 de ori mai mic decât cel de pe stânca Sânpetrului. Şi, dacă tot veni vorba de stânci, inginerul ajuns artizan în piatră are o “problemă” cu stâncile: “Îi musai să fie puse pe câte-o stâncă. Altfel nu sunt puse în valoare cum trebuie. Eu n-am mijloacele necesare ca să le pun pe câte-o stâncă. Vorbim de bani şi de stânci care cântăresc zeci de tone”.

Tot pe acoperişul barăcii-atelier se mai află şi o biserică fortificată din Ţinutul Săsesc. “Asta chiar că nu puteţi spune că seamănă cu vreuna. Am mers prin Transilvania, m-am uitat la câteva cum erau structurate, şi-am făcut şi eu una”. Biserica fortificată a lui Ioan Roşca are ziduri groase şi cinci turnuri de apărare: patru acoperite şi unul descoperit.
Niciuna dintre piesele create de meşterul nostru nu are vreun nume: “Nici nu m-am gândit să le botez pe fiecare, pentru că abia dacă-s şase – şapte de toate, deci, nu-i nevoie”.

Reflexe tehnice

Proiectul lui Ioan Roşca aflat în lucru

Proiectul lui Ioan Roşca aflat în lucru

Ioan Roşca povesteşte că, până în 2002, a lucrat la turnătoriile combinatului siderurgic din Călan. După ce combinatul a fost făcut una cu pământul prin experimentul dezastruos girat de ţărăniştii CDR-ului, a muncit într-o turnătorie privată, mai mică. Meserie a învăţat însă cu adevărat în vechea turnătorie de la Călan: “Aici se făceau piese ornamentale din fontă şi bronz încă de pe vremea austro-ungarilor. Toată lumea care are peste 40 de ani ştie de acele sobe cu ornamente, de stâlpii ornamentali făcuţi la Călan. Aici nu am posibilităţi tehnice să torn fontă sau bronz. Doar plumbul se topeşte mai uşor şi ăsta e unul dintre motivele pentru care majoritatea pieselor ornamentale (uşi, porţi, blazoane) folosite la creaţiile mele sunt din plumb”, spune bărbatul. Recunoaşte că îi lipseşte meseria de inginer şi, poate, de-asta s-a apucat de construit castele din piatră după metode inginereşti: “Pentru fiecare piesă fac mai întâi o schiţă. Fiecare componentă o desenez pe planşă, o reduc sau o măresc la scară, o desenez din toate unghiurile. După ce toate piesele sunt gata proiectate, mă apuc să lucrez la fiecare în parte. E treabă migăloasă. Primul castel are peste 50 de părţi componente. La unele piese suportul e de beton, la altele folosesc şi materiale mai uşoare. Lucrez mai bine de patru ore în fiecare zi. Sunt şi zile-n care sunt nevoit să stau, ca să las materialele să lucreze. După ce piesele sunt gata, le asamblez şi se potrivesc tocmai pentru că le-am gândit şi planificat destul de bine înainte. Nu pot să merg pe inspiraţia de moment, cum fac artiştii”.

Şi tocmai pentru că nu e nici artist şi nici neguţător, ci doar inginer, Ioan Roşca mărturiseşte că nu ştie cât să ceară pe un castel de-al său: “Am căutat pe Internet şi n-am găsit nimic asemănător cu ce fac eu. Doar la un magazin mare de bricolaj din Deva am văzut un castel, dar mult mai simplist, făcut din fibră de sticlă, cu tot felul de zorzoane. Piesele mele au 50 – 70 de ferestre făcute manual, fiecare având canaturi de plumb, zeci de uşiţe. Fiecare! Mi-e greu să spun cât costă. Dac-ar fi cineva interesat, ar veni, ar vedea şi-ar face o ofertă”, spune reţinut meşterul. Îi este teamă să spună sume. Spune doar cât a lucrat pentru fiecare: patru luni, şase, opt, un an întreg. Săptămâni în şir de proiectare, apoi luni la rând de “execuţie”.

De amorul artei

“Pentru primul castel am folosit structură turnată de beton. Apoi, am trecut la materiale ceva mai uşoare, cum e BCA-ul. Nu-i uşor nici cu secţionarea pietrei. Îmi aduc piatră de munte pe care o secţionez. Nu orice fel de rocă se pretează la aşa ceva. E de lucru, mai ales că, dintr-o bucată de piatră, poţi folosi doar o parte. Şi e nevoie de sute, chiar mii de bucăţi de piatră pentru a «îmbrăca» o asemenea piesă. La montarea bucăţilor am încercat diferite metode de lucru, ca să văd cum iese şi cât durează. Nu m-am gândit niciodată la bani. Am vrut mai întâi să fac ceva, apoi să văd dacă are şi rezultate în plan financiar”, mărturiseşte Ioan Roşca. Acum lucrează la un alt castel. Detaliile sunt şi mai complexe. Merg până la stadiul în care până şi “stânca” pe care e amplasat castelul are scări, drum de acces şi peşteri miniaturale prin care poate fi “introdus” un firicel de apă. Revine, iarăşi, la ideea cu “stânca”, deşi, într-o curte, şi o insulă creată artificial ar fi un bun amplasament pentru aşa ceva. Vine iarăşi vorba despre bani: “Materialele nu mă costă prea mult, comparativ cu volumul de muncă necesar. Nici nu mi-am pus problema, la început. Am vrut să lucrez, să fac ceva frumos, unic, şi care să reziste intemperiilor. Am vrut mai întâi să fac ceva, să ajung să stăpânesc bine ceea ce fac, apoi să ajung şi la faza în care, eventual, să vând. Dacă sunt doritori de asemenea piese, voi continua să lucrez. Dacă nu sunt, probabil că va trebui să mă opresc, pentru că nu am unde să le ţin”, spune Ioan Roşca.

Galerie foto: artistul Ioan Roşca şi operele sale

About Ciprian Iancu