“Zburăm, ieşim în aer, ne jucăm, ştiţi ce se spune că între bărbaţi şi băieţi diferenţa o face mărimea jucăriei”, glumeşte unul dintre participanţii la ediţia a XIV-a a Cupei Prieteniei. Pasionaţii de aeromodelism au făcut spectacol la Săuleşti, unde şi-au arătat măiestria în mânuirea aparatelor de zbor. Concursul de aeromodele radiocomandate a strâns pe Aerodromul Teritorial Deva atât veterani ai acestui sport, cât şi copiii de la cluburile din Deva şi Hunedoara.
Verifică, e bine? Întreabă Doinel Şerban, instructorul Clubului din Hunedoara şi îşi priveşte elevul care încuviinţează. “Gata! Dă-i!” zice bărbatul şi lansează din mână avionul în miniatură, care se repede spre cer, printr-o întoarcere spectaculoasă. În câteva secunde, e atât de sus, încât de-abia se mai zăreşte. Pentru concurent, concentrarea e maximă: stă cu ochii pe aparat şi mâinile butonează telecomanda. “Stânga, virează stânga, prea mult”, şopteşte bărbatul lângă piticul care se străduieşte să-şi ţină avionul în aer. Curenţii sunt destul de puternici, iar aripile se leagănă periculos. După câteva minute, se decid să coboare şi aparatul vine spre sol cu mişcări elegante şi largi. “Bravo!”, se grăbesc cei din jur cu felicitări. Vine rândul Devei şi pe linia de start se aşează profesorul şi elevul de la Palatul Copiilor. Darius Ciompoi ridică antena de vârful căreia are legată o panglică roşie care indică direcţia vântului. “Verifică telecomenzile şi-i dăm drumul”. Motorul porneşte şi profesorul Marcel Stratulat lansează în aer aparatul care ţâşneşte graţios, la concurenţă cu unul dintre avioanele aerodromului. E un spectacol frumos la Săuleşti chiar dacă este urmărit de prea puţini oameni, majoritatea rude sau prieteni ai concurenţilor.
Trei centre de aeromodelism
Pe aerodrom, vremea a fost superbă şi curenţii termici foarte buni pentru zborul cu aeromodele radiocomandate. Profesorul din Hunedoara povesteşte: “Încă din copilărie am făcut şi planorism, chiar aici pe aerodrom, la Deva, şi apoi viaţa mi-a oferit şansa de a fi instructorul celor de la Clubul Copiilor din Hunedoara, secţia aeromodele. Copiii sunt pasionaţi şi, în funcţie de calităţile pe care le descoperim la ei, îi selectăm pentru concursuri. Am avut rezultate bune şi la nivel naţional şi internaţional. Ca să fie bun în acest domeniu, un copil trebuie să aibă în primul rând dorinţa de a face ceva mai deosebit. Gândiţi-vă că am avut un elev care acum e pilot şi îmi spune că e mai uşor să manevrezi un avion pentru că un aeromodel îl conduci de la distanţă, nu îl simţi ca pe un aparat real.”
În judeţ, acest sport se practică în Deva, la Hunedoara şi în Brad, oraş unde sportivii sunt specializaţi în zbor liber. Teoria este simplă: la lansarea aeromodelelor, motorul trebuie să funcţioneze 25 de secunde, după care se opreşte şi mai departe planează şi caută curenţi termici ca să poată sta în aer. Asta pentru că timpul de zbor este de şase minute cu aterizare la punct fix. Profesorul de aeromodelism de la Palatul Copiilor din Deva adaugă: “Mai depinzi şi de noroc, dar ai nevoie de curenţi termici buni care să te ajute, pentru că uneori poţi nimeri o descendenţă în care, oricât de bun ar fi modelul, nu poţi să stai”. Dacă nu poţi să stai, cazi şi orice prăbuşire înseamnă pagube pentru aparat. Aşa că pasionaţii acestui sport spun că aeromodelismul este un hobby frumos, dar şi costisitor, mai ales când se întâmplă şi accidente: “Copiii înscrişi la cercul meu nu zboară prea repede singuri, dar depinde de fiecare cât de repede învaţă. Şi nu toţi sunt capabili să zboare. Gândiţi-vă câţi posesori de carnete auto sunt şi câţi au permise de zbor. Se ştie că în aer greşelile te costă mult mai scump. Alţii sunt talente naturale – am avut un elev care m-a întrecut şi i-a întrecut pe foarte mulţi seniori, chiar de când era copil”, explică Stratulat, care se ajută în munca sa de un simulatorul de zbor, pe care Palatul Copiilor îl are special pentru copiii de la aeromodelism.
