Norio Inagaki, japonezul îndrăgostit de căluşari

Un profesor universitar din Japonia filmează jocul căluşarilor hunedoreni de câţiva ani. L-am întâlnit printre cei peste 300 de tineri din Ardeal şi Banat care au jucat la cea mai recentă ediţie a Festivalului Căluşarilor. Evenimentul a debutat cu o paradă a portului şi dansului pe centrul Devei, aplaudată de sute de spectatori. 

Pentru Norio Inagaki este a opta iarnă în care vine în România pentru a studia în amănunt obiceiul căluşarilor

“În pragul sărbătorilor de iarnă, căluşerii aşteaptă Naşterea Mântuitorului. Este un obicei străvechi, care se pierde în negura istoriei. Căluşerii ca obicei folcloric românesc s-a cristalizat în ultimii 150 de ani şi reprezintă, cel puţin la noi, un fapt folcloric viu. De aceea UNESCO s-a arătat interesat de acest joc. Căluşerii sunt chintesenţa întregii culturi şi spiritualităţi populare, începând de la generaţiile mici de 6-8 ani şi până la cei în vârstă de peste 50 de ani, asistăm la un spectacol extraordinar, copleşitor a ceea ce se numeşte dansul, jocul şi cântecul căluşeresc”, spune etnologul Marcel Lapteş din mijlocul dansatorilor în porturi populare. Între căluşerii prezenţi la festival şi spectatori, prezenţa unui japonez cu camera sa de filmat este una inedită. Norio Inagaki vine în România de opt ani şi urmăreşte dansul căluşerilor pentru a documenta acest obicei străvechi. “De mulţi ani caut căluşarii. Asta e cultură vechi românească. Îmi place că aceste evenimente de iarnă sunt importante pentru cultura europeană, sunt tradiţii vechi. Eu vin să-i filmez de şapte-opt ani, pe rând”, rosteşte universitarul nipon în română, limbă pe care a învăţat-o pentru a se putea înţelege cu bătrânii de pe sate. Bate jumătate de lume de ani de zile pentru a fi de Crăciun alături de cetele de căluşeri: vine din Japonia, unde este cercetător de folclor. Absolvent al Facultăţii de Istorie, Artă şi Cultură din Tokio, profesorul universitar Norio Inagaki lucrează la teza de doctorat care are ca temă obiceiurile şi jocurilor populare româneşti şi este în legătură cu Institutul de Cercetări Folclorice din Cluj-Napoca.

Fascinat de tradiţiile româneşti

“Cel mai mult mi-au plăcut căluşarii de la Boiu, acolo am găsit cel mai curat joc al căluşerilor şi unii dintre puţinii care joacă şi brâul şi romana. Păcat că au rămas acolo prea puţini tineri, păstrarea acestor obiceiuri este foarte, foarte importantă”, spune Norio Inagaki, care va rămâne în zonă până după Crăciun. La Festivalul Căluşarilor a filmat dansurile a zeci de cete din mai multe localităţi, fiecare cu specificul ei. Nu trebuia decât să priveşti expresia de încântare de pe faţa universitarului, care savura pur şi simplu jocul tinerilor stânşi în grupuri în Piaţa Unirii din Deva. Cel mai mic căluşer din festival are patru 4 ani şi e din Boşorod. De-abia ştie să explice ce-i jocul căluşeresc, nu ştie exact când se dansează cu ceata, dar joacă binişor. Îl are alături pe Claudiu Crintoaie, vătaful cetei din Boşorod, care poate aduna vreo 30 de căluşari din centrul comunei, vrei doi din Bobaia, iar cei de la Alunu poartă şi bâte: “La noi, încă se mai păstrează obiceiul, mergem în toate cele trei zile de Crăciun cu Căluşarul şi colinda pe la fiecare pe acasă. Oamenii ne primesc, ne servesc cu cozonac, cu prăjituri, cu ţuică, după cum îi obiceiul. Avem 21 de colinde pe categorii – pentru gazdă, pentru fete, feciori, pentru birău, cum ar fi oameni mai înstăriţi: primaru’, domnu’ vice…”. O ceată de copii căluşari veniţi de la Budacu de Sus, Bistriţa Năsăud, se remarcă datorită costumelor diferite de cele de pe Valea Mureşului şi Munţii Orăştiei.

Tezaurul viu al Hunedoarei

Deva a găzduit ediţia cu numărul 46 a Festivalului Căluşarilor

Cercetătorul Norio Inagaki spune că este interesat de găsirea filonului popular, a rădăcinilor obiceiurilor, “zorile”, pe care apoi le compară între ele, le studiază diversitatea şi le păstrează cu ajutorul înregistrărilor video. Mărturiseşte: “Căluşerul e aur, am jucat şi eu şi am învăţat figurile de la bătrâni din sate”. Dansul căluşarilor face parte din patrimoniul mondial UNESCO, alături de căluşul oltenesc şi doină. Pentru specialiştii din toată lumea este bun cultural imaterial, adică un tezaur viu. Istoricii şi etnologii speră că datorită acestor tineri de la sate obiceiul căluşarilor se va păstra pe viitor. „Aceşti căluşari reprezintă trecutul nostru multimilenar, fiind şi un sincretism al mai multor spiritualităţi. Nu putem decât să nădăjduim şi să sperăm că, datorită acestor tineri, obiceiul va fi dus mai departe şi acestă tradiţie străveche românească va continua”, spune istoricul Dorin Petresc. Specialiştii bănuiesc că este vorba de un fost dans războinic. Dacă unii cred că îl jucau şi dacii, alţi istorici, precum Dorin Petresc, susţin că a venit pe filieră romană: “Sunt în dansul lor elemente care trimit spre lumea romană, deoarece şi în spaţiul englez avem dansurile morris care se joacă cu o ţinută şi o ritualistică asemănătoare. El poate fi considerat un dans războinic, dar şi dans naţional: se ştie că românii l-au întâmpinat pe Voievodul Mihai Viteazul, la Alba, şi cu cete de căluşeri din zona Sebeşului. În secolul al XIX-lea, ei devin un puternic simbol al luptei naţionale româneşti. Moşii şi strămoşii noştri, bunicii şi străbunicii au avut grijă, dusă până la sfinţenie, pentru a perpetua acest obicei”. La cea de-a 46-a ediţie a Festivalului Căluşarilor de la Deva toate cetele au fost premiate la fel, cu o sumă egală şi diplome de merit cultural pentru toţi participanţii.