Guvernul a aprobat recent o hotărâre prin care populaţia va putea cumpăra titluri de stat în mod direct, care pot fi tranzacţionate ulterior la bursă. Titlurile de stat pentru populaţie nu au mai fost emise din 2005, când acestea se distribuiau prin trezoreriile locale într-o formă materializată.
„Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice, Hotărârea de Guvern care reglementează instrumentul de datorie publică guvernamentală reprezentat de titlurile de stat adresate persoanelor fizice (populaţiei) ce vor fi emise pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti, ca instrument de retail, instrument utilizat de altfel de majoritatea ţărilor Uniunii Europene“, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice. Noul instrument va reprezenta o alternativă de investiţie/economisire pentru populaţie, garantată de statul român, iar titlurile de stat vor fi emise în forma dematerializată. Ministerul Finanţelor urmează să selecteze un grup de instituţii financiare care vor acţiona ca intermediari şi vor asigura distribuţia emisiunii în rândul investitorilor. Persoanele fizice vor putea cumpăra titlurile de stat în mod direct, iar ulterior le pot tranzacţiona prin intermediul bursei.
„Interesul populaţiei (persoanelor fizice) pentru titlurile de stat a crescut în ultimii ani, pe de o parte datorită facilităţilor fiscale în cazul achiziţionării şi/sau tranzacţionării titlurilor de stat şi, pe de altă parte, datorită schimbărilor de comportament investiţional, acestea reprezentând o alternativă sigură de investiţie, garantată de statul român. În eforturile sale de a le face cât mai accesibile unui segment cât mai larg de investitori de retail, Ministerul Finanţelor Publice a redus valoarea nominală a titlurilor de stat emise pe piaţă de la 10.000 lei la 5.000 începând cu data de 1 octombrie 2013“, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ. Potrivit Codului Fiscal, titlurile de stat sunt scutite de la plata impozitului pe câştig în comparaţie cu alte instrumente de economisire/investiţii.
„În discuţiile cu reprezentanţii micilor investitori pe piaţa de capital, cât şi cu instituţiile care acţionează pe piaţa de capital din România (Autoritatea de Supraveghere Financiară, Bursa de Valori Bucureşti, Depozitarul Central) s-a identificat necesitatea iniţierii unui program de vânzare a titlurilor de stat către populaţie (persoane fizice) prin intermediul Bursei de Valori Bucureşti. Astfel, titlurile de stat vor fi disponibile pentru cetăţeanul obişnuit într-un mod simplu şi transparent, care va putea cumpăra în mod direct şi ulterior tranzacţiona titlurile de stat prin intermediul bursei, fapt care va contribui la îmbunătăţirea culturii financiare a populaţiei“, se mai spune în nota de fundamentare. Astfel, în hotărârea de Guvern se precizează că titlurile de stat se emit atât pe piaţa interbancară supravegheată de BNR şi/sau pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti şi supravegheată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.