Începe nebunia la munte
Maximilian Gânju, Mesagerul Hunedorean
Mii de turişti sunt aşteptaţi începând de astăzi să-şi petreacă sărbătorile de iarnă în cele două staţiuni de schi din Valea Jiului.
Pot negocia preţurile. Salvamontiştii, cabanierii, operatorii instalaţiilor de transport pe cablu, dar şi cei care întreţin pârtiile de schi din Straja şi Parâng aşteaptă “puhoiul” de turişti, care vor ajunge în staţiunile montane din Valea Jiului. Sute de turişti au urcat în staţiuni încă de ieri, iar astăzi şi mâine, se preconizează că instalaţiile de transport pe cablu vor funcţiona la capacitate maximă. Majoritatea cabanierilor din cele două staţiuni şi-au vândut pachetele pentru Crăciun. De Crăciun, preţurile sunt la fel ca în anii trecuţi, iar dacă turiştii aleg să petreacă întreaga perioadă de sărbători, adică până după Anul Nou, îşi pot negocia reducerea pentru pachet, care ajunge şi la 15 procente din preţul total.
“Acum, încep să urce pentru Crăciun şi va fi foarte mare înghesuială. Probabil, cozile la telescaun se vor întinde bine de tot, pentru că sunt aşteptaţi mii de oameni”, spun cabanierii din Parâng. Gigi Pogan, şeful Telescaunului spune că la un transport pot fi duse cel puţin 100 de persoane, iar instalaţia va funcţiona până la căderea întunericului, astfel ca oamenii să nu rămână în drum de sărbători.
Atât în Straja, cât şi în Parâng se poate schia. Preţurile bune atrag turişti şi din staţiunile tradiţionale din ţară.
Porcii, vânduţi pe Internet
Carmen Cosman, Mesagerul Hunedorean
Porcul de Crăciun se vinde mai bine pe Internet, decât în târgurile de profil. Păstrând tradiţia anilor precedenţi, crescătorii de animale şi-au scos godacii la vânzare direct pe site-urile de profil şi nu se plâng de lipsă de clienţi.
Au postat şi fotografiile animalelor. Spaţiul virtual este împânzit de zeci de anunţuri în care crescătorii de porci îşi laudă marfa şi anunţă oferte nemaivăzute. Şi, cum reclama e sufletul comerţului, cei mai mulţi au postat şi câte o fotografie edificatoare, care să însoţească anunţul, aşa încât să se vadă al cui porc e mai gras, mai frumos şi, neapărat, hrănit ecologic. Oamenii sună, compară ofertele şi o aleg, bineînţeles, pe cea mai avantajoasă, că doar în aceste vremuri de criză, orice leu contează. Iar proprietarii porcilor au înţeles că, pe lângă tradiţionala reclamă, negocierea este acum sufletul comerţului, aşa că sunt dispuşi să lase şi la preţ. Şi, cum până la Crăciun nu mai este mult, cei care şi-au scos porcii la vânzare pe Internet aşteaptă în zilele următoare un număr mai mare de clienţi, mai ales dintre cei care nu respectă tradiţionalul Ignat, ziua în care, mai ales la sate, sunt sacrificaţi porcii.
Reclama, sufletul comerţului. Preţurile sunt asemănătoare, semn că şi ţăranul român mai întâi studiază piaţa şi abia apoi sare cu marfa la vânzare, fie şi pe Internet. Cum la modă este mâncarea bio, nici porcii nu puteau fi altfel. Mai toţi vânzătorii dau asigurări că godacul este crescut în gospodărie şi hrănit musai ecologic. “Vând porci pentru Crăciun, între 60-150 kg, crescuţi cu porumb şi cartofi, în gospodărie proprie”, îşi laudă o hunedoreancă marfa. Un alt bărbat, din Râu de Mori, plusează şi anunţă calitate garantată: “Vând porci cu greutăţi cuprinse între 100 kg şi 200 kg din rasele Duroc, si Landrace, crescuţi cu cartofi fierţi şi uruială de grâu şi porumb. CALITATE GARANTATĂ. Preţ 8,5 lei/ kg”, se arată într-un alt anunţ de pe Internet. Iar ca ei sunt alte câteva zeci de persoane care au învăţat că tehnologia le poate uşura mult munca. La cerere, porcul poate fi şi tăiat sau tranşat, pentru câţiva bănuţi în plus. Oricum, totul este negociabil, pentru că, la fel ca şi la târgurile tradiţionale, şi la cele virtuale crescătorii de animale stăpânesc bine arta comerţului.
