Flori de colţ, confecţionate cu un briceag

“Vis de-argint şi de petale / Cuibul tău e sus pe creste… Tu floare de colţ / Minune sub bolţi…”. Ei bine, la Petroşani, un salvamontist a reuşit să-şi uimească prietenii cu priceperea sa de a modela lemnul în flori de colţ. Într-un sfert de ceas, bărbatul reuşeşte să transforme o crenguţă într-o floare care seamănă perfect cu suratele ei naturale, ce cresc pe colţii Retezatului.

Remus Popescu

Remus Popescu are 42 de ani şi este salvator montan de zece ani. Iubeşte muntele şi tot ce ţine de natură. În 2000, a văzut o floare de colţ realizată artificial şi s-a gândit să încerce şi el. „Îmi place mult floarea de colţ, este un simbol – nu poţi vorbi de munte şi să nu pomeneşti de această floare, care e şi simbolul Salvamontului din Austria. Sunt salvator montan, e normal să-mi placă tot ce ţine de munte. Odată, una singură, am reuşit să fac o asemenea floare în circa zece minute, dar ăsta e recordul absolut, să zic aşa. Nu reuşesc să fac asta prea des – nu lucrez «industrial», ci ca să mă relaxez. Am încercat tot felul de modele, chiar şi să le lăcuiesc, dar nu mi-a plăcut – arăta a kitsch. Nici nu ştiţi cât m-am tăiat ca să ajung să fac prima floare… sau a doua. Am văzut mai demult o floare de lemn, dar era extrem de stlizată, aducea oarecum a floare de colţ. Mi-am zis că aşa ceva aş putea face şi eu, am tot încercat, m-am tot tăiat, dar până la urmă a ieşit ceva frumos”, povesteşte salvamontistul. Lucrează cel mai mult cu un briceag mic.

După ce îndepărtează coaja, salvamontistul taie în lemn, una câte una fâşii late de circa doi milimetri şi câţiva centimetri lungime care vor deveni „petalele”. Acestea sunt, de fapt, frunzele florii de colţ, care sunt confundate uşor pentru că sunt poziţionate ca o inflorescenţă. Se mai numeşte şi „floarea reginei”, o plantă lânat-tomentoasă, înaltă de 5 – 20 cm, cu inflorescenţe compuse din capitule, înconjurate de numeroase bractee lungi, alb – argintii, lânos-păroase. În munţii noştri, floarea ajunge doar până la maximum 20 cm, dar în alte masive europene se poată înălţa până la 50-80 cm.
Inflorescenţa este îmbrăcată cu frunze păroase, unele mai mari, altele mai mici, care au forma unei steluţe.

Artă sub cuţit

Salvamontistul preferă să lucreze în salcie pitică şi cu mare atenţie, pentru că degetele sale sunt deja crestate de la tăieturile cuţitelor de lucru. “În funcţie de temperatura camerei, lemnul absoarbe umiditate şi se usucă, de aceea prefer să pregătesc lemnul cu o zi-două înainte. Dacă lemnul e prea verde, nu poate fi prelucrat – dacă e prea uscat, încep să-mi tai degetele. Nu se pretează la aşa ceva orice lemn, contează fibra, trebuie un lemn moale, trebuie să se potrivească şi culoarea. Nu e bine, de exemplu, să se îngălbenească repede. Eu lucrez cel mai mult în lemn de salcie şi o prefer pe cea pitică. Am mai lucrat căluţi în lemn şi în poliacril, am modelat flori de colţ, care apoi se ard în cuptor la 230 de grade, dar astea sunt mai dificil de făcut”, explică Remus Popescu. Bărbatul dă forma alungită a petalei cu ajutorul unui cleştişor cu care ciupeşte delicat capetele subţiri, de la vârf. “Poate te tai!”, îl avertizează şeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean. Artistul de alături i-o întoarce: “Imediat pui garou! Mă strângi bine de gât să nu curgă prea mult sânge”. Şi glumele continuă între colegi: “Sigur i-a venit ideea să le facă toamna, când nu mai e nimic de făcut pe munte, ce să facă şi el… ciopleşte!”.

Salvatorul montan a realizat până acum sute de asemenea flori de colţ, pe care le-a dăruit prietenilor. Se gândeşte chiar să ajungă în târguri cu modelele sale. E mai greu cu actele: “La noi, munca handmade nu prea e plătită, m-am gândit să-mi fac un PFA, dar în România, legislaţia este ciudată: m-au întrebat cu ce firmă am contract pentru ridicarea resturilor… Se presupune că bucăţelele de lemn căzute sunt un deşeu şi trebuie să le ia cineva. E destul de complicat”, zice bărbatul, adunând laolaltă cele câteva aşchii rămase în urma răzuirii crenguţei. Nu sunt nici măcar un pumn de coji… „Le-am spus apoi că le ard, s-au uitat la mine şi m-au întrebat dacă am aviz de foc deschis de la pompieri!”.

Artiştii care te salvează

Asemănarea uimitoare între floare şi modelul sculptat i-a făcut şi probleme. Culmea, a fost luat la rost pentru că “hăcuia” cu migală o floare de colţ. “Un turist chiar m-a certat odată: „De ce ciopârţeşti floarea de colţ! Mai eşti şi salvamontist!” M-am apucat să-i spun că nu e ceea ce crede, a stat până am terminat floarea şi i-am făcut-o cadou”, zâmbeşte bărbatul. Deocamdată, prima mare comandă i-a venit de la colegi: “La sărbătorirea a 45 de ani de existenţă a Salvamontului, ne-am gândit să oferim veteranilor câteva buchete de flori de colţ, naturale, făcute din lemn. Sperăm să fie o surpriză plăcută!”, crede Ovidiu Bodean, în timp ce salvamontistul Doru Oprişoni renunţă la munca de artist cioplitor după niciun minut de trudă. „Asta-i muncă pentru care trebuie răbdare”. Chiar dacă Doru nu are înclinaţii spre artă, mai sunt salvamontişti cu înclinaţii artistice. Până şi şeful serviciului judeţean, Ovidiu Bodean, mărturiseşte că a terminat la Deva, în 1978, Liceul de Artă, unde a învăţat să picteze pe pânză: „Poate nu ştiţi că pictorul Dan Victor Pichiu este fost salvamontist. Gabi Mikloş face şi el tot felul de obiecte în lemn sau din piele. Sunt mulţi colegi de-ai noştri care au tot felul de pasiuni din astea artistice. Probabil că meseria asta de a salva vieţi se îmbină cumva cu arta şi atunci cred că oamenii noştri sunt mai sensibili la frumuseţea din jurul lor. Sunt mulţi care au tot felul de hobby-uri şi meşteresc lucruri. Rămâne să-i descoperim şi să-i promovăm”.