Zbor deasupra copilăriei
La un asemenea concurs, arbitrii pontează durata în care aparatul stă în aer şi aterizarea la punct fix. Darius Cimpoi are 15 ani şi acum învaţă la Liceul Grigore Moisil din Deva. Se antrenează de două ori pe săptămână şi din clasa a IV-a merge la concursuri. La Cupa Prieteniei 2014 a făcut peste cinci minunte şi aterizare la un metru de punct. “E frumos să zbori. Şi păsările o fac. La început este o curiozitate, apoi devine pasiune. De la Palatul Copiilor, eu am un planor cu motor, cu care poţi să zbori şi să prinzi o termică şi să urci destul de bine fără motor. Urci 30 de secunde apoi planezi”, povesteşte sportivul pe care profesorul Marcel Stratulat îl laudă: “Este un pilot extraordinar şi deja se descurcă singur, fără să intervin, fără să dau indicaţii. Daniel este mai micuţ, este la noi de doar doi ani, în timp ce pe Darius îl antrenez de cinci ani. Pe începători eşti nevoit să-i iei în braţe şi cu palmele pe mâinile lor îi înveţi să piloteze pentru ca, dacă greşesc, să poţi interveni, ca să nu distrugem modelele. Ele par nişte jucării, dar costă destul de mult şi chiar să le repari îţi ia mult timp şi apar costuri suplimentare”. Daniel Cetean este încă în şcoala generală, face karate la Clubul Heian, iar la Palatul Copiilor s-a înscris la două cercuri: karting şi aeromodelism: “Mie mi-au plăcut dintotdeauna avioanele şi navele care circulă pe apă şi m-am gândit să văd cum este. Am fost şi anul trecut şi îmi place.
Mie îmi plac mult aceste aeromodele şi mi-aş dori să ajung în competiţii mari şi chiar să câştig”. Pasionaţii de aeromodelism spun că adoră să zboare şi să-şi manevreze aparatele de la sol. Pentru asta e nevoie de atenţie, putere de concentrare şi inteligenţă. Aeromodelele se verifică de fiecare dată, instructorii şi participanţii iau la mână fiecare şurub, fiecare legătură, ca să fie totul perfect. Majoritatea au buzunarele pline de şurubelniţe. “Dacă aparatul e verificat şi tu eşti stăpân pe el, nu se poate întâmpla nimic. Condiţiile meteo doar te ajută, dar nu te împiedică. Noi la competiţii zburăm la un vânt de 12 metri pe secundă, viteză de la care se anulează concursul”, explică Stratulat, profesorul care face aeromodelism de aproape 30 de ani.
Sport contratimp
Instructorii de aeromodelism spun că recomandă acest sport pentru copii, pentru că le dezvoltă multe calităţi. În plus, îi scoate la mişcare, în aer liber. Mai mult, e un sport fără limită de vârstă: “La cursurile de aeromodelism, copiii învaţă multe lucruri – în primul rând, să gândească puţin altfel şi să se descurce. E destul de stresant să pilotezi un aeromodel – trebuie să fii tot timpul pe fază, să iei decizia bună rapid, să stai cu gândul acolo, altfel, repari! Aeromodelismul te învaţă să fii sigur pe tine, să iei decizii în timp real, pentru că la noi, târziu, e mult prea târziu”, spune profesorul. Un model de performanţă costă în jur de 2.000 de euro, dar sunt puţini care au aşa ceva în judeţ: “Noi când concurăm avem unul singur, străinii au câte trei-patru pentru fiecare participant. Eu trebuie să am grijă să nu-l stric, că altul nu mai am, alţii au destule de rezervă. Asta e”, oftează Marcel Stratulat.
Cu aparatele de la Palatul Copiilor, sportivii se antrenează, dar şi participă, în ţară, la campionate interjudeţene pentru copii şi, dacă sunt legitimaţi la un club sportiv, pot participa la Campionatul Naţional de Aeromodele. Nu doar banii sunt o problemă, spune organizatorul de la “Cupa Prieteniei”, Cristi Olaru, preşedintele Clubului Aeromodel Balladis Deva: “Anul acesta, din păcate, nu mai avem atât de mulţi concurenţi precum acum doi ani sau anul trecut, când au venit şi din străinătate şi din mai multe judeţe din ţară. Pe primul loc a ajuns grija asta a zilei de azi, iar timpul este limitat. Văd şi la mine, că am reuşit să zbor anul acesta doar de trei ori. Anii trecuţi ieşeam la zbor şi de trei-patru ori pe săptămână. Am vorbit şi cu ceilalţi concurenţi şi au aceeaşi problemă. E greu şi te costă. Un model bun este de la 1.000 de lei în sus, fiecare reparaţie aduce noi costuri, dar e un hobby frumos: când pilotezi, nu te poţi gândi decât acolo, dacă îţi fug gândurile în altă parte, avionul se prăbuşeşte”.
În acest an, Cupa Prieteniei s-a organizat pe două clase de concurs F3A, adică avioane aerocomandate pentru acrobaţie, şi F5J, motoplanoare cu motor electric, pe categoriile seniori şi juniori.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.