Spitalul Judeţean din Deva are o secţie ORL nou-nouţă
Servus Hunedoara
O nouă secţie ORL a fost inaugurată astăzi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva. Deschiderea spaţiului recent renovat şi modernizat a avut loc în prezenţa conducerii unităţii medicale, dar şi a reprezentanţilor Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, care au vizitat noua locaţie.
Noua secţie ORL se află la etajul trei al corpului principal al spitalului din Deva, în interiorul spaţiului fiind executate mai multe recompartimentări şi reparaţii. În saloanele secţiei a fost introdus un sistem de alimentare cu oxigen a paturilor bolnavilor. De asemenea, s-au achiziţionat mai multe echipamente medicale, între care şi o lampă sciliatică pentru sala de operaţii, ce a costat în jur de 27.000 de lei. Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva, Silviu Didilescu, spune că toate reparaţiile şi modernizările secţiei ORL s-au făcut din bugetul propriu al instituţiei medicale.
Noua secţie de ORL a spitalului din Deva are 24 de paturi, iar renovarea ei a costat aproape 200.000 de lei.
Jandarmii hunedoreni, în misiune de sărbători
Diana Mitrache, CityNews.ro
Evenimentele care vor avea loc în perioada sărbătorilor de iarnă, precum şi turiştii care vor urca în staţiunile de munte din Valea Jiului sunt supravegheate de jandarmii. Inspectoratul Judeţean de Jandarmi a dat publicităţii un comunicat prin care ne asigură de cooperarea jandarmilor în zonele în care vor avea loc evenimente.
Jandarmii hunedoreni vor asigura ordinea publică la manifestările cultural-artistice ce se vor desfăşura în spaţiul public şi vor fi prezenţi în zonele apropiate lăcaşurilor de cult, cu ocazia slujbelor religioase. În data de 22 decembrie, jandarmii vor asigura ordinea publică pe timpul manifestărilor de comemorare a Eroilor Revoluţiei din 1989.
“Premergător şi pe timpul Sărbătorilor de iarnă, jandarmii şi reprezentanţii Direcţiei Silvice Hunedoara desfăşoară acţiuni comune pentru prevenirea faptelor ilegale privind recoltarea, transportul şi comercializarea materialelor lemnoase şi a pomilor de Crăciun. De asemenea, jandarmii vor desfăşura acţiuni în colaborare cu personal din cadrul Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Hunedoara, dar şi alte instituţii”, spune Nicolae Răducu, purtător de cuvânt al IJJ Hunedoara.
Jandarmii montani hunedoreni din cele 7 posturi vor desfăşura permanent misiuni de menţinere a ordinii publice în staţiunile turistice şi pe traseele montane din apropierea acestora. În staţiunile Straja şi Parâng, dar şi în zonele turistice Râuşor, Pasul Vâlcan, Câmpu lui Neag, Nucşoara şi Costeşti, se preconizează un aflux mare de turişti în această perioadă. Jandarmii montani vor asigura un climat de linişte turiştilor şi sunt pregătiţi să intervină, alături de echipele Salvamont, pentru a acorda sprijin persoanelor aflate în dificultate.
De asemenea, pe perioada sărbătorilor de iarnă, jandarmii din cadrul Postului Geoagiu Băi vor desfăşura permanent misiuni de menţine a ordinii publice în staţiune. În localităţile urbane şi rurale, jandarmii participă la menţinerea ordinii publice prin acţiuni independente sau cadrul patrulelor mixte jandarm-poliţist.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.